Ce face cine se supără pe presă?

Golănelii cu priză la mass-media sau produsă de presă i se poate spune stop și în instanţă, dacă nici codul deontologic, nici bunul simț nu ajută.

Ce face cine se supără pe presă? Nu este o întrebare retorică. Sunt motive de supărare pen­tru aceia care se consideră lezați fiindcă li se încalcă intimitatea, fiindcă nu li se respectă dreptul la imagine, la iden­titate, la opinie. Nu vorbim acum de supărările cotidiene ale publicului ce derivă din încălcarea regulilor profe­si­o­nale și a deontologiei jurna­lis­tice. Cântărim acum din pers­pectiva câtorva cazuri de ma­re notorietate dacă echi­librul dintre libertatea presei, ca par­te a dreptului la liberă expri­mare, și alte drepturi con­s­tituționale este asigurat de legislația ro­mâ­nească și de practica ei.

Bătălia Monicăi Macovei de a dezincrimina ca­lomnia, câștigată numai pentru o scurtă și con­fuză perioadă între 2006 și 2013, avea în vedere prevalența pe care o acorda, ca mi­nistru al Justiției, libertății de exprimare, în acord cu conduita europeană în materie. În 2013, art. 205, 206, 207 privind insulta și ca­lomnia revin în Codul Penal, iar cel care se fa­ce vinovat de aceste infracțiuni va fi sanc­ționat penal (ceea ce nu exclude daunele ci­vile). Insultată repetat ca ministru, ca euro­par­lamentar, ca femeie, ca ce­tățean al României – cea mai recentă bălăcăreală și-a permis-o Victor Ponta la Bruxelles când a făcut-o „du­să cu sorcova“, expunând ast­fel mitocănia politică ro­mânească în vitrina Europei –, Monica Macovei a ales să nu se adreseze justiției în apă­rarea onoarei, reputației și ima­ginii sale. Întrebată de jur­naliști, a subliniat că orice demnitar trebuie să își asume o protecție redusă în fața unor manifestări critice sau chiar ostile. Nici pre­mierul Emil Boc, expus în cel mai bicisnic mod cu fundul gol de Antena 1, n-a con­si­derat că trebuie să-i dea în judecată pe cei care au făcut-o. Deși Consiliul Național al Au­diovizualului s-a arătat ezitant și în acest caz grav, premierul Boc a lăsat pe mâna au­to­rității de reglementare să sancționeze canalul, emisiunea și pe producătorii ei. Se poate pune întrebarea: frica de presă, de atacuri și mai barbare să-l fi determinat să nu dorească o minimă reparație, ca om, ca soț, ca tată?

Există și cazurile extrem de mediatizate ale celor făcuți de ocară de personaje dotate vre­melnic cu putere politică sau administrativă: foarte puțini dintre cei înjurați de Gigi Becali s-au adresat justiției, motivând că „așa e el, pitoresc, nu te poți supăra“, cum spunea Mo­nica Tatoiu. Nici cei „făcuți muci“ de Mircea Badea (cu o expresie împrumutată de la el) nu s-au grăbit să îl ducă în fața justiției, cu o excepție recentă: Robert Turcescu. Jocul de-a ascunsea după titulatura „pamflet“, folosită și de emisiunea Lumea lui Banciu de pe B1, este un artificiu cu care i-a mers ani de-a rândul lui Vadim Tudor. Totuși, l-au ajuns din urmă procesele pierdute și are de plătit niște sume frumușele pentru a-i fi spurcat, cu aro­ganță, pe mulți. Unul dintre ele a fost câștigat în 2008 de Elena Băsescu, care a dat în ju­decată revista lui Vadim, Tricolorul, care o pictase ca dependentă de droguri.

Fenomenul „paparazzi“ care vizează mai ales lumea mondenă pune în discuție încălcarea dreptului la intimitate, la imagine proprie etc. Există pe speță procese pe rol și altele în­cheiate deja. Andreea Marin a dat în judecată prin 2008 revista Cancan, cerând daune de 500.000 de euro. Deși starletele momentului Andreea Antonescu, Roxana Ionescu, Crina Matei s-au declarat sceptice și, mai mult, au luat apărarea paparazzilor care publicaseră fotografia cu sânii goi, Andreea Marin a câș­tigat procesul și a primit 20.000 de euro despăgubiri. Precedentul, un proces similar intentat revistei Star, în 2003, a încurajat-o: și atunci a câștigat procesul, primind 188 de milioane de lei, cu tot cu cheltuieli de ju­decată. E bine, nu e bine să pui pe cântarul justiției onoarea, reputația proprie, imaginea, dreptul la spațiu intim, la imaginea familiei? Într-o societate în care tonul la înjurătură îl dau adesea decidenții, cei care ne conduc, e bine. Golănelii cu priză la mass-media sau pro­duse de presă i se poate spune stop și așa, dacă nici codul deontologic, nici bunul simț nu ajută. //