Altă belea: jurnaliști transformați în "postaci"

„Avem sarcină să avem grijă ca, dacă sunt patru mesaje negative la un articol, noi să postăm patru pozitive, adică să se ajungă la un 50–50% măcar.“ (Un „postac“ al lui Dan Voiculescu, citat de Adrian Halpert)

Spectacolul dizgrațios al concubinajului dintre politică și mass-media continuă zilele acestea cu un nou episod: „postacii“ deghizați în jur­naliști sau în „consultanți“. Fenomenul era cu­noscut jurnaliștilor, au exis­tat câteva analize pertinente la Deutsche Welle, pe Hot­News sau pe Reporter virtual, dar de data aceasta avem o confirmare oficială, din do­sa­rele DNA. Confruntarea Elenei Udrea cu fostul ei anturaj a relevat că parte din banii ne­gri din campaniile electorale sau dintre alegeri se opreau în buzunarele unor „postaci“ coordonați de un editorialist de la EvZ, Cristian Călugăru, re­mu­nerat cu 3.000 euro lunar. Definiția o avem în referatul DNA, care spune că persoanele pen­tru care se folosea titulatura de „postaci“ aveau rolul de a posta „comentarii sub iden­tități fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de știri. Aceste persoane pri­meau zilnic de la persoana care s-a ocu­pat de coordonarea echipei de comunicare me­sajele pe care trebuiau să le promoveze, du­pă care accesau paginile de internet care le erau indicate și comentau articolele rel­e­vante pentru a canaliza opinia participanților la aceste discuții în direcția dorită. «Pos­ta­cii» erau plătiți în funcție de numărul co­men­tariilor formulate, pe baza unor statistici ți­nu­te de acest coordonator“. Imaginea scli­pi­toa­re pe care o obținea finanțatorul se datora unei acțiuni de manipulare pe Facebook, pe site-uri și forumuri, plătită în cazul grupului cu 10.000 euro lu­nar sau, după prețul pieței, cu 30-50 de bani pe postare. „Meseria e relativ relaxantă. Un profesionist veritabil poat­e să lucreze, lejer, de aca­să, îmbrăcat în pijama și cu o pungă de cipsuri lângă tas­tatură“, conchide ironic Deutsche Welle.

Cine să fie „profesioniștii veritabili“? În parte, studenți (de la SNSPA, spune un martor), în parte, tineri dornici de un câștig facil, dar con­duși din avanpost de un coordonator din zona media. Faptul că numitul Cristian Călugăru și-a găsit tocmai studiourile Antenei 3 pentru a se autodenunța arată cât de precar moral poate fi un „postac-șef“. Fiindcă Antenele sunt ele în­sele instrumente perfide de manipulare, cu hoarde de „postaci“ coordonate din interior în beneficiul turnătorului condamnat Voi­cu­les­cu. Adrian Halpert de la Reporter virtual a reu­șit să facă un interviu cu un postac în­re­gi­men­tat la Felix, retras de greață: „Nu l-am cu­noscut niciodată pe Dan Voiculescu. Noi eram prea mici ca să ne bage în seamă (…) Mesajele sunt, de obicei, standard, avem câ­te­va mesaje pe care trebuie să le aruncăm pe diferite site-uri schimbând din când în când cuvintele. Dacă e câte unul mai deștept i se lasă libertatea să «creeze», dar rareori se întâmplă asta (…) Postăm ori de acasă, ori de la diverse sedii și trebuie să avem grijă să nu postăm de prea multe ori de pe același IP, așa că folosim dispozitive fixe, mobile, net fur­nizat de operatorii de telefonie mobilă și ser­vere proxy free din străinătate (…) Eu câș­tigam cam 7 milioane pe lună. Colegii, de obi­cei, între 5 și 10 milioane, dar poți să ajungi și la 12–15, de exemplu, în campania elec­to­rală, când activitatea este intensă (…) De ce suntem puși să facem asta? Păi, obiectivele sunt clare: 1. Echilibrarea imaginii negative a lui Dan Voiculescu și avem sarcină să avem grijă ca, dacă sunt patru mesaje negative la un articol, noi să postăm patru pozitive, adi­că să se ajungă la un 50–50% măcar și 2. In­fluențarea opiniei publice în favoarea clien­tului, adică a lui Dan Voiculescu (…) Țin­tele sunt site-urile mari, dar nu numai. Tre­buie să avem activitate permanentă. Stăm tot timpul cu Google folosind opțiunea «ul­ti­mele 24 de ore» sau «ultima oră», ca să avem tot tim­pul articolele proaspete în fața ochi­lor (…)“.

De „postaci“ se folosesc toate partidele. PSD este, de departe, campionul minciunii și al ma­nipulării. Hrebenciuc explica flegmatic în 2012 cum au manipulat masele să iasă la pro­teste, mărturisind că, în bătălia pentru bazele de date, unii umblă după CNP-uri, iar el după adrese de e-mail. Crin Antonescu avea și el pre­gătite echipe de postaci, care au trecut după căderea sa la alți candidați, cum ar fi Iohannis. Jurnalistul Vlad Ursulean s-a infiltrat în 2009 printre „postaci“ și a devoalat sis­te­mul, fiind premiat de Freedom House. „Pri­meam, zilnic, pe email, 30-40 de linkuri că­tre articole din presa online, dar și către blo­guri și forumuri... mai primeam și o listă cu me­saje pe care trebuia să le transmit prin co­mentariile mele. De exemplu, că Traian Bă­sescu este de vină pentru toate în țara asta sau că Mircea Geoană a făcut cutare ire­gu­laritate. Adică, atacuri directe la candidați“, relatează Ursulean.

Fenomenul este mai am­plu, corelându-se cu mutații impardonabile: jur­naliștii transformați din realizatori de emi­si­uni, editorialiști și co­mentatori în „con­sul­tanți“ politici, com­pro­mi­țând grav statutul de jurnalist. Rareș Bogdan se întâlnea cu Van­ghe­lie fiindcă spera „să-şi fa­că cât mai repede par­tidul, să constituie ma­joritate şi să-l dea jos pe Ponta, pentru că acest individ este un pericol pentru Ro­mâ­nia“. Asta e treaba jur­na­listului? Sau, de fapt, aici nu e vorba deloc de jurnalism. Mai ales că întâlnirile nu erau gra­tis, cum zicea in­cul­patul Marian Vanghelie în interceptări.