Bombo pleacă în Congo?

Derutată, presa noastră preia otova afirmații verzi și uscate de pe bloguri, cazul bloggerului de penitenciar Năstase fiind de pomină.

Puțin înainte ca mass-media să își acorde în 3 mai un măgulitor răgaz pentru a reflecta asupra misiunii proprii, câteva canale TV, agen­ții și publicații online au slobozit pe piață strigătul gâtuit de indignare al fostului premier Năstase, ca­re anunța din pușcărie că se gândește să renunțe la ce­tățenia română. Convins că țara nu-l merită, Adrian Năs­tase a primit confirmarea fi­nală, atunci când instanța i-a adăugat la pedeapsa cu în­chisoarea interdicția de a fi ales timp de cinci ani după exe­cutare. „Moarte civilă!“, a strigat îm­pri­cinatul, dând cu boneta de ciment, după ce DNA a cerut instanței un an în plus la con­topirea pedepselor. I-a ținut hangul fiul cel mare, dispus și el să plece departe de patria care nu apreciază marile sacrificii ale tătânelui său, fără a putea preciza spre ce zări s-ar îndrepta: „Nu știu, dar ce ați auzit în sală era, de fapt, o precizare legată de aprecierea față de un om care își dedica viața față de țara lui, punând în planul doi familia, prietenii, via­ța lui personală“. Nu și averea personală ago­nisită din buzunarul public, ar trebui adăugat. Fiind în contratimp cu sloganul „Mândru că sunt român“ la startul furat de Ponta al cam­paniei prezidențiale, fostul mentor și con­du­cător de plagiate a fost ignorat de lumea po­litică de stânga, mult prea ocu­pată cu înjuratul pe la te­leviziuni. Noroc că două ca­nale de televiziune, în­tâm­plător chiar RTV și Antena 3, l-au jelit pe fostul premier și au subliniat ce mare pierdere au suferit țărișoara și elec­to­ratul. De dragul bunei me­morii, să amintim că în ca­riera sa politică încheiată jal­nic, Adrian Năstase s-a cam ferit de com­pe­tiția electorală, preferând numirea în funcție. Ceea ce s-a dovedit a fi prudent, fiindcă a pier­dut alegerile prezidențiale din 2004. Si­milar altor țări din regiune la acel moment, SMS-ul mobilizator a jucat un rol în alegeri, di­fuzând spre electoratul citadin îndemnuri, dis­tihuri și catrene simpatice, cum ar fi me­mo­rabilul „Dacă iese Bombo / Noi plecăm în Con­go“. De atunci încoace, New Media a căpătat alte dimensiuni și instrumente, cum sunt Face­book, Twitter sau blogul, intens utilizate de politicieni, până la confuzie: cât de oficiale sunt declarațiile lor pe blogul personal, cum trebuie tratate de mass-media? Derutată, pre­sa noastră preia otova afirmații verzi și uscate de pe bloguri, cazul bloggerului de penitenciar Năstase fiind de pomină.

Presa din România a celebrat în felul ei Ziua Mon­dială a Libertății Presei, instituită de Adu­narea Generală a ONU în 1993. La RTV, Ciu­vică l-a făcut „bou“ pe Vișan, publicațiile de scan­dal gen Click! sau Libertatea, singurele cu tiraj, au identificat subiectele cele mai stri­dente, Badea pe Antena 3 și Banciu pe B1 TV au bălăcărit cum le-a venit la gură, cohortele de reporteri au continuat să alerge după Pon­ta și după alți politicieni de sezon, ratând ade­sea temele relevante. Valul de demisii de la PRO TV, întârzierile salariilor la Realitatea TV și la numeroase companii de presă locale, si­tuația dramatică a televiziunii publice, cât și ieșirile de pe șină ale CNA, care visează să con­troleze Internetul, sunt câteva simptome ale bolilor mediatice autohtone. Neameliorate fa^­ță de anii trecuți, dimpotrivă, acutizate. Free­dom House a dat publicității raportul anu­al, unde România apare pe locul 84 din 197 de țări, la categoria „presă parțial liberă“, alăt­uri de Italia (locul 64), Ungaria (locul 71), Serbia (locul 74), Bulgaria (locul 78), Croaţia (locul 83), Grecia (92), Bosnia şi Herţegovina (103) şi Republica Moldova (112). Punctajul cel mai mic, deci pozitiv, îl au țările scandinave, ce­le mai grijulii cu toate drepturile omului. Po­ziția României, la mare distanță pe scara li­ber­tății media de țări ca Norvegia, Olanda, Sue­dia, Germania, Portugalia sau SUA, dar și de sta­te din fostul bloc communist ca Estonia, Ce­hia, Slovacia sau Polonia, se datorează con­strângerilor politice și mediului economic de­fa­vorabil, care permit mogulilor să devină stă­pâni de conștiințe. Dar și fragilității breslei, in­capabile să se organizeze și să respecte etica profesiei. Analize mai ample apar în Raportul FreeEx, de unde aflăm cine sunt adversarii li­bertății presei și cât de politizat a fost jur­na­lismul în 2013. ActiveWatch a oferit jur­na­liștilor studiul Libertatea de exprimare și noul Cod Civil și un Laborator de experimentare me­dia, iar Asociația Ziariștilor Români, filiala ro­mânească a Association of European Jour­na­lists-AEJ cu sediul la Bruxelles, a organizat dezbaterea Libertatea presei. Care presă? Ca­re libertate?. S-a trezit din somnolență și Clu­bul Român de Presă, pentru a deplânge, o da­tă pe an, situația grea a presei. Reverențe for­male au făcut politicienii, cu declarații sfrun­tate pe care oricum nu le crede nimeni. //