De același autor
Eu fusesem ridicat de Securitate la ora 6:30 dimineaţa, când am plecat spre fabrica unde lucram. Am fost dus la Direcţia Cercetări Penale a Securităţii, pe Calea Rahovei nr. 36.
Cu toată ora foarte târzie, telefonul din locuinţa părinţilor a început să sune. Tata a ridicat receptorul. La celălalt capăt al firului s-a auzit o voce cunoscută, care a întrebat: „Ce face Radu?“. Era Mihnea Berindei. Tata a spus repede: „Radu a fost arestat azi dimineaţă. Casa noastră a fost percheziţionată. Suntem sub strictă supraveghere“.
Legatura telefonică s-a întrerupt brusc. Telefonul nu a mai avut ton pentru următoarele patru luni. După aceea, a început să funcţioneze, dar numărul nostru de telefon a fost schimbat cu un număr nou pe care nu îl ştiam şi pe care l-am aflat mai târziu din întâmplare.
Mihnea Berindei şi Radu Filipescu la GDS la sfârşitul anilor ‘90.
A contat mult faptul că Mihnea Berindei a sunat chiar când era nevoie. În noaptea aceea, tata a răsuflat uşurat şi s-a putut duce să se culce.
Mihnea a transmis informaţia la asociaţiile de apărare a drepturilor omului, la postul de televiziune Antene 2, care îmi luase un interviu şi se considera responsabil pentru arestarea mea. Ştirea a fost transmisă pe răspunderea lui Mihnea la posturile Europa Liberă, RFI, BBC şi a ajuns la lideri politici din Vest.
În arest, violenţa maiorului Traşcă s-a transformat într-o anchetă aproape civilizată. Ameninţările cu o condamnare de 17 ani închisoare - 10 ani pentru acţiunea nouă de organizare a unui referendum şi restul de 7 ani rămaşi de la condamnarea anterioară - parcă nu mai erau convingătoare.
Pe 22 decembrie 1987, tatăl meu a apărut în biroul comandantului de la Cercetări Penale, Vasile Gheorghe, şi am plecat împreună de acolo, urmăriţi de maşinile Securităţii. Doar când am intrat în casă ne-am îmbrăţişat pe tata mi-a spus de telefonul salvator de la Mihnea Berindei.
Acum Mihnea nu ne mai poate suna la telefon. Şi vocea lui blândă, specială o să ne lipsească atât de mult.
