Când manipularea ucide

„Adevărul este prima victimă a războiului și exact asta vedem că face Rusia. Cred că sunt într-adevăr iresponsabili. Incită din greu la ură și stârnesc multă panică.“ (Catherine Fitzpatrick)

În iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO condamna un act asimilabil lim­bajului urii (hate-speech), într-un caz de conflict între un fost premier turc și instituții ale statului. Sentința arăta că „în anumite societăți de­mo­cratice este necesar să fie sanc­ționate sau prevenite toa­te for­mele de expresie care răs­pândesc, incită, promovează sau justifică ura și into­le­ran­ța...“ referitoare la diferențe re­ligioase, etnice, rasiale, se­xuale etc. Deși nu există o de­finiție unică a hate-speech, to­tuși CEDO acceptă că orice formă de ex­pri­mare agresivă și ofensatoare, ca antise­mi­tis­mul, xenofobia, rasismul, discriminarea mi­no­rităților, imigranților, exclude protecția art. 10 referitoare la libertatea de exprimare din Con­venția Europeană a Drepturilor Omului. Lim­bajul urii este instrument redutabil din ar­se­nalul politicii, adică tocmai acolo unde se de­ci­de soarta statelor și popoarelor. În fosta Iu­goslavie, intelectuali de marcă au uzat de în­demnuri criminale, iar presa a avut rolul de amplificator al acestor mesaje. După ce răz­bo­iul fratricid a decimat zona, prin pierderi de vieți și emigrare, nimic n-a mai putut fi la fel. Chiar dacă Serbia lui Miloșevici a pierdut in­clusiv războiul mediatic, discursul re­sen­ti­men­tar a lăsat urme grele în conștiința neliniștită a diverselor comunități etnice din regiune.

Ucraina de azi este privită cu îngrijorare, dar acțiunea internațională este timidă, de parcă lumea ar fi uitat sângeroasa lecție iu­go­slavă. Războiul mediatic este intens, iar Rusia are forța - jur­naliști și instituții media - să își impună poveștile de groază care produc emoție și emulație: dacă trebuie, băr­bații țării se vor înrola pentru a-și apăra frații în primejdie din Crimeea și din toată Ucraina! Manipularea este regină în spațiile cotropite de limbajul urii, în spatele căruia se ascund cinic interese de putere și de expansiune foarte pragmatice. „Adevărul este prima victimă a războiului și exact asta vedem că face Rusia. Cred că sunt într-adevăr iresponsabili. Incită din greu la ură și stârnesc multă panică. În orașe ca Har­kovul oamenii se uită mai ales la posturile ru­sești. Sunt dependenți de televiziunea rusă, iar multe dintre cele difuzate nu se verifică“, spune scriitoarea Catherine Fitzpatrick, au­toa­rea blogului Interpretermag.com.

Zilele acestea, presa a publicat câteva cazuri de manipulare grosieră de care uzează Rusia pentru a convinge că intervenția sa în Ucraina este necesară. Un caz deconspirat de jur­na­lis­ta Anne-Marie Tomchak de la BBC este cel al actriței Tatiana Samoilenco, apărută în vreo cinci ipostaze diferite la televiziuni de limbă rusă: activistă prorusă din Harkov, casnică din Odesa, mama unui soldat din Kiev, soție ucraineancă a unui soldat rus, refugiată din Donețk. Este subiectul unui colaj foto ironic, prin care jurnaliștii onești fac haz de lipsa de subtilitate a manipulatorilor. Alt caz, Ianu­kovici mort la Moscova în urma unui infarct, difuzat de ruvr.ru, a fost dezmințit oficial de Putin însuși. S-or fi răzgândit...

Dar cele mai grave minciuni au consecințe dis­trugătoare, iar manipularea devine ucigașă. Presa a scos la iveală o presupusă convorbire dintre Catherine Ashton, comisarul pe Afaceri Externe al UE, și ministrul de Externe estonian pentru a demonstra că „lunetiștii“ lui Ia­nu­kovici care au făcut peste 100 de morți prin­tre demonstranții din Euromaidan au fost toc­miți de liderii opoziției. „Vulturii de aur“, cum se traduce numele trupelor antitero Berkut, un fel de USLA de la noi, au masacrat cu pre­cizie diabolică zeci de protestatari din piața Maidan, dar și din forțele de ordine. Publicată de RussiaToday, interceptarea atribuită ser­viciilor secrete ucrainene rămâne sub semnul incertitudinii. În vreme de conflict, sunt greu de verificat informațiiile vehiculate de servicii la care accesul jurnalistului este aproape im­posibil. Jurnaliștii din România își amintesc de vârtejul dezinformării din timpul Revoluției din 1989. TVR a fost principala tribună a ma­nipulării. Ca acum în Ucraina, se vorbea des­pre teroriști misterioși, despre huligani, fas­ciști, despre pericolul invaziei străine (la noi veneau ungurii, la ei evreii), despre otrăvirea fântânilor și exoduri inexistente. Azi e și mai complicat, cu diversitatea incomensurabilă, da­că punem și Internetul, a canalelor me­diatice.

Dar limbajul urii și dezinformarea func­ționează la fel, cu efecte imediate: câteva sinagogi au fost devastate în Ucraina, popu­lații și regiuni sunt asmuțite unele împotriva altora, cu potențial sângeros și, mai ales, se instalează teama și insecuritatea. O analiză excelentă a fenomenului face Radio Europa Liberă - Moldova în 10 martie. Nici jurnaliștii nu stau chiar cu mâinile în sân. Ca protest și refuz al propagandei mincinoase, două jur­na­liste de la Vocea Rusiei și-au dat demisia, la fel un jurnalist din Harkov. S-au inițiat site-uri și bloguri ucrainene antidezinformare, ca TheDailyBeast.com și fakecontrol.org. Pun umărul și ziariștii occidentali, conștienți că adevărul salvează vieți. //