De același autor
Tratatele stiintifice, lucrari care infatiseaza amplu, sistematic si coerent masa de cunostinte esentiale dintr-un domeniu de cercetare sunt instrumente necesare progresului stiintific, chiar daca astazi, data fiind rapiditatea acumularii informatiilor noi, in toate domeniile, se cauta modalitati mai mobile si mai eficace de sistematizare a datelor vechi si noi acumulate de investigatiile cercetatorilor.
Rostul unui nou tratat de istorie romaneasca este acela de a marca, la dimensiunile unei macro-expuneri, iesirea istoriografiei noastre din zgura marxism-leninismului congenital sclerozat si a aberatiilor ideologice ale regimului ceausist, deraiat de pe sina ortodoxiei "socialismului stiintific" pe terenul steril al propagandei comunist-nationaliste. Tocmai aceasta "deviere" ideologica s-a aflat la originea parasirii tratatului de istorie a Romaniei, pregatit pentru tipar la inceputul ultimului deceniu al regimului totalitar.
Aprehensiuni, a caror expunere nu isi are rostul in randurile de fata, m-au tinut deoparte de infaptuirea acestei lucrari; am luat insa cunostinta cu firesc interes profesional si general intelectual de aparitia noului tratat. De indata ce am avut posibilitatea, am parcurs cele patru volume recent aparute ale tratatului intitulat Istoria Romanilor (alte sase volume urmeaza sa apara). Urmand o recomandare a lui Nicolae Iorga, indirect aflata de la unul dintre colaboratorii sai, am inceput lectura atenta a impozantei lucrari cu problemele care imi erau cele mai cunoscute, demers care ii ingaduie cititorului profesionist sa surprinda elementele noi de informatie, conceptie si metoda ale operei. M-am adresat, asadar, cu prioritate volumului al patrulea al tratatului, care expune intervalul de istorie cuprins intre vremea lui Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun, de o parte, si sfarsitul domniei lui Mihai Viteazul, de alta parte, interval la cunoasterea caruia am contribuit de-a lungul anilor cu un sir de innoiri documentare si lucrari de interpretare. In cadrul acestui volum, interesul meu prim s-a fixat asupra capitolului Stefan cel Mare, vreme stralucita a trecutului medieval romanesc asupra careia s-a concentrat cu ani in urma o parte insemnata a activitatii mele de cercetator si culegator de date istorice in arhive si biblioteci.
Pe masura insa ce lectura acestui capitol avansa, s-a conturat in mintea mea impresia ca citeam un text cunoscut; succesiunea ideilor si cadenta frazei imi pareau familiare. Cand impresia s-a consolidat dupa parcurgerea catorva pagini, s-a nascut banuiala ca textul citit seamana indeaproape cu unele dintre propriile mele contributii in materie. Constatare care m-a indemnat sa consult articolul meu consacrat acelorasi probleme cu cele infatisate in volumul amintit din Istoria Romanilor. De la prima confruntare-sondaj am descoperit fraze identice in cele doua texte, insa am atribuit absenta semnelor citarii unei involuntare omisiuni din partea autorului. Dar, odata cu continuarea sondajelor, coincidentele s-au inmultit in asemenea masura, incat o grava suspiciune m-a indemnat sa confrunt in intregime cele doua texte, anume cel publicat in Istoria Romanilor, vol. IV, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2001, pp. 364-397, si cel al articolului meu, Relatiile internationale ale Moldovei in vremea lui Stefan cel Mare, publicat cu douazeci de ani in urma in Revista de Istorie, 35, 1982, 5-6, pp. 607-638. In urma acestei confruntari, suspiciunea s-a transformat in certitudine, iar interpretarea binevoitoare, cea a omisiunii involuntare a semnelor citarii, a lasat inevitabil locul constatarii crude a insusirii tacite si frauduloase a textului meu de catre autorul capitolului corespunzator din noul tratat. Intr-adevar, in proportie de peste 90%, capitolul mentionat din Istoria Romanilor reproduce textual sau cu neinsemnate modificari articolul meu consacrat politicii externe a lui Stefan cel Mare. Spre exemplificare, citez in paralel doua fragmente din cele doua materiale consacrate lui Stefan cel Mare. Iata descrierea bataliei de la Vaslui in expunerea mea (I) si in cea a colaboratorului tratatului (II):
I. "Lovite din fata si lateral, induse in eroare asupra directiei unde se afla grosul ostirii moldovene de buciumele si trambitele puse de domn sa le atraga in lunca Barladului, invaluite de ceata densa care se lasase, trupele otomane au cedat sub presiunea atacului. Surprinsi de asalturile cavaleriei si ale pedestrasilor lui Stefan, loviti de tunurile care trageau necontenit, dezorientati si impotmoliti in mlastinile spre care fusesera atrasi, turcii, cati nu au reusit sa fuga, au fost ucisi sau facuti prizonieri. Tot atat de necrutatoare ca si batalia a fost urmarirea, in cursul careia alti numerosi turci si-au pierdut viata. Expeditia care trebuia sa scoata din lupta Moldova si sa ingenuncheze tara se incheia astfel cu o catastrofa" (p. 618).
II. "Lovite din fata si lateral, induse in eroare asupra directiei in care se afla grosul ostirii moldovene de buciumele si trambitele puse de domn sa le atraga in lunca Barladului, invaluite de ceata densa care se lasase, trupele otomane au cedat sub presiunea atacului. Surprinsi de asalturile cavaleriei si ale pedestrasilor lui Stefan, loviti de tunurile care trageau necontenit, dezorientati si impotmoliti in mlastinile spre care fusesera atrasi, turcii, cati nu au reusit sa fuga, au fost ucisi sau facuti prizonieri. Tot atat de necrutatoare ca si batalia a fost urmarirea, in cursul careia alti numerosi turci si-au pierdut viata. Expeditia care trebuia sa ingenuncheze si sa scoata din lupta Moldova se incheia, astfel, in mod catastrofal pentru invadatori" (pp. 378-379).
Iata acum si un alt fragment, "adaptat", in care sunt infatisate antecedentele pacii incheiate de Stefan cu turcii in 1479-1480:
I. "In jurul lui Stefan, cercul se strangea din ce in ce mai puternic; cu o Polonie tot mai inclinata sa coopereze cu turcii si care isi manifestase repetat rezervele fata de politica sa antiotomana, cu o Ungarie care acorda prioritate obiectivelor ei in Europa centrala, cu Tara Romaneasca readusa sub controlul Portii, cu hanatul Crimeii redevenit instrument al acesteia, domnului Moldovei nu-i ramanea decat sa-si adapteze si el politica la aceasta situatie" (p. 625).
II. "Cercul se strangea tot mai puternic in jurul lui Stefan; cu o Polonie tot mai inclinata spre compromis cu turcii, cu o Ungarie care acorda prioritate obiectivelor sale in Europa Centrala, cu Tara Romaneasca readusa sub controlul Portii, cu Hanatul Crimeii redevenit instrument al acesteia, domnului Moldovei nu-i revenea decat sa-si adapteze, la randul sau, politica la aceasta situatie" (p. 384).
Exemplele sunt concludente; oricine insa e doritor sa constate direct dimensiunile acestei preluari de text se va putea edifica deplin, consultand in paralel cele doua materiale amintite. Pentru a inlesni operatia, am depus un exemplar-xerox din articolul meu la biblioteca Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" si un altul la Sectia de stiinte istorice si arheologice a Academiei Romane.
Desigur, nimic nu il poate absolvi pe un autor de vina de a-si fi insusit un text care nu ii apartine, de a-l fi valorificat tacit pe numele sau si de a fi indus astfel in eroare publicul cititor. Dincolo insa de raspunderea celui care si-a apropriat un bun strain, se pune in cazul de fata o intrebare mai generala cu privire la spiritul si metoda care au prezidat la intocmirea noii sinteze.
Pornit dintr-o initiativa insuficient fundamentata stiintific, fara o analiza indispensabila a realitatilor istoriografiei romanesti, astfel cum au rezultat din haosul declansat de politica totalitarismului, fara preocupare pentru necesitatile imediate si de durata ale unei discipline grav lovite de aberatiile si de pornirile antiintelectuale ale conducerii comuniste, larg aservita de propagandistii vremii, noua sinteza, in ciuda valorii incontestabile a unora dintre colaboratorii ei, era predestinata sa poarte pecetea improvizatiei, caracteristica dominanta a defunctului regim in faza sa nationalist-comunista si a continuatorilor sai.
In lipsa unui efort regenerator de durata, a unor dezbateri si a unor proiecte de recuperare, a unui efort sistematic de depistare si remediere a lacunelor istoriografiei romane, era inevitabil ca spiritul improvizatiei ad hoc sa prevaleze asupra demersului stiintific, demn si responsabil. Descoperirea in acest amalgam de deficiente structurale a unui plagiat - o fi doar unul? - nu face decat sa confirme constatarea de mai sus.
Ideea de a folosi ca baza a noii sinteze tratatul abandonat cu doua decenii in urma a fost nu numai semnalul incapacitatii de a pasi intr-o directie novatoare, dar si sursa unor vicii grave care aveau sa submineze elaborarea operei si sa se manifeste la lumina zilei odata cu aparitia ei. Nu in ultimul rand in felul in care au raspuns colaboratorii lucrarii - chiar daca nu toti - la sarcina asumata. Neincrezatori intr-o intreprindere pornita sub auspicii negative, unii dintre colaboratorii noului tratat au neglijat mult timp sa-si onoreze "obligatia". Somati in cele din urma sa predea capitolele asumate, la scadenta apropiata, acestia nu au mai avut alta solutie decat sa preia ceea ce le putea fi de folos din ruinele tratatului defunct inainte de nastere, sa foloseasca materiale elaborate de altii - unii dintre acestia inca in viata, altii decedati - si sa se achite astfel de misiunea incredintata si asumata cu entuziasm indoielnic. Acesta a fost probabil si cazul autorului capitolului consacrat lui Stefan cel Mare; prezumtie consolidata de constatarea ca o tratare temeinica a politicii interne a lui Stefan, aspect deosebit de insemnat al domniei lui, lipseste din volum, spre deosebire, de exemplu, de capitolul consacrat lui Vlad Tepes, in care raporturilor interne le este rezervata o subdiviziune speciala (amintesc ca articolul meu avea ca obiect exclusiv politica externa a domnului Moldovei).
Asadar, aprehensiunile mele initiale s-au dovedit nu numai indreptatite, dar chiar sensibil depasite de realitatea care incepe sa iasa la iveala in stadiul actual al publicarii lucrarii; depasite intr-un sens pe care nu il puteam banui atunci cand mi-am manifestat rezerva fata de o initiativa pe care o consideram cel putin precipitata.
Istoriografia romana are nevoie de un temeinic efort de redresare, in spiritul metodelor stiintifice si al probitatii intelectuale.
