Sub semnul unei mode

Deși recursul la construcții precum ca coleg, ca copil, ca cercetător nu este incorect, deoarece cacofonia nu reprezintă o eroare, asistăm la o avalanșă de ca și-uri diseminate euforic.

Justina Irimia 08.01.2019

De același autor

Atunci când, la începutul anilor 2000, unul dintre profesorii mei de la universitate – înțelept cunoscător al organicității erorilor de limbă, precum și al iraționalei lor dinamici – făcea o predicție tulburătoare, unica mea reacție a fost un generos scepticism. Am râs, apoi, imaginându-mi perspectiva unei siluiri atât de eficiente a limbii, încât să dea naștere unor construcții precum ca și om, ca și persoană. Sunt exact cele două exemple furnizate de profesor și instalate, indelebil, în mintea mea, ce respingea, categoric, imaginea. Victoria categorică a lui ca și părea distopică. Astăzi, când această anomalie trăiește o glorie zdrobitoare, anihilând orice pornire de revenire la corectitudine, îl elogiez, discret și resemnat, pe profesorul cu fler de anatomist al lingvisticii și îmi constat neputința, de fiecare dată când încerc să înțeleg geneza acestui fenomen recent. Tocmai tinerețea lui îmi apare drept principala sursă de uimire. Numeroși practicanți ai hibridului sunt suficient de maturi, încât să își poată aminti epoca în care, indiferent de educație, oricine folosea corect adverbul ca.

Prin contrast, folosirea formulei eronate surprinde mai puțin în cazul tinerilor de până în 30 de ani. Astfel, o persoană care se afla în școala primară prin 2001-2003, iar în cadrul familial nu a avut privilegiul unei autentice stimulări intelectuale va recurge, în mod fatal, la recurentul ca și. În privința celorlalte categorii de vârstă, probabil că teama de a nu urma calea lumii contemporane, la adăpostul indiferenței față de erori, a înlăturat folosirea adverbului corect.

Motorul inovației, în primă instanță, îl reprezintă o teribilă frică de cacofonie, pe cât de endemică, pe atât de nejustificată. Zadarnicele eforturi ale unor lingviști de a sublinia că recursul la construcții precum ca coleg, ca copil, ca cercetător nu este incorect, deoarece cacofonia nu reprezintă o eroare, au fost perseverent îngropate într-o avalanșă de ca și-uri diseminate euforic. Această „țopenie lexicală“, după cum savuros a definit-o Radu Paraschivescu, amenință să ia loc într-una dintre viitoarele ediții ale DEX. Dacă, acum 16-17 ani, conjuncția și se fofila, timid, între adverbul ca și un termen ce începea cu ca, co, ce, azi ea guvernează, împreună cu siamezul său, orice context lingvistic. Marcând o extindere a fricii de cacofonie, succesul sintagmei ar putea atrage o modă similară, dacă imaginația ar permite introducerea altor conjuncții sau a unor prepoziții, drept partenere ale adverbului ca. Astfel, urmând demersul, construcții precum ca dacă, ca ori, ca dar, ca despre ar îndeplini dorința de presupus rafinament autoadministrat. Formal, exemplul „ca despre inginer, el e foarte competent“ nu se deosebește prin nimic de „ca și inginer, el e foarte competent“. De asemenea, constatarea „Această idee îmi place, ca dar principiu“ nu ar trebui să agreseze demersul lingvistic al vorbitorilor neoromânei, după cum „Ca fie ingredient cosmetic, uleiul de măsline are multe proprietăți“ pare un exemplu decent.

Remarcabilă pentru analiza acestui proces de degenerare este reacția românilor stabiliți în străinătate, de mai multe decenii. La reluarea contactului cu limba vorbită în copilărie și în tinerețe, unii dintre ei nu își pot disimula consternarea, confruntați fiind cu o galerie de anomalii – condusă semeț de ca și –, produsă într-un hiperactiv laborator cognitiv. Respectul pe care ei continuă să îl demonstreze față de limba maternă se regăsește cvasiumilit sau cel puțin contrariat de indiferența multor vorbitori ce nu și-au părăsit țara, ci doar rațiunea. Confesiunea unui domn stabilit în străinătate, de jumătate de secol, mi-a alimentat amărăciunea stârnită de realitatea unei limbi chinuite, batjocorite și, ca efect fatal, vitregite de eleganța fonetică de odinioară.

Echivalent gramatical al plebeului gest cu care Tanța lui Ion Băieșu își ștergea, diafan, colțurile gurii, ca și se bucură, tot mai des, de compania adjectivului posesiv plasat, ridicol, în poziție inițială – al meu frate, a mea soție, ai mei vecini.

Nu aș îndrăzni să îl consult pe profeticul profesor cu privire la un alt pronostic...

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22