Deceptii portocalii

Nicolae Filipescu | 30.11.2005

De același autor

In decembrie se implineste un an de la Revolutia Portocalie din Ucraina. Inlaturarea electorala a regimului condus de fostul presedinte Leonid Kucima a fost un eveniment epocal care a afectat configuratia strategica in Europa, a estompat ambitiile neoimperialiste ale Rusiei si a captat atentia mass-media internationale. Ucrainenii semnalasera ca doresc ca tara lor sa se distanteze de abuzurile, coruptia si ticalosiile care au caracterizat administratia precedenta, sa se indrepte spre Europa democrata si sa se incadreze in structurile de securitate euro-atlantice.
Dupa un an de guvernare portocalie, populatia ucraineana este dezamagita. Reformele liberalizante, inlaturarea oficialilor compromisi si investigarea juridica a criminalilor din fosta administratie, promise de candidatul Viktor Iuscenko in campania electorala, au fost abandonate.
Oficiali din anturajul presedintelui Iuscenko si din guvern au fost implicati in scandaluri de coruptie. Acuzatiile reciproce, certurile interminabile si neintelegerile din cadrul guvernarii portocalii au generat o criza politica grava. Diferentele ideologice dintre presedinte si premier devenisera intolerabile. Pe cand Iuscenko pretindea ca este reformist moderat cu predilectie pentru piata libera, Timosenko promova populism si etatism. In septembrie, presedintele a demis guvernul condus de Iulia Timosenko. Dupa inaugurarea noului regim in ianuarie 2005, puterea politica a ramas in cardasie cu mafia afaceristilor venali. Cresterea economica a scazut de la 12,4% in 2004 la 3,4% in 2005. Contrar asteptarilor, investitorii straini nu s-au imbulzit sa “intre” in Ucraina. Cu o credibilitate terfelita, Iuscenko a facut marea eroare politica de a se certa cu presa, care dezvaluise ca fiul lui se lafaia in lux si conducea o masina BMW in valoare de 100.000 euro. Popularitatea presedintelui si a blocului Ucraina Noastra a coborat sub 20%. Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu si-a ascuns satisfactia ca guvernul Timosenko a fost demis si ca echipa portocalie s-a destramat.
In urma divortului politic dintre membrii importanti ai echipei portocalii, Iuscenko a fost obligat sa se inteleaga cu adversarii politici. Ca sa poata valida candidatura noului premier Iuri Ehanurov in parlament, Iuscenko a negociat un pact de neagresiune cu Viktor Ianukovici, liderul opozitiei. In schimb, Iuscenko s-a obligat sa renunte la urmarirea in instanta a “imbogatitilor” din conducerea opozitiei si sa accepte o tranzitie de la sistemul prezidential la unul parlamentar. Desi au fost invitati sa participe la acest “armistitiu” politic, social-democratii si comunistii au refuzat.
Cu toate dezamagirile legate de performanta echipei lui Iuscenko in primul an de guvernare, victoria fortelor democrate din decembrie 2004 a avut consecinte benefice pentru evolutia politica a Ucrainei. Alternanta la putere a adus la guvernare un grup de politicieni cu orientare pro-occidentala, a reafirmat aspiratiile de independenta ale majoritatii ucrainenilor si a contribuit la consolidarea democratiei in Ucraina. Ramane de vazut daca portocaliii, pana acum vanitosi si dezbinati, vor reusi sa se redreseze in urmatoarele reprize, sa recupereze increderea populatiei si sa salveze aparentele de libertate, democratie si europenism.

Revolta din 2004

Revolutia Portocalie a fost prezentata in presa occidentala ca o revolta spontana si pasnica impotriva unui regim corupt, lipsit de transparenta si abuziv, care a incercat sa fraudeze alegerile prezidentiale. Liderii de la Kremlin au caracterizat aceeasi revolutie ca fiind consecinta unei conspiratii organizate si finantate de dusmanii Rusiei din exterior. Versiunea Moscovei nu este credibila. Inainte de alegerile din noiembrie, nimeni, nici chiar Iuscenko, nu se astepta ca ucrainenii sa inunde in masa piata principala si strazile din Kiev. Asa ceva nu s-a intamplat in trecut in Ucraina.
Societatea civila era considerata mult prea slaba ca sa stimuleze o mobilizare populara de o asemenea anvergura. Tinerii din asociatia Pora (“A venit timpul”) au fost principalii organizatori ai protestelor. Studentii au mentinut entuziasmul si motivatia demonstrantilor, i-au sfatuit sa inconjoare cladirile guvernamentale si sa evite actele de violenta. Cheltuielile pentru sustinerea manifestatiilor au fost acoperite de oameni de afaceri ucraineni aliati cu Iuscenko.
In campania electorala pentru alegerile prezidentiale, desfasurata in mod inechitabil, candidatul Ianukovici, preferat de Kucima si de Moscova, a fost prezentat in termeni elogiosi pe toate canalele nationale de televiziune. Accesul lui Iuscenko a fost mult mai limitat. Oficialii fostului regim la nivel central, regional si local au fost incurajati sa saboteze campania lui Iuscenko. Cu toate adversitatile, gruparea care l-a sustinut pe Iuscenko, Ucraina Noastra, a reusit sa-si promoveze programul de guvernare bazat pe promisiuni de transparenta, responsabilitate si independenta nationala.
Desi sondajele de opinie aratau clar ca Iuscenko era favorit sa castige majoritatea voturilor in turul doi al alegerilor, Comisia Centrala Electorala l-a proclamat invingator pe Ianukovici. Presedintele rus Vladimir Putin, care venise de doua ori in Ucraina in campanie ca sa-l sustina pe Ianukovici, s-a grabit sa-i trimita o telegrama de felicitare. Incercarea de falsificare a fost atat de flagranta, incat occidentalii si presa internationala au refuzat sa recunoasca validitatea rezultatelor publicate.
Surprinzator, parlamentul de la Kiev (Rada) a votat o rezolutie prin care scrutinul din turul doi a fost invalidat. Kucima a ordonat trupelor Ministerului de Interne sa intervina in favoarea lui Ianukovici. Conducerea armatei a contramandat ordinul si a interzis utilizarea fortei. Curtea Constitutionala, de acord cu Rada, a confirmat anularea turului doi. Iuscenko a fost ales presedinte la noile alegeri din 26 decembrie.

Abuz de putere, coruptie si santaj

Regimul Kucima a utilizat organele statului si fondurile de la buget pentru promovarea intereselor proprii. Procuratura, Garda Financiara si Ministerul de Interne au fost incurajate sa-i persecute pe adversarii politici, mass-media independente si persoanele considerate “neloiale” regimului. In 2001, vicepremierul Iulia Timosenko a fost arestata si acuzata de activitati ilegale. Motivul real era ca incercase sa combata coruptia din domeniul energetic.
Oficialii administratiei Kucima, de la conducere pana la esaloanele inferioare, erau presati sa se implice in activitati criminale ca sa poata fi santajati. “Corectii” nesantajabili, considerati “suspecti” si “neloiali”, erau marginalizati sau demisi. Din nefericire, guvernantii portocalii, nefacand “curatenie”, au pastrat o mare parte din oficialii precedenti. Coruptia si abuzurile au continuat. Nerespectandu-si promisiunile din campanie, noii guvernanti de la Kiev s-au poticnit in practici “traditionale” si ambiguitati. Mii de investigatii penale au fost initiate impotriva oligarhilor si a oficialilor din fostul regim, fara ca dosarele respective sa ajunga la judecata. Asasinarile “pe contract”, decapitarea jurnalistului “incomod” Gheorghi Gongadze, otravirea lui Iuscenko si alte cazuri criminale grave au ramas nerezolvate.

Sistem prezidential sau parlamentar

In cadrul compromisului pentru invalidarea turului doi al scrutinului din decembrie 2004, Rada a votat o lege prin care, dupa 1 ianuarie 2006, prerogativele presedintelui sa fie reduse, premierul sa fie ales de parlament, si puterea executiva sa fie transferata la guvern. Ceea ce inseamna ca, dupa alegerile pentru Rada, din martie 2006, noul guvern va fi controlat de majoritatea din parlament si va iesi de sub autoritatea presedintelui Iuscenko. Deoarece sansele fortelor pro-Iuscenko de a castiga majoritatea in alegerile parlamentare din 2006 sunt incerte, presedintele ar putea incerca sa invalideze reforma constitutionala votata de parlament.
In tranzitie de la comunism spre democratie, statele din Europa Centrala si Tarile Baltice au adoptat prin Constitutie un sistem de guvernare parlamentar, pe cand fostele republici sovietice si tarile din Europa de Est au optat pentru un sistem prezidential. Din punct de vedere democratic, parlamentarismul are anumite avantaje. Democratia parlamentara tinde sa promoveze participarea electoratului la guvernare, pe cand prezidentialismul are tendinta de a facilita abuzuri de putere.
In statele postcomuniste cu regim prezidential, autoritatea presedintelui nu este suficient de clar separata de cea a guvernului. Avand functii executive suprapuse, cele doua institutii tind sa concureze. Inevitabil, antagonismul dintre presedinte si prim-ministru duce la conflicte de autoritate. In acelasi timp, un executiv “bicefal” limiteaza capacitatea parlamentului de a-l trage la raspundere. In tarile din fostul lagar socialist, tendinta presedintelui de a se amesteca in treburile guvernului este si o consecinta “traditionala” a sistemului anterior, in care Comitetul Central al Partidului Comunist avea autoritatea de a interveni in activitatea guvernului.
Iuscenko nu va renunta de bunavoie la autoritatea presedintelui. Incercarile de a anula efectele reformelor votate de parlament ar putea destabiliza relatiile politice din Ucraina. Represiunea opozitiei, utilizarea in forta a resurselor administrative in alegerile din martie si tergiversarea “tehnica” a aplicarii reformei constitutionale ii ofera lui Iuscenko o multitudine de modalitati de a evita convertirea Ucrainei la parlamentarism.

Redresarea portocaliilor

Revolutia Portocalie a revitalizat societatea civila ucraineana, a restabilit libertatea presei si a reorientat politica externa a tarii spre Occident. Dezbinarea echipei din jurul lui Iuscenko si dezamagirea electoratului fata de performanta guvernarii din ultimul an nu au eliminat posibilitatea unei redresari a noului regim.
Pentru a avea succes, Iuscenko va trebui sa gaseasca o modalitate de reconciliere preelectorala cu grupul Timosenko si cu Pora, organizatia de tineret care intre timp a devenit partid politic. Redresarea politica a portocaliilor va depinde in mare parte de rezultatele alegerilor parlamentare din martie 2006. Ei si-ar putea consolida puterea daca reusesc sa-si mentina sustinatorii din 2004, sa coopteze alegatorii varstnici care in trecut au votat pentru Partidul Comunist si sa mobilizeze simpatizanti din partea de est a tarii. Presedintele Iuscenko pare decis sa ofere ucrainenilor continuarea reformelor liberalizante, mentinerea orientarii prooccidentale si detensionarea relatiilor cu Rusia. In cazul in care portocaliii nu obtin o victorie electorala in martie, scenariul va fi mult mai defavorabil. Ei ar putea impartasi soarta coalitiilor democrate care au ajuns la putere in celelalte tari postcomuniste si care s-au erodat prin discordii interne, prin lipsa de coerenta politica si, in cele din urma, s-au destramat lamentabil. Presupunand ca intre timp Iuscenko nu reuseste sa anuleze convertirea Ucrainei la parlamentarism, pierderea alegerilor din martie ar putea insemna inlaturarea guvernantilor portocalii de la putere si o deceptie pentru democratii ucraineni.
Occidentalii inca spera ca guvernul actual de la Kiev se va regrupa, va castiga alegerile parlamentare, va deveni mai combativ in eliminarea coruptiei si va lua masuri politice si economice liberalizante care sa faciliteze admiterea Ucrainei in NATO, OMC si UE. Pentru tarile din vecinatate, cooptarea Ucrainei in structurile democratiilor europene este deosebit de importanta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22