De același autor
Marile crime sunt ca marile realizari ale spiritului. Si unele, si altele te obliga sa te intrebi cum a fost posibil si, mult mai general inca, ce este omul, acest animal ciudat, capabil de excesele cele mai extraordinare, in bine si in rau.
Cazul lui Joseph Fritzl, pana mai ieri si simpatic, si respectabil electrician pensionar, cetatean al orasului fara istorie Amstetten, din landul Austriei de Jos, trezeste astfel de intrebari. Nu este decat un fapt divers, dar cronica cotidiana este silita uneori la intrebari fundamentale.
Cum aparea Fritzl inainte de descoperirea faptelor lui abominabile? Iata o intrebare care nici macar nu merita un raspuns: ca omul cel mai banal cu putinta. Cum apare el dupa? - Este povestea adevarata a lui Fritzl.
In afara de faptul ca este descris de majoritatea celor care l-au cunoscut dreptun ins "", "" si chiar "", Fritzl apare ca un om destul de bogat, proprietarul mai multor apartamente, a caror valoare este estimata la mai mult de 2 milioane de euro, si al unei societati pentru comercializarea lenjeriei feminine. Fritzl, despre al carui caracter cei ce-lcunosteau nu aveau mari iluzii, se revela acum anchetatorilor drept un adevarat criminal si un mare escroc, in fata caruia lumea inchidea ochii. Fritzl a fost condamnat in anii ‘60 la inchisoare pentru piromanie (producerea voluntara a unui incendiu) si atentat la pudoare (care pare sa fi fost, de fapt, un viol). Iar inanii ‘70 Fritzl poseda un restaurant in statiunea Mondsee care a luat de asemenea foc. Ulterior, a fost condamnat pentru incacestui local si tentativa de a inasigurarea cu privire la incendiu.
Si, cu toate aceste fapte, nimic nu a patat onorabilitatea aparenta a lui Joseph Fritzl! Fritzl are sapte copii cu sotia lui, Rosemarie. Printre care si o fiica, pe Elisabeth, nascuta in 1964. Pe aceasta fiica incepe el sa o abuzeze sexual, pe cat se pare, la varsta de 11 ani. Rosemarie, ceilalti copii nu stiu nimic. Trebuie crezuti ca spun adevarul, pana la proba contrarie. Care va fi fost caracterul si frecventa abuzurilor? Nu se stie. La varsta de 16 ani, Elisabeth face prima tentativa de fuga, la 18 ani a doua. Dupa aceasta ultima incercare are loc sechestrarea si incepe istoria sinistra care ii intereseaza prioritar pe anchetatori.
Fritzl isi construise, inca din 1978 (cand Elisabeth avea 12 ani), "adapostul antiatomic", care avea sa devina inchisoarea subterana a celei de-a doua familii a sa, verificata si aprobata de autoritatile locale. Acolo o inchide pe Elisabeth dupa a doua tentativa de fuga (spunand familiei ca fugara disparuse, intrase intr-o secta), acolo o violeaza sistematic si ii face sapte copii. Alti sapte, care se adauga celor conceputi onorabil la etajul casei sale din Ybbstrasse 40. Dintre acestia, unul moare si este incinerat in cazanul incalzirii centrale. Dintre cei sase ramasi, trei sunt adusi la etaj, mereu cu aceeasi poveste: copiii sunt ai lui Elisabeth, dar ea este incapabila sa-i creasca si i-a expediat bunicilor, care ii vor adopta. In subsolul cu o aerisire minima, cu un tavan situat la 1,70 m deasupra podelei, au trait, in momentul in care se descopera oroarea, Elisabeth cu trei copii, care nu au vazut niciodata lumina zilei: Kerstin de 19 ani, Stefan de 18 ani, Felix de 5 ani.
O singura data, in 1994, Elisabeth reuseste sa evadeze, este prinsa de Fritzl si readusa in inchisoare.
La 26 aprilie 2008, Kerstin, grav bolnava, este adusa de bunicul-tata la spital. Intreaga afacere este descoperita. "Nu sunt un om rau (va fi una dintre primele declaratii ale lui Fritzl). Ca dovada, cand fata s-a imbolnavit, am adus-o la spital".
Fritzl nu este numai un criminal. Are un soi de geniu tehnic: "adapostul" este sofisticat, sistemul de securitate este perfect pus la punct, cu cifruri si coduri de netrecut. Constructorul este un tip extrem de siret, isi face cumparaturile la zeci de kilometri pentru a nu atrage atentia. Isi poate imagina cineva ce inseamna sa organizezi sapte nasteri in asemenea conditii? Sa evacuezi gunoiul? Sa alimentezi aceasta intreaga trupa zilnic si sa-i lasi provizii in frigider pentru mai multe saptamani, cand pleci in Thailanda intr-un sejur de prostitutie (caci, sa nu ne indoim, Fritzl este un ins cu nevoi sexuale imense)?
Avocatul lui Fritzl, unul din cei mai celebri ai Austriei, a declarat ca va pleda teza nebuniei. Desigur, expertii se vor pronunta. De pe acum, ideea neresponsabilitatii apare fantezista. Cum sa credem ca un ins capabil de o asemenea extraordinara organizare, de atata capacitate de prevedere, sa fie un bolnav mintal? Putem sa presupunem ca acest caz va da nastere totusi la ample discutii asupra notiunii insesi de "boala mintala".
Din punct de vedere psihologic, misterul ramane intreg. Tot ce se poate spune este ca e vorba de un tata monstruos. Autoritatea, atribut al paternitatii, este dusa la culmea abuzului. "Pensionarul din Amstetten spune Elfriede Jelinek, romanciera laureata a Nobel pentru Literatura-si-a ridicat un templu in intregime dedicat dorintei paterne"*. Autoritatea tatalui trebuie gandita ca dedicatie si generozitate. Aici, ea este deturnata in favoarea unui egoism absolut. Iar in slujba acestui egoism este pusa o fantastica putere de organizare si disimulare.
Dar in ce masura avem de-a face cu o patologie sociala? Societatea in care a trait Fritzl este una a discretiei absolute. Nimeni nu a stiut nimic. Nu a stiut sau nu a vrut sa stie? Legea austriaca insasi pare sa fie construita intru ignorare. Delictele sexuale sunt sterse din cazier dupa un numar de ani, daca faptuitorul nu a recidivat! Apoi, putem sa ne intrebam cum a fost posibil sa nu stie nimeni nimic? Cum a facut Rosemarie sa nu-si puna intrebari? Dar oamenii din oras? De pilda, acel locatar al lui Fritzl care primea facturi uriase de electricitate (pentru consumul de curent din subsol)? Citind pagina oficiala de Internet a orasului Amstetten, am descoperit ca acolo au functionat, in timpul nazismului, doua sectii ale lagarului de exterminare de la Mauthausen. Dupa razboi, aproape toti locuitorii orasului au declarat ca nu stiau despre existenta acestor lagare. Este politica strutului, a ipocriziei triumfatoare?
Este imposibil sa nu facem o analogie intre ororile naziste si acest fapt divers. Acelasi gust al perfectionismului este pus in slujba cruzimii. Aceeasi preamarire a autoritatii, pusa deasupra oricarui alt principiu de umanitate, este proclamata. Insusi Fritzl, incepand sa schiteze ceea ce va fi linia lui de aparare, declara: "Am crescut in epoca nazista, cand domneau disciplina si ascultarea. Probabil ca inconstient am adoptat cate ceva din asta, dar nu sunt un monstru" si, rasfatandu-se ca un motanel, mai afirma: "simpatic sa ai o adevarata familie in pivnita".
Cancelarul austriac actual, Gussenbauer, afirma ca "Austria nu va deveni ostatica acestui criminal". De acord, dar cum sa facem? Austria moderna are mari scriitori. Una dintre cele mai puternice literaturi europene. Poate ca nu este o intamplare ca Thomas Bernhard, Elfriede Jelinek sunt atat de critici fata de realitatea tarii lor, denuntand indiferenta, egoismul, raceala, ipocrizia si bigotismul. Poate ca exista o relatie intre aceasta viziune sumbra a societatii austriece si intamplarile de la Amstetten.
Dar, mai mult decat orice, trebuie sa ne punem intrebari asupra umanitatii noassi a tainei Raului. Fiindca trebuie sa spunem, laolalta cu Jelinek: "este o mica lume in care Lumea cea mare isi gaseste specimenul(Probe)".
* Intregul text a lui Jelinek este de citit si meditat. v: Im Verlassenen (In abandon), www.elfriedejelinek.com.
