International

Teremen / Trump ordonă Pentagonului elaborarea unui plan pentru înfrângerea urgentă a ISIS

E.b. | 29.01.2017

Donald Trump a semnat sâmbătă un ordin către șefii de stat major interarme prin care le cere să prezinte în termen de 30 de zile un plan pentru înfrângerea Statului Islamic (SI), transmite Reuters. Sub rezerva anonimatului, oficialități americane și-au exprimat îndoiala că militarii vor pleda pentru o modificare radicală a strategiei elaborate sub președintele Obama.

SUA / Proteste faţă de ordinul lui Donald Trump care restricţionează imigraţia

E.b. | 29.01.2017

Un judecător federal din SUA a blocat, deocamdată parţial, ordinul executiv dat de Donald Trump care restricţionează imigraţia, transmite BBC. Mii de persoane s-au adut în principalele aeroporturi americane pentru a protesta faţă de ultimul ordin semnat de preşedintele Donald Trump, conform New York Post.

Raport / Previziunile CIA despre viitor, pesimiste: Paradoxul progresului

E.b. | 29.01.2017

Previziunile CIA asupra viitorului lumii nu sunt deloc optimiste, relevă raportul agenției americane publicat în acest sfârșit de săptămână și intitulat "Lumea în 2035, văzută de CIA și de Consiliul național al informațiilor: Paradoxul progresului", potrivit relatării ziarului francez Liberation.

Imigraţie / Trump spune că stopează, printr-un ordin, intrarea în SUA a unor «teroriști islamiști radicali»

E.b. | 28.01.2017

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri o înăsprire serioasă a cadrului legal în materie de imigrație și primire de refugiați, în scopul stopării eventualei intrări pe teritoriul american a unor "teroriști islamiști radicali", transmite AFP.

SUA / Președintele Mexicului și-a anulat vizita în SUA. Trump spune că discuţia ar fi fost sterilă

E.b. | 27.01.2017

Președintele mexican Enrique Pena Nieto și-a anulat vizita la Washington, unde urma să aibă o rundă de discuții cu președintele Donald Trump, transmite Reuters. El a precizat că este, în continuare, dispus să colaboreze cu SUA pentru acorduri reciproc avantajoase.

Raport / Transparency International: Romania, pe locul 57 intr-un clasament al coruptiei

E.b. | 26.01.2017

Romania se afla pe locul 57 in lume din punct de vedere al coruptiei, conform Indicelui de Perceptie a Coruptiei (IPC) 2016, lansat de Transparency International.Documentul cuprinde un clasament al gradului de coruptie in sectorul public, asa cum este perceput de mediul de afaceri si experti independenti din cele 176 de state incluse in analiza.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22