Sport și spirit

Nicio contradicție de fond, între sport și credință. Persoana înduhovnicită va ști probabil cel mai bine să acordeze fizicul și metafizicul, în lumina unei ținte superioare.

Marina Dumitrescu 16.07.2019

De același autor

Cultul lumii noastre pentru corp ca tezaur energetic a transformat sportul într-o metodă magică de a înfrânge limitele biologice, de a temporiza îmbătrânirea, de a învinge boala, infirmitatea, vulnerabilitățile psihologice ale societății. Cine nu e sigur pe el, cine se simte depășit sau marginalizat, cine e în criză de identitate - se poate recupera (și) prin sport. Sportul egal sănătate. Echilibru. Încredere. Democratizarea educației fizice - ca domeniu al pedagogiei occidentale moderne - tinde să demonstreze că: oricine vrea poate... atinge performanța. Mai cu seamă după cel de-Al Doilea Război Mondial, balanța între sportul amator și cel profesionist s-a ajustat. Pe cât de uimitoare au devenit recordurile, pe atât de mult s-a răspândit apetitul oamenilor obișnuiți pentru activitatea fizică. Pentru acest mod de a-și investi energia, voința, chiar sensul. Ar fi total injust să nu apreciem terenul pe care toate sporturile îl câștigă în lumea de azi, ca formă de bunăstare personală sau colectivă. Creșterea cons­tantă a nivelului de trai și diversificarea tehnologică oferă un acces tot mai larg la infrastructura sportivă, dar și la echipamente sofisticate care au extins gama practicilor fizice până la sporturile extreme sau exotice devenite, în câteva decenii, o veritabilă modă. Pe de altă parte, observăm că o disciplină în mod tradițional elitistă și rafinată precum tenisul, odată intrată sub incidența popularizării mediatice globale, s-a rentabilizat văzând cu ochii, după modelul altor specialități. Pe lângă prestația propriu-zisă, tot mai impresionantă, jucătorii de tenis sunt evaluați conform sumelor de bani câștigate anual, în ideea că și ele dau cota... pe piața marilor turnee. În această privință, evoluția fotbalului ilustrează cel mai bine proporțiile mutației amintite, în măsura în care mizele bănești exorbitante ajung să vicieze tot mai des calitatea sportivă și umană a spectacolului de pe teren. Dacă deschiderea populară a sporturilor este indiscutabil un fenomen pozitiv al timpului actual, riscul mercantilizării pândește necruțător. Iar împreună cu el, diminuarea frumuseții agonistice...

Sportul nu e nicidecum străin de spirit. E drept însă că, în varianta industrializată de azi, această dimensiune fondatoare s-a îngropat sub abundența manifestărilor ritualizate, pripit asociate religiosului. Fanatismul, înfocarea mulțimilor în jurul anumitor evenimente sportive, devotamentul dus până la irațional față de un protagonist sau altul îi fac pe mulți analiști ai lumii contemporane să vadă în sport un substitut al religiei - abandonate de facto. O formă postmodernă de exercitare a nevoii umane de coagulare într-un... crez. Deși formal această abordare se verifică, personal, nu o văd decât ca pe o expresie a confuziei de valori. Cred că devoțiunea (sportivă) de tip idolatru (cu impact masiv datorat mijloacelor de comunicare în masă) e consecința derutei generale de tip materialist care nu poate „diviniza“ decât ce se vede, ce produce, ce impresionează sau încinge simțurile. Această precizare nu subestimează defel importanța reperelor, a modelelor pe care lumea înaltei performanțe le poate propune mai ales tinerilor. Dimpotrivă, ele sunt esențiale în educație, de la cele mai fragede vârste. Doar că o asemenea dimensiune interactivă trebuie calibrată moral, păstrându-i-se proporțiile în limitele emulației și disciplinei, ale binelui și frumosului. Sportul industrial al zilelor noastre îl are ca pandant pe cel individual. Personalizat. Iar sportivul profesionist îl are în oglindă pe cel amator. Componenta privată a activității sportive este relevantă în contextul propus aici, cu atât mai mult cu cât facilitățile pentru practicarea diverselor forme de activități sunt tot mai numeroase, atractive și abordabile pentru tot mai multe persoane. Fitness, rafting, surfing, body building, bungee jumping, scuba diving, kick boxing, badminton, iachting sunt doar câteva trenduri recente în practicile sportive, care coexistă cu cele omologate prin tradiție și alături de care întregesc panoplia opțiunilor moderne în domeniul condiției fizice optime. Scopul acesteia reprezintă însă partea interesantă a discuției.

Fie că ne referim la sporturile de echipă sau individuale, olimpice sau neolimpice, întrebarea care se pune este aceeași: de ce ne întremăm, de ce ne întreținem trupurile, prin sport? Agregatele din sălile de fitness, elaborat concepute pentru fiecare grup de mușchi, ne ajută la obținerea unui 10 cu plus la proba canonică „a costumului de baie“ - pe plajă, la piscină, în ținută de seară etc. Totodată, echilibrarea emoțională prin mișcare este la rândul ei o rețetă valabilă, ca și socializarea în cadrul diferitelor comunități de practicanți. Totuși, dincolo de plăcerea în sine a exercițiului și de confortul biologic obținut, există și altceva. Dacă dezideratul (totuși mediocru) al unui corp sănătos, bun de exhibat și dedicat lon­gevității nu se arată satisfăcător, avem și alte opțiuni. Prima care ne-ar putea trece prin cap implică analogia între efortul sau banii investiți în cele trupești și mobilizarea similară în favoarea celor sufletești, a „formelor“ lăuntrice. Aceasta, din dorința de a nu rămâne „bine făcuți“ doar la suprafață și de a nu camufla ipocrit beteșuguri precum caracterul șchiop, insensibilitatea, egoismul, superficialitatea, mitocănia, răutatea. Un alt mod de a depăși limitările bio-somatice ale sportului poate fi gândul că buna funcționare a organismului necesită o disciplină pe care n-ar strica să o aplicăm și componentei noastre nevăzute, armonizând astfel ansamblul. În fine, dar nu în ultimul rând, ne stă la dispoziție cea mai fertilă variantă, în sensul pomenit. A conștientiza că trupul fiecărui om e un neprețuit instrument, primit în dar odată cu viața, pe care suntem datori să-l protejăm și antrenăm cu maximă atenție, spre a duce la împlinire rostul nostru în lume. Ambiția bunăstării fizice sau a performanței, ca atare, nu reprezintă mai mult decât o convenție infantilă îmbrăcată în haine prezumțioase de adult.

Deși relația creștinului cu sportul poate părea trasă de păr, scepticismul nu se justifică. Grila sportivă e cât se poate de prezentă în lupta credinciosului cu încercările existenței, cu obstacolele (fizice și metafizice) pe care le are de înfruntat și în absența cărora nu ar avea acces la „cununa“ duhovnicească. Nu întâmplător etimologia ne ajută să înțelegem rădăcinile etic-spirituale ale sportului. Două concepte esențiale, precum agonie și asceză, își au etimonul în sfera semantică respectivă. În greaca veche agon înseamnă luptă, întrecere, înfruntare, dar și înfrigurarea aferentă; iar askisis semnifică exercițiu practic, exersare întru atingerea unei performanțe. (Olimpiakoi agones e și sintagma contemporană pentru Jocuri Olimpice.) Ascetul se concurează așadar pe el însuși, înfruntând nevoințele asemenea unui competitor. Se antrenează continuu pentru a fi decorat... în duh. Deloc întâmplător, atlet al lui Hristos e o expresie patristică frecvent întâlnită pentru a-i desemna pe cei mai vrednici apărători ai credinței, iar metaforele din sfera sportivă sunt din belșug valorizate în texte vechi creștine, precum aceste versete ale Sf. Ap. Pavel: „Nu știți voi că acei care aleargă în stadion, toți aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați. Și oricine se luptă se înfrânează de la toate. Și aceia, ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, așa alerg, nu ca la întâmplare. Așa mă lupt, nu ca lovind în aer. Ci îmi chinuiesc trupul meu și mă supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.“ (I Corinteni, 24-27). O la fel de expresivă analogie sportivă e de găsit în acest îndemn al Sf. Sofronie al Ierusalimului: „Adunați-vă cu toții, uniți-vă cu toții, alergați toți împreună, porniți toți în cursă, întreceți-vă unii pe alții, luați-vă aripi de porumbel, zburați împreună și odihniți-vă întru Hristos; luați picioare sprintene de căprioară, ca să veniți să ascultați Vestea cea Bună cerească.“1 Nicio contradicție de fond între sport și credință. Persoana înduhovnicită va ști probabil cel mai bine să acordeze fizicul și metafizicul, în lumina unei ținte superioare.

Sport poate să facă oricine. Cu trupul, cu mintea, cu sufletul. Sau cu toate laolaltă. De la terenul de tenis la tabla de șah, de la maratonul alergătorului la cel al pustnicului, liantul rămâne... Spiritul sportiv. Prin fairplay, abnegație și perseverență, ne autodepășim, dar respectăm și depășirea de sine a celui cu care ne comparăm. Fără spirit sportiv nici o întrecere nu își atinge cu adevărat scopul, nu duce nicăieri. //

1.
Apud
Cardinal Christoph von Schönborn, Sofronie al Ierusalimului. Viața monahală și mărturisirea doctrinară, Anastasia, 2007, pp. 260-261

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22