Ce caută jurnaliștii în politică

În prefața raportului Libertatea presei în Ro­mâ­nia 2014-2015, postat pe activewatch.ro, un montaj de videoclipuri reamintește mo­men­tele fierbinți ale perioadei. Prima sec­ven­ță este confesiunea jurna­lis­tu­lui Robert Turcescu, care de­clara transfigurat că nu a mai putut tăinui racolarea sa ca „ofi­țer acoperit“, fiindcă mu­rea și se usca „pe interior“. Perfect restabilit  „pe in­te­ri­or“, Turcescu se regăsește azi în campania pentru Primăria Capitalei, acomodat cu mi­ze­ria politicii pe care cu aplomb a combătut-o de pe partea cealaltă a ba­ri­ca­dei. Nu este un caz singular, dar este unul spe­cial, fiindcă mulți ani Turcescu a convins prin prestația sa jurnalistică de talent, apoi a dezamăgit prin incompatibilitatea dublei sale apartenențe, iar acum surprinde prin saltul pes­te gard. Sub aripa fostului președinte, ca­re încerca să îl reacopere public pe candidatul PMP producând confuzie între „coloneii“ de armată ai lui Oprea și acoperiții unui serviciu de informații, Turcescu se ambalează ca poli­ti­cian, folosind aceleași atuuri: notorietatea ca om de televiziune, un discurs nervos și combativitate. Gabriela Firea-Pandele nu mai este de mult creditată ca jur­nalistă, ea fiind în toată ca­riera sa în slujba politicienilor, în categoria pe care Jack Sha­fer o definea în revista online slate.com ca „jurnaliști-ser­vitori“. De aceea n-a fost ni­cio minune când a candidat pen­tru parlament în 2012 pe lis­tele USL, cum în parlament s-au refugiat și alți foști jur­naliști, ca Tudor Barbu, devenit din otevist un tras­eist foarte vocal. Au mai făcut pe jur­na­liștii cândva, înainte de a găsi poarta spre mai profitabila politică, Olguța Vasilescu (dacă Ro­mâ­nia Mare poate fi numită presă), soții Săf­to­iu, Cătălin Harnagea, Ilie Șerbănescu, Clau­diu Lucaci, George Scutaru, Cristina Țopescu, fra­ții Mazăre etc. Unii au ajuns azi pe banca acu­zării sau deja în pușcărie. Alții au eșuat în studiourile Antenei 3. Împinși de diverse forțe și instituții, alții, cum ar fi Corina Crețu, au ajuns mari.

Analiștii găsesc destule circumstanțe acestei asocieri facile. Se vorbește despre „ego­ma­nia“ celor din presă, care își supralicitează no­torietatea. Jurnalistul ajunge să creadă că știe el mai bine cum se face politica. „La supra­fa­ță - spune Shafer –, jobul jurnalistului și cel al politicianului se suprapun, ambele se ali­men­tează din obținerea și difuzarea infor­ma­ției, explicitând-o și folosindu-se de persua­siu­ne.“ Năvala spre politică la alegerile din 2012, iar acum, din nou, pe listele pentru ale­ge­rile locale are resorturi atât în incapacitatea clasei politice românești de a se profesionaliza și de a se înnoi, cât și în statutul incert al jur­nalistului, lovit de crize și confiscat de patroni rapace. Concubinajul dintre politicieni și jur­naliști e vechi, rapoartele de țară pe subiect l-au semnalat în permanență. Indexul organi­zației Reporters without Frontiers consem­nează în 2015 în dreptul României, aflate pe lo­cul 49 pe criteriile libertății presei, „poli­ti­zare excesivă a mass-media, mecanisme de fi­nanțare corupte, politici editoriale subor­do­nate intereselor patronilor și infiltrări ale agen­țiilor de informații în staff, toate acestea având un impact asupra transformării mass-media în instrument de propagandă politică, fapt vizibil mai ales în anii electorali“. Alte ra­poarte au arătat că televiziunile de știri s-au comportat ca „trambuline pentru candidați“ (FreeEx 2015). Chiar dacă nu s-au lansat con­cret în politică, diverși rareși bogdani sau chi­rieaci stau de pază la partide, servindu-le in­te­resele. Mai deunăzi, folosindu-se de penetra­bilitatea Internetului, aceștia lansau baloane de încercare de genul „președintele Iohannis va fi suspendat“ sau „salvarea TVR este uni­rea cu SRR, sub Miculescu“. Intrarea în poli­ti­că nu e un păcat în sine, atât timp cât jur­na­lis­tul nu joacă rolul, concomitent, de con­sul­tant po­li­tic, de ofițer de informații și de agent elec­to­ral, așezându-se, astfel, tot sub un fel de „aco­perire“. Concubinajul cu politica în­seam­nă totuși un abandon de vocație și credință. 

Când a optat pentru politică, Gabriela Firea și-a exprimat regretul că i-a criticat uneori, din poziția de jurnalistă, pe politicieni. Ca și cum nu aceasta ar fi misiunea presei.