Arhitectura ieseana ... inca un strigat in van

De curand, am inceput sa reiau rasfoirea numerelor adunate intre timp ale Ziarului de Iasi si lecturarea cu febrilitate a preferatei pagini "6A", pagina consacratilor. Pagina cu pricina se detaseaza net dintre celelalte pentru ca aici, intr-o aproape nedeclarata competitie, sclipesc cele mai rafinate, incitante si avizate condeie jurnalistice iesene. De ani buni ii citesc cu maximum de interes pe cei doi "V", Val Gheorghiu si Val Condurache (raposatul, din nefericire, cu care am avut lungi discutii pe varii probleme), pe Valeriu Gherghel, poate cel mai caustic si persiflant condei (ale carui pagini, partial, le-am colectionat cu grija, pentru frumusetea, excelenta documentare si percutanta exprimare), pe Nicolae Turtureanu (plin de imaginatie si dragoste de breasla), pe Alexandru Calinescu (pentru echilibru si elevata abordare chiar si a subiectelor politice) si, mai nou, pe excelentul autor, profesor, psiholog Adrian Neculau - plin de verva, care a ajuns cu minunatele-i texte si la problema, cred eu cheie, a tuturor nemultumirilor si neimplinirilor noastre, arhitectura veche si noua a Iasiului.
Un eseu al Marianei Codrut m-a sedus. Autoarea isi indreapta discursul spre o imaginara traversare "cu piciorul" a orasului, de la Podu Ros pana la Muzeul "Sadoveanu", cu emotiile aferente ce i le provoaca vechile cladiri si ulite. Numai ca, rememorand involuntar traseul, in mintea mea desavarsita poezie a locurilor e la tot pasul grav avariata de realitatea actuala din teren. Cum poti trece pe langa vechile cladiri "fara ca mintea sa n-o ia razna, sa nu innebunesti" (teribila zicere semnata Adrian Neculau in Ziarul de Iasi din 5 ianuarie 2009, referitoare la ce simte domnia sa cand trece prin Piata Unirii)… si la vederea masacrului care n-a ocolit aproape niciunul dintre monumentele Iasiului, din zona lui centrala. Relatia vechi/istorie - nou/intamplare, hazard este cutremuratoare.
In aceasta minunata plimbare, autoarea a evitat de buna seama, cu buna stiinta, sa scrie si despre cum, in acest idilic genius loci, Biserica "Trei Ierarhi" este agresata de excrescentele Casei Cartii (privita mai ales de pe Costache Negri), Biserica "Barboi" de excrescentele noului Hotel Europa, Biserica "Barnovschi" de blocul de locuinte din fata ei, Biserica Alba este acoperita in intregime (cu exceptia turlei) de insignifiantul parter de la "Cocos Nebun", silueta Bisericii "Sfantul Nicolae Domnesc" este suprapusa, total neinspirat, peste Hotelul Moldova, Catedrala Mitropolitana este siluita de blocul de zece niveluri de la nord de ea, Biserica "Constantin si Elena" agresata de excrescentele Bancii Comerciale Romane, Biserica "Banu" intr-o abrupta relatie directa cu noua cladire a Telefoanelor, Biserica "Talpalari" care abia se mai zareste dintre blocurile noi, inalte, exilata intr-un colt al Pietei Unirii, relatia nefericita a celor doua blocuri cu zece etaje de pe bulevardul Independentei cu Biserica "Vovidenia" (privita din fata intrarii in curtea bisericii) si multe alte biserici din zona centrala, a caror liniste patriarhala a disparut in prezenta incriminatoare a blocurilor de locuinte. Celebrul Teatru National, obturat masiv de Buncarul Negru din coasta sa vestica (asa-zisa cladire provizorie ca anexa a Teatrului National) pe care, sigur, nimeni nu-l va muta de acolo nici peste 20 de ani!
Bunul simt al autoarei, Mariana Codrut, sugereaza cu discretie, in periplul propus, ca s-ar fi putut si altfel aborda mostenirea unica plina de istorie si romantism a vechiului Iasi. Cum? "...asa cum fac alte tari, care conserva partile vechi, istorice ale oraselor lor, separandu-le net de orasul nou." Da, numai ca, la Iasi, edilii orasului au hotarat si au facut (si cu "aportul" unor arhitecti) ceea ce se vede azi in urbe.
Singurul loc care mai respira in voie, crutat ca prin minune de intinatorii de istorie, era pana mai ieri Palatul Culturii, cladirea emblematica a orasului. Acum se vede clar, venind de la Podu Ros, ca azi se mai percepe doar jumatate din fatada estica a Palatului, iar maine acesta va fi total acoperit, de pe traseul foarte important al strazii Palat, de noile interventii, nerusinate ca altitudini, din coasta Salii Sporturilor. Continuarea executiei la regim inalt pe toata latura de sud a ansamblului va duce la realizarea unei incinte cu Palatul Culturii claustrat/confiscat pe una dintre laturi, Palat care abia se eliberase, pe toate patru laturile, si se putea, in sfarsit, vedea liber tocmai de la Podu Ros!
N-a contat protestul unora, n-a contat nici Concursul international de idei urbanistice, n-a interesat pe nimeni niciunul dintre proiectele premiate, care avea fiecare coerenta lui. Au fost si alte solutii prezentate in concursul de idei, dar n-au fost preferate, cu siguranta, din motive de un mercantilism exarcerbat, ce nu pot tine cont de Palatul Culturii si alte nimicuri urbanistice (imi amintesc ca una dintre solutii, prezentata de arhitecti neautohtoni, prevedea o dezvoltare subterana generala a zonei, parcul rezultat fiind liber, ca perceptie, de pe tot traseul strazii Palat).
Orasul, lasat singur in prada lupilor, se apara cum poate, mai nou, chiar cu maruntaiele lui de langa Palatul Culturii. In urma sapaturilor arheologice de la sud de Palat, limitrofe strazii Palat, s-au descoperit recent importante vestigii ce trebuie puse in valoare...! Dar, probabil, si acestea vor fi tocate/perforate de fundatiile noilor blocuri ce se vor realiza intempestiv, fara ca nimeni in tara asta sa le poata opri. (...)
Cred ca si azi, in al noualea ceas, inca se mai poate face ceva la Palat, se mai poate, deci, striga: nu mai construiti inalt, opriti-va, lasati Palatul Culturii liber!