De același autor
Mulți investitori își dezvoltă operațiile imobiliare (adesea abuzive) în zone așa-zis maturizate, de preferință în vecinătatea unor obiective-reper pentru oraș sau zonă. Un exemplu care ilustrează degradarea contextului și afectarea negativă a prestigiului zonei îl constituie proiectul imobiliar racordat la Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei.
În 2021 este din nou rândul României să prezinte orașe candidate pentru Capitala Culturală a continentului. Între cele peste zece propuneri se numără și București, la întrecere cu orașe precum Cluj, Timișoara, Brașov, Arad ș.a. Problema e că acesta nu întrunește o parte dintre criteriile monitorizate de Comitetul de selecție (compus din șapte europeni și șase români). Între ele se pot enumera calitatea contextului (construit, natural și social) și absența a ceea ce s-ar chema „blazon“.
Penurie de prestigiu
Spre deosebire de celelalte orașe care au un miez valoros stabilizat, în București cu greu se face diferența între zona centrală și semiperiferii. Și cum se construiește peste tot cu aplomb și dereglementat (de un cincinal nu mai există nici PUG), delimitarea de spații urbane corelate dedicate manifestărilor culturale ridică probleme. Continuându-se în aceeași manieră abordarea orașului (așa-zis) istoric de către administrația publică, în anul de grație 2021 peisajul urban bucureștean va fi de nerecunoscut din punct de vedere identitar.
În Capitala ultimului sfert de secol producția de arhitectură a exersat, fără rezerve, o libertate de expresie prea puțin ancorată în realitățile economice și socio-culturale proprii. În general, cea mai mare parte a obiectelor, foarte diferite sub aspectul calității, s-au plasat inadecvat în cadrul construit existent. Drept urmare, nu numai că nu s-au conturat noi spații urbanistice, dar s-au destructurat multe piațete, străzi și zone de o anumită valoare. Orașul n-a câștigat din punct de vedere al monumentalității (în ciuda dimensiunilor noilor construcții), dar a pierdut în ceea ce privește coerența și reprezentativitatea.
Subtilizare de identitate
Problema decurge și din aceea că mulți investitori își dezvoltă operațiile imobiliare (adesea abuzive) în zone așa-zis maturizate, de preferință în vecinătatea unor obiective-reper pentru oraș sau zonă. Se pot aminti turnul Bancorex lângă Palatul CEC, turnurile Millenium lipite, unul, de Catedrala Sf. Iosif, celălalt, de Biserica Armenească, corpul de peste Casa Spiru Haret, complexul proiectat peste bazinul cu valuri artificiale al Hotelului Lido, blocuri de apartamente pe locul Școlii lui Mircea Eliade, al vilei monseniorului Vladimir Ghica, al casei academicianului Radu Rosetti ș.a.m.d.
Palatul Ştirbei
Un exemplu care ilustrează degradarea contextului și afectarea negativă a prestigiului zonei îl constituie proiectul imobiliar racordat la Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei. Proprietatea familiei Știrbei, prinsă între o alveolă pe vechiul Pod al Mogoșoaiei și fosta grădină dinspre Ulița Manea Brutaru, a rămas unicul exemplar de palat domnesc care atestă rangul de capitală voievodală a Țării Românești. (Curtea veche e în ruine, din Curtea nouă nu a rămas nimic, palatele Brâncoveanu și Sturdza au dispărut, reședințele Șuțu, Ghica etc. degajă un aer eminamente domestic).
Recuperare cu cântec
În baza legislației privind retrocedarea clădirilor naționalizate sub comunism, moștenitorii familiei Știrbei au solicitat returnarea imobilului (palat, acareturi, grădină). Afectat de drepturi litigioase pe care nu le-au achiziționat, palatul este oferit spre vânzare. Deși monument istoric, nici Ministerul Culturii, nici Primăria Municipiului București nu fac uz de dreptul de preemțiune! În această situație, palatul este cumpărat, cum-necum, de un magnat petrolist post 1989. Este perioada marilor tunuri imobiliare (2005) și proprietarul, împreună cu proiectanții (specializați în arhitectură nouă) au decis să ridice clădiri comerciale și de birouri prin exploatarea intensivă a terenului.
Concomitent cu fazele de proiectare (de la două turnuri s-a trecut la unul, care, în urma avizărilor, și-a redus treptat din înălțime), proprietarul eliberează terenul. Sunt demolate (vechiul corp de gardă dispăruse de mult) grajdurile istorice și clădirea cramei interbelice, din grădină rămânând numai gropi. Agresarea componentelor monumentului de categorie A s-a făcut cu binecuvântarea Comisiei Naționale a Monumentelor și a Ministerului Culturii (printr-un președinte, respectiv secretar de stat numiți focusat) în 2013, deși, față de momentul începerii operației, opinia publică și mediul de afaceri au evoluat net în favoarea fondului monumental.
Manipulare pentru avize
În afară de investitor și proiectanți (și, probabil, unii dintre avizatori), nimeni nu e convins că proiectul este adecvat locului. Prin includerea în ecuație a magazinelor, birourilor, apartamentelor etc., rolul reprezentativ al fostului palat domnesc este sensibil atenuat, dacă nu chiar anulat. El devine un fel de anexă decorativă a unui centru de afaceri. Prezența garajului de 500 locuri va crea dificultăți importante în circulația din zonă, atât pe Calea Victoriei, cât și pe Strada G-ral Budișteanu, bulversată deja de fluxurile actuale spre Gara de Nord. Cât privește circulația pietonală, spațiile posibil de rezervat sunt absolut insuficiente și subdimensionate.
Dar volumetria, presupunând și relația nou-vechi, rămâne partea cea mai agresivă a proiectului. Înghesuirea ei, cu lingura de pantofi, trădează o mentalitate de negustor din provincie, dornic de câștig în orice condiții. Corpurile noi pun palatul într-o evidentă inferioritate care e reflectată și de relația funcțională (comerț, corporații, apartamente de lux vis-à-vis de cultură). Nici pe străzile perimetrale (Banului, dar mai ales G-ral Budișteanu) complexul multifuncțional nu are un impact pozitiv. Fronturile relativ unitare ale acesteia din urmă, formate din reședințe reprezentative de secol XIX, între care un monument (din păcate, schimonosit) și un muzeu (nefuncțional), vor fi afectate negativ din punct de vedere al înălțimii și retragerilor.
Model de inadecvare
Acest proiect, a cărui temă era discutabilă și acum un deceniu, a mers înainte din cauza complicităților de breaslă și lipsei de curaj profesional ale avizatorilor. (Dovadă că au translat de la unii la alții răspunderile, Agenția de Mediu și Consiliul General rămânând „urma care scapă turma“!) Ca de obicei, Primăria și Ministerul Culturii s-au lăsat intimidați de „soluțiile curajoase“ prezentate de investitor și proiectanții săi de arhitectură nouă. Dar dacă locatarii din vecinătate și organizațiile obștești interesate de monumente ar fi constituit un grup de inițiativă care să ia sub lupă derularea lui, nu ar fi exclus un nou caz Millenium agonizând încă un număr de ani.
Și atunci (din perspectiva vizitatorilor Capitalei Culturale Europene din 2021), se poate pune întrebarea: ce va convinge mai bine: un „...Escu-Mall“ (al câtelea din teritoriu?), aprovizionat din abundență cu marfă occidentală, înțesat de cumpărători spilcuiți, turiști de afaceri și affaires, corporatiști scrobiți și de locatarii apartamentelor de lux, sau Palatul Domnesc (cu corp de gardă, grajduri și remiză de trăsuri, cramă de vinuri, inclusiv grădină), care înfățișează un crâmpei din biografia unei familii aristocratice, o clipă din istoria cu blazon a Bucureștilor și a acestei țări?