De același autor
Anul 2020 a fost pentru toate profesiile o piatră de încercare. Jurnalismul nu s-a numărat printre meseriile puse în fața dispariției sau a suspendării temporare, cum s-a întâmplat cu cele din HoReCa sau din turism. Presa, mai solicitată ca oricând de nevoia publicului de a afla ce se întâmplă, de a primi explicații și mesajele oficiale, a trebuit să schimbe ceva în practica sa, să renunțe la unele inerții și să se adapteze. Deși jurnaliștii se dovedesc atât de necesari în vreme de criză, companiile media s-au confruntat cu o scădere a veniturilor din publicitate, iar ziarele locale, printul și mica industrie media au rămas la limita subzistenței.
În România, ca în multe țări europene, guvernul a oferit ajutor presei sub forma unei campanii publicitare despre COVID-19, prelungită până la finele anului 2020. Criteriile au permis participarea tuturor companiilor, fără selectarea celor care au avut în mod real pierderi. Nu s-a făcut nici filtrarea entităților care nu aparțin mass-media. Astfel, cele mai mari sume s-au dus către trusturile puternice, cu pierderi minimale cauzate de pandemie, iar companiile mici și vulnerabile au rămas nefinanțate, în detrimentul publicului din orașele mici. Este prima învățătură de criză a presei: nu te poți baza pe guvern, deci căutarea soluțiilor alternative este obligatorie.
Trecerea multor domenii în online a arătat că presa este prima care se poate folosi de tehnologie pentru a difuza informații. Cât timp funcționează restricțiile de contact impuse de epidemie, studiorile de televiziune s-au obișnuit să cheme invitați pe platforme digitale, iar mediile online s-au convertit în comunicare multimedia, cu surse video și audio care au diversificat conținutul. Operațiunile de documentare la distanță, cu avantajele digitalizării și ale netului de viteză, au intrat în practica de fiecare zi, fără a exclude ieșirea pe teren.
În trei decenii de presă liberă, când s-a produs un proces de profesionalizare a mass-media, jurnalismul de cultură științifică s-a practicat la noi sporadic în presa generalistă, fiind lăsat în seama publicațiilor de specialitate. Criza financiară din anii 2008-2010 a decimat presa, așa că specializarea jurnaliștilor pe domenii a devenit o utopie. Majoritatea companiilor de presă locale și unele centrale lucrează cu câțiva jurnaliști, uneori doar 2-3, care acoperă toate domeniile, de la administrație, la cultură și sport. Totuși, pandemia, cu necunoscutele sale, a relevat necesitatea consultării experților competenți în explicarea fenomenului, a unor documentări în științele medicale și a mediatizării informațiilor științifice instituționale. Jurnaliștii le-au tradus pe înțelesul publicului și au adăugat ilustrările necesare pentru o receptare mai ușoară, reabilitând importanța educației științifice prin presă.
Anul pandemiei, prelungit și în 2021, a arătat că presa a deviat prea des în anii tranziției de la misiunea de a impune publicului respectul pentru date, fapte, informații verificate. Publicul n-a fost educat la timp să discearnă grâul de neghină. Neîncrederea în oficialități și instituții ale statului a crescut proporțional cu mefiența în presa de calitate. Un sondaj realizat la sfârșitul anului 2020 de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, plasează pe ultimele locuri guvernul, cu 13,7% grad de încredere, parlamentul, cu 9,5%, iar partidele politice, cu 9,1%. Și presa a scăzut constant în încrederea cetățenilor, ajungând de pe locul 3 în anii 2000, după Biserică și Armată, pe locuri codașe, cu 35%, conform studiului Reuters publicat în ianuarie 2020. Este explicabil de ce presa profesionistă pierde competiția cu știrile false, denaturate, cu conspirațiile de tot felul care circulă cu viteză pe rețelele sociale. Senzaționalismul și jurnalismul speculativ practicat mulți ani se întoarce acum împotriva mass-media, care se vede carotată de prostiile vehiculate pe FB, Instagram, TikTok etc.
Se confirmă în acest an ieșit din comun că jurnalismul este o meserie de risc. Riscul arată acum diferit, este riscul infectării cu SARS Cov-2, în condițiile în care jurnaliștii trebuie să fie prezenți și pe teren. Alte riscuri privesc libertatea de exprimare, când autoritățile închid medii considerate arbitrar „periculoase” sau când refuză să dea informațiile cerute. //
