My China

În 2019 China are de celebrat multe aniversări. 4 mai 1919 – 100 de ani de la mișcarea studențească care a dus la înființarea, în 1921, a Partidului Comunist, partid care a reușit să transforme China într-o superputere economică, tehnologică și militară. China modernă începe cu acest 4 mai 1919 – sau cel puțin așa învață la școală elevii chinezi. Mișcarea studențească de acum 100 de ani este explicată ca o mișcare antiimperialistă, o răbufnire a mii de studenți care s-au simțit umiliți de răspunsul propriului guvern la măsurile Tratatului de la Versailles (1919) – o adevărată reglare de conturi la nivel planetar, care a dus Chinei pierderea, din nou, a unor provincii, printre care orașul Qingdao. Până atunci controlate de Germania, Tratatul care a pus punct Primului Război Mondial a hotărât că țara care le merită este... Japonia.

În martie 2019 s-au împlinit 30 de ani de la instituirea Legii marțiale în Lhasa – capitala Tibetului. În 1989 – comemorarea unui alt eveniment nefast - 30 de ani de la acel 1959 când Dalai Lama fuge în India - a impus instaurarea Legii marțiale. Deci 60 de ani de Tibet fără Dalai Lama și 30 de ani de Tibet sub Lege marțială. Și cum comemorările evenimentelor istorice continuă să producă istorie, să nu uităm evenimentele de acum 30 de ani din Piața Tiananmen (4 iunie), care au început în 4 mai 1989, odată cu comemorarea a 70 de ani de la mișcarea studenților chinezi care s-au ridicat împotriva imperialismului. Numai că despre această mișcare studențească recentă, școlarii chinezi nu învață. Orice mențiune cu privire la eveniment a fost ștearsă, blocată, cenzurată – ca și cum istoria ar fi o tablă unde ani și evenimente pot fi scrise și apoi șterse, fără consecințe.

Dar să uităm trecutul, doar trăim în prezent! Iar în 2019 China va inaugura cel mai grandios terminal de aeroport din lume, în Daxing, un district aflat la sud de Beijing. Într-un număr special din noiembrie 2018, revista britanică The Economist publica următoarele cifre-prognoză referitoare la China 2019: creștere PIB de 6,2%, PIB per capita de 9.807 dolari americani, inflație de 2,8% și o populație de 1, 39 miliarde de locuitori.

China este o superputere care joacă acum în arena celor mari. Momentul exact al acestei accelerări spre avere și putere? Greu de precizat. Poate un istoric cu vaste cunoștințe în istoria Asiei ar putea indica o decadă precisă; un expert în economie ar putea aduce în discuție trei-patru măsuri economice care au pus în mișcare un bulgăre de zăpadă, azi devenit avalanșă. Un expert în relații internaționale ar putea face o analiză a prietenilor mai vechi și mai noi ai Chinei, a felului în care s-au ajutat reciproc sau s-au dezîmprietenit. Un expert în spionaj și contraspionaj ar putea pune pe masă câteva dosare care au deschis mintea specialiștilor pe care China îi are cu siguranță, inspirându-le perspective de dezvoltare la care nu s-ar fi gândit dacă n-ar fi piratat un anumit produs sau sistem. Țineți minte calculatoarele mici chinezești în truse cu câte un pix alb sau un breloc de la finele anilor ‘80? Acele mici calculatoare subțiri cu care generația mea trișa când voiam să facem rapid înmulțiri și împărțiri cu virgulă, ca să putem fugi afară mai repede, au devenit rețeaua 5G Made in China pe care toată lumea o vrea – pentru beneficiile pe care le propune, dar de care toată lumea se ferește să o instaleze pentru că numai chinezii au pus-o la punct și toate statele se tem de un cal troian care va sta în expectativă, absorbind date sensibile și hrănind intelectual și tehnologic o țară deja prea avansată, dar care n-a contribuit cu nici un cent la succesul multora din descoperirile care hrănesc dezvoltarea sa tehnologică.

China e o țară care se străduiește să procure bunăstare fiecărui cetățean. Dar cei care s-au ajuns nu sunt altceva decât exemple publicitare în vitrina Partidului. Iar când uită să-și manifeste recunoștința sau și-o manifestă doar pe jumătate, Partidul e nevoit să-i scoată din vitrină, să-i reeduce și să-i reexpună. „Fan Bingbing, actrița cea mai celebră din China – deci din lume –, a dispărut fără urme.“ Ediția franceză a celebrei reviste americane Vanity Fair publică în numărul său din iunie un articol deja apărut în varianta americană. Opt pagini dedicate ciudatei dispariții a actriței chineze în primăvara lui 2018. La momentul în care a dispărut, Bingbing avea un imperiu (școală dramatică, cosmetice, filme în care juca, firme de lux a căror imagine era pentru piața asiatică) care îi procurau un câștig net de 90 milioane de euro, plus 62,9 milioane de abonați pe rețeaua socială Weibo (un fel de Twitter chinezesc). Motivul dispariției îl aflăm mai târziu. Partidul s-a supărat că actrița nu și-a declarat corect veniturile. Totul a pornit de la un prezentator TV chinez care a arătat același contract semnat de actriță, dar cu două sume diferite: cel cunoscut de Partid, unde Bingbing era plătită cu 1,3 milioane de euro, și contractul real, unde suma primită era, de fapt, 7 milioane. Ceea ce însemna că statul chinez nu-și primea partea! După ce le-a dat drepul să se îmbogățească, statul chinez vroia partea sa. Bingbing reapare în 3 octombrie 2018, după o perioadă deosebit de grea. Se pare că a fost arestată într-un domiciliu unde a fost supravegheată continuu. Nici măcar mersul la toaletă și dușul zilnic n-au fost posibile fără escortă - a reînvățat umilința! Cert este că reapariția sa fizică coincide cu un mesaj pe Weibo în care se scuză: „Am dezamăgit patria și m-am arătat nedemnă de susținerea și încrederea acordată. (...) Fără Partidul Comunist și politicile juste ale statului, fără dragostea poporului, Fan Bingbing n-ar exista“, scria sincer pe pagina sa personală.

Odată cu Bingbing, guvernul chinez a învățat cum industria de film chineză ascunde bani la ciorap, nedeclarându-i. O serie de legi noi au fost promulgate, iar acestea obligă financiar într-o asemenea măsură, încât nimeni nu va mai deveni superbogat și celebru făcând film. La începutul anului 2019, statul chinez a anunțat că a recuperat 1,5 miliarde de euro în arierate și impozite neplătite numai de la actori de cinema și TV!

De mai bine de o săptămână Hong Kong este în revoltă. Dacă în primele zile de proteste presa și diplomații străini vorbeau de 1 milion de protestatari, pentru săptămâna în curs The New York Times anunță peste 2 milioane de oameni în stradă. Motivul? O lege de extrădare spre China pe care guvernatorul fostei colonii – doamna Carrie Lam, numită de China, și nu aleasă de hongkonghezi – se pregătea să o promulge. Legea, explică doamna guvernator, ar fi umplut un vid legislativ. În realitate, însă, China încearcă să ucidă în fașă orice tentativă de independență, amestecându-se în politica și economia Hong Kongului, deși predarea-primirea fostei colonii britanice s-a făcut pe baza unui tratat ferm de 50 de ani de neamestec în bucătăria noii perle venite la patria-mamă. Doamna Lam și-a cerut scuze zilele trecute pentru legea propusă, dar nu are intenția să o retragă... În cele din urmă a făcut-o.

Într-un interviu acordat foarte recent cotidianului Le soir (Belgia), artistul chinez Ai Weiwei, unul dintre cei mai renumiți artiști și dizident chinez (locuiește acum la Berlin), vorbește despre Hong Kong, lăudând faptul că 90% din protestatari au vârsta între 19-25 de ani. Pentru China nu există manifestare pacifistă. Orice coborâre în stradă este considerată un act de revoltă. Despre Hong Kong, Ai Weiwei precizează: „Încă din anii ’40, Hong Kongul a devenit o bază secretă a partidului comunist. Prin urmare, China dispune, în Hong Kong, de un sistem de influență solidă care face posibil controlul, din culise, nu numai al structurii politice, dar și economice, financiare și al comerțului. Nu există nici o ambiguitate: Hong Kongul este foarte important pentru China“. Potrivit aceleiași prognoze pentru 2019 propusă de The Economist, Hong Kongul se va bucura de o creștere PIB de 2,7%, PIB per capita de 50.100 dolari americani, inflație de 2,3% și o populație de 7,5 milioane. Niciunul dintre acești 7,5 milioane nu vor să fie absorbiți de o Chină reputată ca „societatea cea mai extremă în materie de control al gândirii și al comportamentului individual“ – analiza aparține de asemenea artistului Ai Weiwei.

Dar Occidentul nu poate renunța la China. Toate companiile de succes întrețin o relație de prietenie interesată cu China. Apple a declarat săptămâna trecută că iPhonurile destinate pieței americane nu vor mai fi produse în China, ci în una dintre cele opt alte țări în care componentele sale sunt fabricate sau asamblate. Dar, evident, nu poate renunța la China ca mână de lucru. O mică mișcare de PR pentru piața americană, dar pentru restul lumii, telefoanele Apple vor veni în continuare din China!

Săptămâna trecută, în Luxemburg, s-au sărbătorit cu mare fast 40 de ani de la instalarea Bank of China în Micul Ducat. Un eveniment aplaudat și desfășurat în cel mai fastuos mod, cu 4 bucăți de spectacole Jinjju – Peking Opera pentru europeni - care au impresionat audiența. Cei mai renumiți artiști chinezi au făcut deplasarea, artiști din Clasa Întâi, cum sunt cunoscuți în China, pentru a înnobila blazonul unei superputeri care poartă încă uniforma gri Mao sub costumele business de marcă. Luxemburgul este considerat și criticat de Uniunea Europeană pentru aceasă poartă deschisă Chinei în detrimentul unei coalizări europene totale și absolute împotriva statelor care pun în dificultate statu quo-ul european, fie el politic sau economic. Cât privește Luxemburgul, un punct pe harta Europei, mișcarea de acum 40 de ani, fie șansă, fler sau cunoștințe bazate pe studii, aduce profituri imense. Loialitatea de lungă durată este răsplătită.

Dar poate că o simplă cunoaștere a maximelor rostite de oamenii politici care au desenat lumea în care trăim ar fi fost suficientă pentru a fi înțeles intențiile Chinei. Winston Churchill spunea pe undeva: „Începem prin a construi monumente, iar apoi ele ne construiesc pe noi“. Un simplu citat și ar fi trebuit să nu pierdem din ochi niciodată China, căci cine a construit Marele Zid va sfârși prin a se crede, mai repede sau mai târziu, stăpânul lumii.