Informatorii şi familia lor

„Informatorii“, a spus poetul Sascha Anderson, emigrat în 1986 din RDG în RFG şi demascat ca agent al STASI în 1991 de către Wolf Biermann, referitor la psihologia turnătorilor, „aveau două familii: o familie dobândită, prietenii, şi o familie de apartenenţă, adică STASI .“ Sub diferite nume conspirative („David Menzer“, „Fritz Müller“ sau „Peters“), Sascha Anderson şi-a turnat colegii din grupul de artişti de pe Prenzlauer Berg în Berlin, iar aceasta şi după ce a emigrat în Germania de Vest.

Rănile provocate celor în cauză de către informatorii prieteni din colonia de artişti de pe Prenzlauer Berg, în Berlin, sunt adânci şi au până astăzi consecinţe. O confruntare cu aceste evenimente şi prelucrarea lor literară au avut loc abia după ani, şi aceasta în mod diferit. După ce unul dintre poeţii din RDG, Wolf Biermann, emigrat cu forţa în 1976, a dezvăluit puţin după căderea Zidului Berlinului, în 1991, că fostul lui prieten şi unul dintre cei mai de seamă poeţi ai grupului Prenzlauer Berg a fost turnător, a început dezvăluirea secretelor STASI în dosarele de informare ale artiştilor. În 2002, de exemplu, poetul Sascha Anderson (Sascha Anderson, Editura Literară DuMont, Köln 2002) şi-a publicat autobiografia, în care îşi recunoaşte activitatea de informator şi încearcă să explice de ce şi-a turnat colegii. Cartea „este încercarea de a câştiga o identitate sau, mai precis, de a o evita, ceea ce în cazul lui Sascha Anderson este acelaşi lucru“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung din 19 martie 2002). Sascha Anderson vorbeşte în autobiografia lui de „dubla identitate“ – o expresie ce acum este folosită de autoarea Herta Müller cu privire la Oskar Pastior, despre care spune că a fost „dublu“, deci un om cu o dublă identitate, aceea de poet şi aceea de fost informator al Securităţii, identitate pe care a ţinut-o în secret până la sfârşitul vieţii. Un alt caz din grupul din Berlin a fost pictoriţa Cornelia Schleime, care a fost ea însăşi victimă a fostului ei prieten, Anderson. În 2008 ea publică romanul Foarte îndepărtat (Weit fort, Hoffman und Campe Verlag, Frankfurt am Main, 2008), în care tratează această temă de spionaj într-o poveste fictivă. Rose-Maria Gropp, de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, în 14 februarie 2008, spune despre roman că este de fapt o „mărturie a acestei paranoia“.

Oare această afirmaţie a fostului spion Sascha Anderson este valabilă şi pentru poeţii germani proveniţi din România deconspiraţi ca informatori ai Securităţii, cum ar fi „Otto Stein“ (Oskar Pastior), „Walter“ (Werner Söllner), „Gruia“ (Peter Grosz), „Moga“ (Claus Stephani), „Voicu“ (Franz Thomas Schleich)? În orice caz, discuţia despre vina şi ispăşirea ei cu privire la gruparea literară Acţiunea Banat (Aktionsgruppe Banat) şi la poeţii din anturajul acesteia, Herta Müller, Horst Samson, Helmuth Frauendorfer, Gerhard Csejka, dezvăluite în foiletoanele presei germane, a început acum câţiva ani şi s-a intensificat în perioada de după acordarea Premiului Nobel scriitoarei (octombrie 2009).

Investigarea problemelor ce ţin de colaborarea scriitorilor germani din România cu Securitatea a început de fapt cu outingul lui Werner Söllner, un prieten al fostului grup Aktionsgruppe Banat, care, la o conferinţă în decembrie 2009, la München, şi-a mărturisit în faţa colectivului adunat că a fost agent al Securităţii sub codul „Walter“. Stefan Sienerth, directorul institutului IKGS din München, care a citit în vara aceasta dosarul lui Oskar Pastior la Bucureşti, a dezvăluit faptul că poetul, a cărui experienţă în lagărul de deportare în Ucraina, după al doilea război mondial, a servit pentru realizarea personajului principal din romanul Leagănul respiraţiei al Hertei Müller, a fost informator al Securităţii. La 18 septembrie, Ernest Wichner scrie în articolul lui, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, că, pe lângă dosarul informatorului (Oskar Pastior) pe numele „Otto Stein“, mai există şi un dosar de urmărire, gros de 214 de pagini, al cărui conţinut putea fi folosit în exclusivitate împotriva lui Oskar Pastior şi a familiei sale.

În dosarul de informator al lui „Otto Stein“ s-au găsit puţine rapoarte informative. Dar soarta fostei prietene din tinereţe, Grete Löw, femeia care a făcut închisoare pentru că ţinea ascunse poeziile lui Oskar Pastior, înainte ca el să plece din Sibiu spre Bucureşti la studiu? Grete Löw trăieşte azi lângă Heidelberg şi, după un interviu dat ziarului Siebenbürger Zeitung, regretă că Pastior nu a mai contactat-o niciodată în Germania, nu a cerut nici o explicaţie, deşi ştia probabil că ea a fost închisă şi a născut în închisoare un copil. Dar ea l-a respectat prea mult pe acest poet ca să-l învinuiască. Ce soartă a avut acestă femeie admirabilă!

Felul în care Herta Müller a reacţionat la această dezvăluire a fost descris într-un interviu din 17 septembrie în Frankfurter Allgemeine Zeitung. Scriitoarea spune că prima ei reacţie a fost „spaima“, era „ca o palmă“ pe care a primit-o şi „furie“, iar când a aflat tot mai multe detalii despre prietenul ei Oskar Pastior au trecut-o „toţi fiorii“.

Richard Wagner, în schimb, a aruncat o privire mai diferenţiată asupra acestei dezvăluiri şi a scris în Neue Zürcher Zeitung, din septembrie: „Pastior nu a fost informator din convingere. De fapt, el a ajuns să joace acest rol din frică, pentru că îl aşteptau ani grei de închisoare. În această situaţie, frica nu numai că este normală, ea este şi legitimă, dar nu legitimează denunţul. Pastior, cu siguranţă, n-a povestit ofiţerului de Securitate ce gândeşte, ci în primul rând ce a vrut acesta să audă. Astfel, poetul a avut posibilitatea să se bucure de privilegiile stalinismului târziu. I s-a permis să plece de mai multe ori în străinătate şi să publice două volume de poezii, şi cam atât“, conchide Wagner.

În 16 decembrie 2010, Dieter Schlesak, poet originar din Sibiu, care trăieşte în Italia, a publicat articolul Şcoala schizofreniei în foiletonul din Frankfurter Allgemeine Zeitung, după studierea dosarului său de Securitate la CNSAS în Bucureşti. Uimirea, mirarea, dar şi consternarea după studierea dosarului se citeşte în fiecare rând. Schlesak a găsit în dosarul lui câteva pagini ale fostului său prieten Oskar Pastior, alias „Otto Stein“, care l-a turnat. „Surpriza şocantă a fost că atunci (între 1961-1968) trăiam cu totul neştiutor, în «plasa» observaţiilor, fără să am habar că mulţi dintre profesorii mei şi unii prieteni din liceu erau informatori. Am găsit astfel de la un informator, «Moga» (Claus Stephani), un coleg de la redacţia revistei Neue Literatur şi de la alţi informatori, rapoarte zilnice (întocmite chiar şi de către un colonel şi un maior) în care descriau, oră de oră, chiar şi o plimbare prin oraş şi întâlniri cu prieteni şi cu colegi scriitori. Am găsit protocoale ale discuţiilor telefonice, mai ales din redacţia revistei Neue Literatur“.

În Siebenbürgische Zeitung din 11 decembrie 2010, Schlesak adaugă: „Pe mine m-a interesat în primul rând vina lui «Otto Stein», nu cazul lui Hoprich. Victimele care în anii 60 au fost urmărite şi care l-au demascat pe „Stein Otto“ şi pe alţii ca informatori ai Securităţii trebuie acum să se justifice, iar făptaşii (în cazul meu 6, printre care şi „Otto Stein“, dar în total în jur de 40) să fie uitaţi?“. Schlesak a povestit în articolul din Frankfurter Allgemeine Zeitung şi despre cazul unui poet tânăr din Sibiu, Georg Hoprich, care s-a sinucis, pentru că nu făcea faţă presiunilor făcute de către securişti. Cazul lui Hoprich, al cărui dosar nu e încă cunoscut, a stârnit o mare uimire în rândurile cititorilor.

Claus Stephani i-a răspuns lui Schlesak cu un articol în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung din 20 noiembrie, articolul a fost intitulat Sora minciună şi fratele durere. Cum am devenit informatorul Moga şi cum această experienţă mă urmăreşte până astăzi: victoria târzie a serviciului de Securitate. Stephani, fost redactor al revistei literare din Româ­nia Neue Literatur, autor al mai multor cărţi, colecţionar al basmelor evreieşti din România, dar şi al basmelor şi legendelor din Valea Vaserului, povesteşte detaliat în articolul său cum a fost racolat de către un ofiţer de Securitate în 1961, fiind student la Bucureşti. I s-a turnat un drog în cafea, a fost închis într-o cameră întunecată şi, fiindcă suferea de frică de mic copil, de când a fost închis de către o educatoare de grădiniţă („o femeie antisemită, nazistă“) în pivniţă, se teme până astăzi de camere întunecate, fără lumină. Ca urmare, ar fi semnat angajamentul pentru Securitate. Stephani scrie în articolul lui că încă în 1965 el a fost „abandonat“ ca informator de către securişti. „Securitatea ne urmăreşte şi este prezentă ca un demon printre cei vii“, constată Stephani. Cazul lui Oskar Pastior îl numeşte un caz „tragic“, deoarece Pastior a rămas mereu un prizonier şi după reîntoarcerea sa din deportarea în Ucraina. „Pastior a fost un veşnic prizonier al fricii.“ I s-a furat tinereţea, fiind deportat şi, după ce a părăsit ţara, a rămas cu sentimentul fricii, „acel animal misterios care a pus stăpânire pe noi toţi din Est“, păstrat din timpurile acelea negre. Stephani apelează la o citire mai diferenţiată a dosarelor Securităţii, care, după părerea lui, de multe ori nu spun adevărul adevărat, ci redau versiunea ofiţerului de Securitate.

Herta Müller, dar şi Ernest Wichner, director al Casei de Literatură din Berlin şi director adjunct al Fundaţiei „Oskar Pastior“, au reacţionat prompt. Wichner a scris în Frankfurter Allgemeine Zeitung din 18 noiembrie, ca răspuns la descoperirile lui Dieter Schlesak în privinţa lui Oskar Pastior: „Înseamnă că (Oskar Pastior, n. red.) n-ar fi fost numai un poet agent al Securităţii, care sub presiunea de a face închisoare şi-a turnat colegii, dar a avut şi energie criminală, devenind o parte a aparatului de represiune şi făcându-se vinovat de moartea unui prieten. Ca să putem imagina aceasta, ne-ar trebui dovezi şi nu numai ştiri inventate, care nu pot fi verificate ca fiind adevărate sau nu“. (Er wäre nicht nur ein unter der Androhung von Gefängnis zu Spitzeldiensten erpresster Dichter gewesen, sondern hätte auch investigative, ja kriminelle Energie an den Tag gelegt und als Teil des Repressionsapparates den Tod eines Freundes mitverschuldet. Um aber solches auch nur in den Bereich des Vorstellbaren zu rücken, sollte man Beweise haben und nicht mit Gerüchten hantieren, die niemand auf ihren Wahrheitsgehalt überprüfen kann.)

Herta Müller, în schimb, i-a răspuns lui Stephani foarte revoltată de faptul că turnătorul „Moga“, care avea şi alte nume de cod de Securitate, cum sunt „Marin“ şi „Mircea Moga“, a făcut o comparaţie a numelui lui „Moga“ cu numele ei din dosarele Securităţii, acela de „Christina“. Ea publica în 23 noiembrie, pe prima pagină a foiletonului, Un caz de calomnie, în care scrie: „Un turnător îndrăzneşte să compare dosarul lui de activitate cu dosarul meu de victimă: protestez.“ (...) „Pe Claus Stephani îl întâlnim ca informatorul «Mircea Moga», dar şi sub numele de «Moga», cât şi de «Marin» în multe dosare ale prietenilor şi cunoscuţilor noştri“, spune Herta Müller. Moga ar fi raportat detalii din întâmplările de la redacţia revistei literare germane Neue Literatur. Scria chiar că cenzorii nu sunt destul de riguroşi. „Până astăzi Stephani nu a simţit nevoia să spună un cuvânt de regret niciuneia din mulţimea victimelor lui. În schimb el aşteaptă acum să fie compătimit.“

Au urmat discuţii şi pe paginile de scrisori în Frankfurter Allgemeine Zeitung: un cititor îi întreabă pe cei care condamnă astăzi: „Aţi uitat cum a fost atunci în Româ­nia?“, un altul, originar din Sibiu, însă, îl proclamă pe Dieter Schlesak ca fiind şi el un poet al „realismului socialist“, în timpul şederii sale în România. Discuţia continuă.

Pe 2 decembrie au apărut şi alte dezvăluiri făcute de germani originari din România şi publicate în revista Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik de către autorul Georg Herbstritt, un istoric de la Institutul Gauck, pandantul CNSAS la Berlin. Din reţeaua informatorilor din Berlinul de Est a descoperit câţiva care locuiau în ambasada Berlinului de Est, unde construiseră o reţea de informare care a fost infiltrată în Berlinul de Vest, în comunitatea româ­nilor emigraţi acolo.

Interesant este cazul unei femei dintr-un sat (Petersdorf) de lângă Sibiu, care a făcut o carieră remarcabilă – ea a funcţionat ca agentă de Securitate, dar şi ca obiect de „momeală“ pentru arestarea unor foşti legionari români, care se refugiaseră în Berlin.
Şi în ultimul număr al revistei literare Sinn und Form (nr. 6/2010 din noembrie/decembrie) Sabina Kienlechner, cercetător în literatură, povesteşte istoria grupului literar Aktionsgruppe Banat şi a colaboratorilor săi cu Securitatea în articolul Sub influenţa ideologiei burgheze. Povestea se citeşte ca un roman poliţist. Discuţia pe tema turnătorilor din rândurile intelectualilor germani din România continuă. Şi se pare că lista cazurilor de turnători nu e încă scrisă şi terminată, alte dezvăluiri vor urma. Deja s-a discutat în presă cazul unui fost cadru didactic de la Iaşi, profesorul Horst Fassel, fiul poetei Irene Mokka din Timişoara. Şi el apare cu un dosar de informator la CNSAS. În iulie 2009, Herta Müller a publicat, într-un articol din ziarul Die Zeit – săptămânal din Hamburg –, acest caz. Fassel, care în Germania a lucrat la ziarul şvabilor bănăţeni Banater Post din München, a scris recenzii negative după publicarea primelor cărţi ale Hertei Müller în Germania.

Dar fostul docent al Universităţii din Iaşi dezminte, în mai multe articole din presa din provincie, faptul că ar fi fost agent al Securităţii. Fiind studentă a lui la Iaşi, l-am confruntat şi eu cu un extras dintr-un dosar al Securităţii din 1982, care mi-a fost trimis şi unde apare şi numele meu, ca fiind turnată de un cadru didactic, care raportează că eu cunosc căile şi mijloacele de plecare din ţară ale concetăţenilor mei din satul nostru de lângă Timişoara. Horst Fassel mi-a răspuns, însă, că sunt nişte încercări de calomnie. Nu vede nicio legătură între acest document cu discuţiile noastre de la Iaşi şi din cadrul cercului literar. El nu ar fi discutat cu mine, ca şi cu ceilalţi studenţi ai lui din Iaşi, nimic altceva decât despre „literatură şi studiu“. Dezvăluirea adevărului se lasă aşteptată, dar un dosar D.U.I. dovedeşte fapte diferite.

Deci, trecutul a pătruns mai intens în prezenta viaţă a germanilor după plecarea lor din România. Se pare că nu am scăpat de spaima Securităţii din trecut, nu am reuşit să lăsăm acolo, odată cu plecarea din ţara de naştere, şi memoria. Ea este prezentă mereu, pătrunde adânc în suflet şi se ascunde sub piele. Mulţi dintre cei plecaţi au avut intenţia de a se integra complet în societatea din Germania, de care bunicii noştri ne spuneau mereu, de mici copii, că aparţinem de fapt. Dar amintirile de azi le-am trăit în Româ­nia, acolo ne-am născut, acolo am petrecut (majoritatea) anii copilăriei, acolo am învăţat şi de acolo ne tragem. Cine a încercat să scape de asta, încercând să ascundă şi să uite amintirile, s-a înşelat. Germania este ţara unde trăim, dar România ne-a fost ţara de baştină. Faptele şi întâmplările sunt diferit văzute în analiza jurnaliştilor germani. Aşa, de exemplu, în foiletonul din Frankfurter Allgemeine Zeitung, un jurnalist scria într-o relatare despre comunitatea germană din Româ­nia: „Fiecare cunoaşte pe fiecare în mica comunitate germană din România. Reţeaua relaţiilor este strânsă şi, pentru cineva din afară, e mai greu de dezlegat decât «nodul gordian». Noul venit înţelege pe loc doar atât: «duşmănia se practică aici cu dăruire»“. Ar trebui să evităm astfel de puncte de vedere despre fosta comunitate a germanilor din Româ­nia. Capul grupului Aktionsgruppe Banat, Richard Wagner, care a părăsit România împreună cu Herta Müller în 1987, a spus că a avut sentimentul că în urma lui a lăsat doar o „grămadă de cioburi“ (Scherbenhaufen): „N-am avut nicio şansă, dar am folosit-o pe aceasta. Am scris o poezie: Curriculum“.

Referitor la agentul STASI, poetul Sascha Anderson din Berlinul de Est, trebuie adăugat că a existat o vreme când nimeni, mai ales oficialităţile din domeniul cultural, nu l-au mai băgat în seamă. Acea vreme însă a trecut. Critica literară şi-a dat seama că nu poate ignora talentul poetic al lui Sascha Anderson. Se va ajunge aici şi în cazul lui Oskar Pastior, fost informator al Securităţii?

KATHARINA KILZER, în colaborare cu
MARIA HERLO, pentru traducerea textului din limba germană