De același autor
De mortuis, nihil nisi bene, spune stravechiul dicton latin, potrivit caruia ar trebui sa vorbim numai despre calitatile celor decedati. Raoul Sorban a decedat la venerabila varsta de 94 de ani. Venerabila a fost insa numai varsta, nu si controversata personalitate a disparutului. Ultima nu prea permite respectarea dictonului roman.
Nascut in anul 1912, Sorban ar fi supravietuit in umbra parintelui sau, compozitorul Guilelm Sorban, autor al unor "hituri" din vremuri mai linistite, cum ar fi valsul Barca pe valuri. Dar el avea sa infrunte valuri mai putin prietenoase decat cele ale notelor muzicale. Si avea sa se dovedeasca a fi un carmaci deosebit de abil. Ar fi ramas, probabil, in acest anonimat, daca nu ar fi fost transformat peste noapte in salvatorul a zeci, apoi sute si, in sfarsit, mii de evrei din Transilvania. Datorita acestor merite, in anul 1987 el avea sa devina unul din primii romani pe care Institutul Memorial Yad Vashem din Ierusalim avea sa-i onoreze cu titlul de Drept intre Popoare. S-a zvonit ca a beneficiat si de o pensie din Israel si ca fiica lui Sorban s-ar fi bucurat de o substantiala bursa la Universitatea Tehnica din Haifa. Nu am putut confirma niciodata zvonul.
Merite atribuite lui Sorban s-au datorat unei imposturi. A existat, intr-adevar, o retea in Ministerul de Externe al Romaniei care a participat la salvarea unor evrei maghiari, transilvani, dar si de alte nationalitati, carora le-a facilitat tranzitul din Ungaria prin Romania, cu destinatia Palestina. Centrul acestei retele se afla la legatia romana din Budapesta. Numai ca Raoul Sorban n-a facut niciodata parte din ea. Au existat, de asemenea, si independent de aceasta retea, romani de omenie in Clujul ocupat de autoritatile horthiste, care s-au expus unor pericole uriase, ajutand evrei din Transilvania sa treaca ilegal frontiera, in apropiere de Manastur sau de Turda. Cel mai activ dintre acestia, un veritabil Drept intre Popoare, a fost fara indoiala Aurel Socol. O demonstreaza fara nici un fel de dubiu jurnalistul clujean Zoltán Tibori Szabó in palpitantul volum Frontiera dintre viata si moarte, aparut anul trecut la editura Compania. Din nou, Sorban nu a avut nimic de a face cu aceste fapte eroice. Un interviu luat de catre Tibori Szabó fostei logodnice a lui Sorban, Éva Semlyén (mai tarziu Eva Pamfil), in anul 1997, o dovedeste fara nici un fel de dubiu. Sorban, insa, avea sa pretinda ca el este cel ce a salvat viata Evei Semlyén, afirmand mai intai ca cei salvati s-au numarat cu zecile, treptat ajungand la mii.
Poate ca aceasta nu este cea mai intunecata fila dintr-o lunga viata. Arestat de catre comunisti la scurt timp dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial sub suspiciunea de a fi colaborat cu nazistii (suspiciune niciodata confirmata sau infirmata), Sorban avea sa fie salvat de la puscarie de filosoful marxist Tudor Bugnariu, sotul lui Dorli Blaga. Rasplata? Asa cum arata Dorli Blaga in memoriile publicate in revista Apostrof dupa ce a vazut dosarul parintelui sau la CNSAS, Sorban avea sa devina unul din principalii informatori ai Securitatii impotriva lui Blaga si a lui Bugnariu - ultimul devenind din ce in ce mai suspect cu cat national-comunismul avea sa inlocuiasca marxismul vulgar al anilor ‘50.
Se pare ca familia Blaga nu a fost singura victima a lui Raoul Sorban. Cel descris intr-un necrolog publicat de ziarul Ziua la data de 21 iulie ca fiind "unul din marii critici ai artei contemporane, profesor universitar in tara, dar si titular la Madrid" isi datora cariera servilismului fata de autoritatile acelor timpuri grele (inclusiv eliminarea de la studii a unor suspecti sau incomozi), precum si - din nou - imposturii - de data aceasta una academica. Iata ce isi amintea despre Sorban I.D. Sarbu: "De la conferinta de Istoria teatrului am zburat, am fost zburat, de un oarecare nobil ungur pe nume Raoul Sorban: acesta este unic in istorie - facuse doi ani de Litere la unguri, o vara la o universitate mussoliniana, in Italia, dar nu avea licenta. A ajuns decanul Facultatii de Teatrologie (al Institutului), seful Catedrei de Istoria Literaturii dramatice si propriul sau student in anul unu sau doi. Dadea examen cu sine insusi (A facut cariera la Istoria Artelor in Bucuresti, l-am auzit conferentiind, nu era rau ca vorbitor. «Trancanitor de arte abstracte» - cum il numea un coleg mai rau de gura" (I.D. Sarbu, Scrisori catre bunul Dumnezeu, dosar ingrijit de Ion Vartic, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof nr. 12/1996, pp. 160-161).
Nu l-am cunoscut personal pe Raoul Sorban. Am vorbit insa cu el la telefon pe cand vizita orasul München, unde se afla pe atunci sediul Europei Libere. I-am reprosat (crezand eu insumi pe atunci in ipostaza lui de salvator al evreilor transilvaneni) colaborarea cu Ilie Ceausescu, in a carui revista de asa-zisa istorie tocmai publicase un articol ultrasovinist, cu stridente note antimaghiare. Mi-a raspuns "Asta am crezut toata viata".
De data asta nu mintea. Sorban a fost si a ramas pana la ultima suflare un sovin. O dovedesc si alte publicatii - printre ele una pusa in circuit de catre nu mai putin ultranationalistul Iosif Constantin Dragan inainte de caderea comunismului. O dovedeste si cariera politica a lui Sorban dupa 1989 - mai intai ca membru al defunctului Partid Socialist al Muncii verdetpaunescian, mai apoi ca membru al PRM. In paginile saptamanalului Totusi iubirea, Sorban avea sa ne dezvaluie in 1996 ca adevaratul salvator al evreilor fusese nimeni altul decat Ion Antonescu. Am intrebat atunci, si mai intreb si azi: de ce nu a facut Sorban aceasta dezvaluire Yad Vashem-ului, pentru ca titlul sa-i fie acordat celui care il merita pe drept?
Cativa din membrii Comisiei Wiesel, din care am facut parte - printre ei profesorul Randolph L. Braham, primul care a relevat public impostura lui Sorban - au ezitat daca sa ia sau nu pozitie impotriva mentionarii sale printre cei care au salvat evrei in Romania in timpul prigoanei antonesciene. Comisia a lucrat in baza consensului si printre membrii ei se numarau si personalitati care ar fi insistat ca Sorban sa fie amintit la capitolul respectiv, asa cum a si fost. Ar fi lipsit de etica sa dezvalui aici numele sau motivatia acestora. Ni s-a parut ca sunt lucruri mai importante in raport, la care nu vom putea renunta, si am ales compromisul. Acum regret.
Institutul Yad Vashem are cunostinta de aceasta impostura, dar se pare ca nu doreste sa se puna in penibila situatie de a-i retrage titlul. Se pune insa si o intrebare "locala". Cum se face ca semnatarul necrologului acestui informator al Securitatii in ziarul Ziua din 21 iulie este tocmai campionul demascarii colaboratorilor acesteia in randul "formatorilor de opinie"? - l-am numit pe domnul Victor Roncea, cel ce aparent semneaza si de data aceasta sub pseudonimul D.E. (Departamentul Externe). Cred ca raspunsul poate fi gasit chiar in necrolog: "In ultima perioada a vietii sale, tinerii apropiati ideilor nationale il numeau un «sfant intre oameni»", scrie "D.E". Dar despre ce este sfant pentru prezumtivul autor voi scrie in alta publicatie. Si chiar foarte curand.
