Bătaia ruptă din politică

Agresat pentru că exprimă o opinie contrară liniei, Mircea Marian a simţit pe pielea lui ceea ce a analizat în articolele sale din Evenimentul Zilei sau în dezbateri de platou.

Societatea românească a avut de-a face în ul­timii ani cu instaurarea conflictului ca mod de guvernare: orice competitor politic s-a codificat în limbajul public ca „adversar“ sau „duşman“, orice confruntare a devenit „luptă“ şi „război“. Cu această terminologie, am­plificată până la catastrofă, a operat şi presa doritoare să atragă atenţia şi să crească audienţele. Dai pe Google şi găseşti sute de mii de titluri în care tronează cuvântul „inamic“, în cele mai diverse contexte: „Republica Moldova devine inamic declarat al Bruxellesului“, „Vân­tul, principalul inamic al vedetelor pe covorul roşu“, „Cel mai mare inamic al producătorilor de medicamente, taxa clawback“, „Ponta, ma­rele inamic“, „Încă un inamic pentru Pi­ţurcă“ sunt doar câteva exemple de ultimă oră. Otevizarea, divertismentul slobod la gură şi la gesturi obscene, precum şi moda „te­leviziunilor de ştiri“ au amplificat uneori până la demenţă fenomenul bătăliilor sângeroase în platou. Preferinţa pentru pitecantropi gen Becali sau Vadim Tudor, invitaţi să se repeadă la oricine, inventarea unor genuri denumite spre derută „pamflet“ sau „satiră“, pentru a acoperi insulte şi instigări la violenţă, în care Mircea Badea deţine un record cu prea puţine sancţiuni legale, trans­for­ma­rea moderatorului în inchi­zi­tor gen Gâdea accentuează ten­dinţa spre agresivitate.

Agresarea jurnalistului Mircea Marian pentru a-şi fi exprimat opinia în chestiuni publice vi­ne ca o consecinţă indusă. Co­mentatorii au subliniat că lipsa de reacţie sau reacţia slabă în cazuri anterioare ca Horia-Roman Patapievici sau Vladimir Tismă­neanu, „pedepsiţi“ pentru că ar fi „neromâni“ şi pentru că nu sunt de partea cui trebuie, în acest caz USL. În timpul lansării volumului De ce e România altfel? în Timişoara, oraşul care se mândreşte cu multiculturalismul său, is­toricul Lucian Boia a fost sabotat fiindcă este „duşmanul românilor“. Ca şi cei amintiţi, că­rora li se adaugă şi alţii, jurnalistul Mircea Ma­rian a fost ameninţat şi bruscat fiindcă ar fi „ji­dan“, aşadar nu suficient de român. Na­ţio­nalismul gregar este promovat din greu pe plan politic şi mediatic, este amplificat de un curent antieuropean şi antiamerican, moş­te­nire încă neconsumată a propagandei comu­niste şi a vechii Securităţi care prinde la anu­mite segmente din societate. Mai e ceva: ma­nipularea deşănţată practicată de Antene, ca­re au transformat în iarnă proteste sociale fi­reşti într-un spectacol unde indivizi plătiţi sau răsplătiţi, ca generalul Dogaru sau în­vă­ţă­toarea grevistă devenită senator ş.a., au fost transformaţi în „eroi“ de conjunctură, în vre­me ce inamicii au fost diabolizaţi, a produs confuzie şi anxietate socială. Nu putem avea memorie atât de scurtă încât să nu ne amin­tim ofensiva liderilor politici azi la putere care au difuzat permanent ideea că există un vi­novat pentru toate (preşedintele, dracul în per­soană) sau mai mulţi (duşmanii politici), care trebuie anihilaţi, dacă nu chiar lichidaţi.

Publicul se poate întreba de ce sărim ca arşi da­că este agresat un jurnalist, când violenţa es­te la ordinea zilei: odraslele şi nevestele sunt bătute ca la carte, violul şi crima au de­venit subiecte de presă zilnice. Jurnaliştii re­prezintă o categorie expusă. Deşi raţiunea pro­fesiei lor este interesul public, nu înto­t­deauna acest lucru este de la sine înţeles. Une­ori jurnaliştii îşi trădează menirea, alteori oamenii interpretează greşit interesul public şi ignoră libertatea opiniei. Revenirea insultei şi calomniei în Codul Penal şi „moralizarea“ pe­nală a delictului de opinie îi priveşte frec­vent pe jurnalişti, de aceea solidaritatea este obligatorie. Cazul Mircea Marian are două cir­cumstanţe agravante: agresorul Mihai Voicu face parte din categoria „revoluţionari“, cate­gorie utilă puterii politice, deseori folosită ca instrument de presiune şi intoxicare, iar agre­siunea s-a petrecut în prezenţa unor poliţişti bla­zaţi, categorie utilă şi ea puterii. În absenţa unor instrucţiuni, poliţiştii n-or fi ştiut de par­tea cui să fie. Agresat pentru că exprimă o opi­nie contrară liniei, Mircea Marian a simţit pe pielea lui ceea ce a analizat în articolele sale din Evenimentul Zilei sau în dezbateri de platou: că vocile critice primesc un stigmat (îl primise deja când a fost îndepărtat de la TVR Info împreună cu Ioana Lupea), în vreme ce în ierarhiile puterii criteriul datului din gură favorabil a adus funcţii ministeriale şi be­neficii majore diverşilor cobeligeranţi din stu­diourile Antenelor sau ale Realităţii TV, pe vre­mea campaniilor electorale. Amară confir­mare. //