Alte sectoare defecte în afară de mass-media: CFR Călători

Abandonez în ediția prezentă temele rezervate rubricii Media Culpa, pentru a relata o călătorie pe calea ferată din România secolului XXI. Ruta: Timișoara-București și retur.

Gara de Nord, București. Aștept Intercity-ul de Timișoara. Mă întorc acasă după întâlnirea cu studenții de la Jurnalistică, în programul Se­ri­le FJSC, organizat de Universitatea din Bu­cu­rești în colaborare cu Aso­cia­ția Ziariștilor Independenți - AZIR. Am discutat despre de­riva presei, vizibilă în fe­no­me­ne ca ofițeri acoperiți, șan­ta­jiști, manipulatori. Ai zice că tot ce e rău în media s-a adu­nat. S-a adunat, rămâne un risc pentru democrație, res­pon­sabilitatea presei e de ne­tăgăduit, dar e greu de gă­sit azi un sector care funcționează bine, cu­rat, efi­cient. Coada politicului e băgată peste tot.

Pe tabelul de Sosiri, cursa plecată din Ti^­mi­șoa­ra dimineața la 5:30 are întârziere 110 minute. O fi un accident, ceva, îmi spun, și urc op­ti­mis­tă în trenul care trebuie să ajungă la sta­ția finală la o jumătate de oră după miezul nop­ții. Drumul e lung, peste nouă ore, așa că m-am dotat cu reviste, cărți, biscuiți, cafea și apă. Locuri berechet, așa că poți sta singur în­tr-un compartiment sau într-o alveolă. Tem­peratura e plăcută. N-are rost să te uiți pe fe­reastră, e așa de murdară încât vei fi tentat să urmărești desenele aleatorii din mâzgă. Ori­cum, peisajul nu-i fain, ram­pele de cale fe­ra­tă au de­ve­nit, pe sute de kilometri, lo­curi de aruncat gunoaie. Vine controlul cu su­pra­con­trolul. După „oficiali“ vin ne­gustorii care îți bagă pe gât In­te­gra­me, Click!, biscuiți, ju­cării. Apa­re și „mutul“ care în­șiră pe banchetă oferta de mici obiecte inutile, apoi le adună. Dacă nu caști ochii, îți adună și telefonul sau bor­se­ta. Urmează cerșetorii: cel mai cunoscut e „ologul“. Mă în­treb cum o fi urcat, tre­nul nu are rampe speciale, dar îl văd cum sa­re sprin­ten din trenul în mișcare și nu mă mai întreb ni­mic. Până pe la Craiova nu scăpăm de foș­gă­iala asta pestriță. Se face cald. Ine­vi­tabil, pe co­ridoare și în compartimente se in­filtrează mi­­ro­sul de la WC, unde găsești, to­tuși, o ju­mă­tate de săpun și hârtie igienică roz-bom­bon. Sor­bul toaletei funcționează bi­ne, hă­pă­ind cu zgo­mot conținutul. Se în­se­rează și ve­ri­fic dacă îmi func­­ționează lan­ter­na, nu se știe niciodată.

Cititul în tren este o îndeletnicire minunată, fie pe carte, tabletă, laptop. Poți să și scrii. Poeții invocă inspirația pe care le-o induce rit­mul roților. O fi, o zice și un șlagăr de prin anii ’80, Glasul roților de tren. În ce mă pri­veș­te, voi rămâne cu acest țaca-țaca în cap și a do­ua zi, ca un ecou. În alveola vecină, trei puș­toaice moldovence povestesc cu voce tare și explozii de râs ce au mai agățat ele pe unde au călătorit. Ronțăie biscuiți din Austria. O gu­reșă vorbește fără să respire vreo 25 de mi­nute. Asta da, performanță! Părăsesc lec­tu­rile academice și scot Muște pe parbrizul vie­ții a lui Radu Paraschivescu, mai potrivită cu con­tex­tul. Aflu, din catalogul de perle, de la can­di­da­ții la bacalaureat, că „Țăranii lui Crean­gă vor­besc o limbă fără greșeli de ortografie“, că „Dom­nul Goe se dădea foarte cool“, iar „Inima este cel mai important organ genital al omului“.

Îndată ce-a trecut de Turnu-Severin, bănă­țeanul se simte deja acasă, așa că lumea se uită mai des la ceas. Nu mai e mult. Câteva ore. Întrebat, controlorul recunoaște că s-au acumulat vreo 35 de minute întârziere. Nu-i bai, unde se duc nouă ore, ducă-se și 35 de mi­nute! La Găvojdia, la câțiva kilometri de Caransebeș, trenul se poticnește: s-a stricat lo­comotiva! Așteptăm alta în loc. Ca să nu cre­eze nervozitate, controlorul zice că schim­bul durează mai puțin de 20 minute. N-are ci­ne se enerva. E miezul nopții, călătorii s-au întins pe banchete și sforăie ușurel sau sonor, după cum îi ține trompeta. Înlocuirea lo­co­mo­tivei ține mult, ca în bancul unde rusul schim­ba locomotiva pe vodcă. În fine, spre 1 noap­tea pornim mai departe. Lunga călătorie ia sfârșit puțin înainte de ora 2. Am avut noroc: numai 82 minute întârziere, față de cele 110 de dimineață. Cum ziceam, călătorii n-au pic de indignare în ei. Își adună somnoroși sa­co­șele, valizele, boccelele, rucsacurile, lapto­pu­rile, trolerele și coboară resemnați în gara ti­mi­șoreană populată de homeleși instalați pe bănci, la dormitor. Oricum nu aveau mari aș­teptări de la CFR Călători. Că doar nu suntem în Japonia! Am rămas eu să cârcotesc, dacă tot n-am putut dormi.

P.S. Știu că nu te poți băga în politica și în stra­tegiile, uneori de supraviețuire, ale tele­vi­ziunilor. Totuși, să te descotorosești de jur­naliștii profesioniști nu e semn de bună stra­tegie. După Mădălina Pușcalău, care a dat cla­să Realității TV în interviurile prezidențiabililor, este acum invitat să plece Cătălin Prisecariu, unul dintre puținii moderatori care știe să pună întrebări. Se practică în schimb importul de jurnaliști-traseiști (Cătălin Striblea). Cine face selecția? Iarăși politicul?