Pe aceeași temă
După două zile de negocieri maraton la Bruxelles și alte câteva luni de drumuri bătute prin mai multe cancelarii europene, Marea Britanie reușește să primească, măcat parțial, ce căuta. Dincolo de punctele puse în dezbatere – guvernanța economică, suveranitatea, competitivitatea și imigrația –, ce s-a întâmplat în ultima perioadă pe tema unui eventual Brexit arată câteva lucruri.
În primul rând, ceea ce oficialii europeni clamau în miez de noapte drept un acord corect pentru ambele părți poate crea fundamentul pentru un precedent. Statutul special pe care britanicii îl primesc în mecanismul comunitar nu aduce foarte mult cu o reformare a Uniunii, cum nu ezita premierul din Downing Street 10 să spună, iar mai devreme sau mai târziu francezii, spaniolii, olandezii sau chiar germanii s-ar putea gândi că UE are nevoie și de alte așa-zise reforme.
Marea Britanie are dreptul să-și administreze statutul de stat membru al Uniunii așa cum îi dictează politica internă, dar nu înseamnă că faci asta prin forțarea mecanismelor comunitare și înclinarea balanței atât de mult înspre interesul statal, în dauna unei și așa erodate unități europene. Multe alte state au la rândul lor probleme interne, dar nu fac din asta o cauză rebelă în Uniune, iar temporizarea acțiunii britanice pe fondul crizei refugiaților, cuplate cu dosarul ucrainean și războiul din Siria, în imediata proximitate a continentului, e cel puțin nefericită. Dacă nu egoistă.
Vestea atingerii unui compromis (căci despre asta e vorba, mai mult decât despre un acord), a fost bine primită în insulă. Presa din Regat, majoritar eurosceptică în ultima perioadă, l-a portretizat pe David Cameron ca pe acel premier care nu doarme nopți la rând și vine la masa negocierilor cu ochi roșii și încercănați. Board-ul editorial al The Guardian numește acordul drept un pachet practic: nici extraordinar, dar nici lipsit de substanță. Iar cei de la The Telegraph punctează că însăși toată această campanie dusă de Londra relevă nevoia reformelor în Uniune, o Uniune “obscură, sclerotică și arogantă”.
Punctul privind imigrația reprezintă, probabil, cel mai controversat capitol din toată această poveste. Concret, britanicii au cerut mai multe restricții pentru cetățenii care vin să lucreze în Regat și care sunt membri ai Uniunii. Londra vizează aici, în principal, persoanele din țările nou intrate în UE, anume cele est-europene din care pleacă afluxuri importante de cetățeni pentru salarii mai mari, iar Marea Britanie e una dintre destinațiile preferate, și a cerut o diminuare a ajutoarelor sociale pentru aceștia. Mai multe capitale, printre care și Bucureștiul, au exprimat clar o opoziție la un eventual tratament cu dublă măsură pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Însă aici Cameron a avut parte de o susținere substanțială în rândurile opiniei publice. Iar presa din Regat aplaudă acum ceea ce numește reasigurarea plătitorilor britanici de taxe pentru banii lor. The Telegraph se întreabă “ce e așa șocant la propunerea ca plătitorii britanici de taxe să nu achite beneficii sociale generoase pentru copiii care trăiesc în afara granițelor”? Discuția nu trebuie pusă într-o notă de șoc, ci de simpla îngrădire a unor drepturi pe care oameni care trăiesc și lucrează pe pământ britanic trebuie să decidă cum și le administrează, fără să faci din asta o temă electorală (cu iz de șantaj, spun unele voci de la Bruxelles și nu numai), purtând drapelul reformei europene.
Din păcate, excepționalismul britanic nu a ales cel mai bun moment să iasă la rampă, pe un continent confruntat cu atât de multe presiuni din atât de multe locuri. Orice dezbatere are rolul de a aduce beneficii într-un fel sau altul la nivel macro, iar Brexitul reprezintă o chestiune care merita și a primit toată atenția. Însă nu e foarte clar ce va urma la referendumul pe care guvernul britanic s-a angajat să îl organizeze – pentru că acordul nu înseamnă implicit anularea acestuia – ci doar angajamentul premierului Cameron de a susține cauza rămânerii Londrei în UE; ambele tabere sunt relativ echilibrate în sondaje, ambele cu argumentele lor, dar competeția politică începe abia acum pe insulă pentru câștigarea de-o parte sau de alta a nehotărâților, îndeajuns de mulți pentru a înclina referendumul într-un sens. Un semnal important îl dă și compromisul pe aprofundarea uniunii dintre statele europene. Ceea ce Londra a cerut a fost ca declarația din tratat privind o uniune și mai strânsă între statele comunitare să nu se aplice și Marii Britanii. Iar prin faptul că Bruxellesul recunoaște acum că “Regatul Unit nu e angajat pentru o integrare politică mai avansată în Uniunea Europeană”, e admis oficial curentul eurosceptic puternic – să nu-l uităm pe Nigel Farage –, fapt ce poate sufla vânt și în pânzele altor partide eurosceptice aflate pe val pe continent.
