Ce "like" publicul și viitorul mass-media

Silit să depindă de agregatorii de știri, să recicleze, să facă pe „fermierul” de informație, încolțit de bloggeri, jurnalistul se resemnează, pierde stima de sine, reflexele bune și demnitatea meseriei. Consecințele se văd: calitate proastă a producției mediatice și pierderea credibilității.

În lumea largă există o preocupare pentru viitorul presei. The Huffington Post, ce­le­brul portal american, a deschis încă din 2013 o dezbatere despre viitorul mass-me­dia, la fel Nieman Jour­na­lism Lab, un proiect al Uni­versității Harvard. Uni­ver­sitari și experți, jurnaliști și consumatori își bat capul cu schimbarea de pa­ra­dig­mă a mass-media și în­cear­că să prevadă cum va arăta industria media pe termen me­diu. Paradoxal, crizele de tot felul au lovit în două direcții principale: a avut de suferit presa din țările foarte avansate, ca SUA sau Marea Britanie, precum și mass-media din țările sărace. În primul caz, lovitura au dat-o accesul la noile teh­nologii și asimilarea lor de către publicul larg, ceea ce a afectat audiența și ve­ni­tu­rile presei tradiționale, iar, în cazul țărilor parțial dezvoltate, subfinanțarea și piețele de publicitate în scădere au creat premise pentru declinul presei tipărite, monopol, mogulizare, politizare și pauperizarea pre­sei critice independente. Europa de Est post­comunistă este un laborator viu pen­tru acest experiment nimicitor.

Cine e stăpânul: publicul...?

Studiile americane și occidentale recunosc că jurnalismul clasic a ratat de o vreme re­la­ția cu segmente de public. Mai ales cu pu­blicul tânăr. În România, subiectele „la zi” sunt selectate din politica de cartier, „nenorocirile” meteo, sportul tabloid și in­fotainment-ul ieftin. Intuind că noul jur­nalism este fatalmente vizual, presa de la noi s-a adaptat repede, combinând cu oa­recare iscusință textul, fotografia, galeria de imagini, clipul video și audio, designul șocant pe formatele online ale ziarelor. Ran­dy Bennett de la Florida University spune că viitorul aparține outlet-urilor me­dia cu departamente de documentare se­rioase, care vor scotoci Internetul, re­țelele de socializare pentru a ghici pre­fe­rințele publicului. Amy Webb, fondatoarea Webbmedia Group, plusează: anticiparea este cheia succesului, iar Google Now și Mind­Meld sunt indicatori pentru această cale. Pablo Boczkowski de la North­wes­tern University constată o divergență în­tre ce cred mass-media și ce crede pu­blicul că e important. O analiză pe 50.000 de știri din șapte țări din 2013 arată că publicul vrea informații curate, povești sim­ple, de viață, fără interpretări sofis­ti­cate, dar inteligibile și cu sens. Mai vrea dis­tracție cotidiană. Vrea onestitate în re­latări, atitudini clare și critice față de autorități și decidenți. Firește, sondajele știu că nu poate fi vorba despre un singur public. Să zicem că rețeta anticipării e bu­nă. Dacă cercetăm statisticile trafic.ro sau audiențele TV, ceea ce aflăm despre pre­ferințele publicului rămâne confuz: în ul­tima săptămână a anului 2014, peste 10 mi­lioane de vizitatori au văzut ocazii.ro, 7 milioane au căutat cinemagia.ro, iar în­tre 2 și 4,5 milioane s-au uitat pe edițiile on­line adevărul.ro, evz.ro, hotnews.ro, antena3.ro, ziare.com și bzi.ro. În ie­rar­hia blogurilor, pufosenia.ro (blog cu ani­male pufoase!) este pe lo­cul 1, iar pe următoarele 6 locuri stau blogurile de re­țete, bucătărie etc. Politica este urmărită mai ales pe stiripesurse.ro și pagina­de­politica.ro. Puțini vi­zi­tatori caută locuri de mun­că (poate și din cauza pe­rioadei de sărbători) pe myjob.ro, care ocupă locul 184 în clasamentul general. Iar instituțiile publice cele mai căutate pe net sunt drpciv.ro pentru înmatriculări au­to, poliția, MAE, președinția. Like-urile rețelelor de socializare sunt și mai greu de descifrat. Uneori ele gratifică o imagine, un titlu, un panseu și rar calitatea au­ten­tică a unui articol. Jurnaliștii cu no­to­rie­tate știu că primesc like de simpatie îna­inte ca articolul să fie citit.

... Sau patronul?

Cum se împacă schimbările produse de NewMedia și context virtual cu mâna de fier a patronului care, bine înfipt în po­li­tică și afaceri cu statul, cere propagandă, susținere netransparentă pentru actori po­li­tici, lovituri sub centură date com­pe­ti­to­rilor? Nicicum, dar merge. Noile teh­no­lo­gii sunt binevenite pentru manipulare. Du­pă retragerea investitorilor străini din pre­sa românească și „mogulizarea” mass-me­dia după modelul italian al „ber­lusco­ni­zării”, concubinajul dintre politică și me­dia a luat o amploare nerușinată: s-au în­mulțit televiziunile de știri propa­gan­dis­ti­ce, televiziunea și radioul public stau în ge­nunchi, presa scrisă și online s-a așezat pe tabere, presa locală s-a dat învinsă de voința baronatului politico-financiar. Bă­tălia politică, și ea nerușinată, a pus la pă­mânt inclusiv credibilitatea presei de­ve­nită un instrument. Dispariția câtorva din­tre marii moguli – Patriciu, Voiculescu, Vân­tu, Adamescu ș.a. – ar putea da spe­ran­țe în renașterea presei ca business și re­așezarea competiției după reguli mai ci­vi­lizate decât jungla de acum. Michael Bird, un optimist, vede o oportunitate tocmai în slăbiciunea și lipsa de proiect a presei românești. Infrastructura excelentă a In­ter­netului, jurnaliști compromiși, dar șco­liți și vorbitori de limbi străine, plu­ra­lismul mass-media (cam jigărit și adesea fals, zic eu) sunt premise bune de în­să­nătoșire a industriei media, crede Bird. Re­lansarea ProTV și dezvoltarea mediatică a companiei Digi îl pot confirma, dar scep­ticismul moderat nu strică: dacă Burci va fi finanțatorul unor companii scoase la vânzare, nu e deloc sigur că acestea vor merge spre business.

Jurnalistul și sindromul imposturii

O întrebare obsedantă rămâne ce mai este jurnalistul astăzi, când el nu mai con­tro­lează mesajul, iar „breaking news s-a ca­tapultat în cyberspace prin intermediul Twitter și Facebook”, cum notează Elis­a­beth Filippouli de la Global Thinkers? Concurat de jurnalismul cetățenesc sau co­munitar, de implicarea directă a publi­cului care devine în lumea jurnalismului 2.0 autor, producător, distribuitor de news, când conceptul de media publice se schimbă, iar vechii cititori de ziar s-au transformat în „vizitatori”, „utilizatori”, „consumatori”, „navigatori”, jurnalistul se poate confrunta cu un acut sentiment de impostură. Poate nici denumirea de jur­nalist/ziarist nu se mai potrivește, din mo­ment ce ziarele, în accepțiunea lor inițială, dispar. Silit să depindă de agregatorii de știri, să recicleze, să facă pe „fermierul” de informație, încolțit de bloggeri, jur­na­listul se resemnează, pierde stima de sine, reflexele bune și demnitatea meseriei. Con­secințele se văd: calitate proastă a pro­duc­ției mediatice și pierderea credibilității. Pe de altă parte, oamenii din presă se adap­tează, învățând să utilizeze în beneficiul profesiei noile tehnologii, să împacheteze și să difuzeze altfel produsul jurnalistic, să folosească platformele noi și să obțină empatie. Și totuși, alegerea subiectelor tari, susținerea lor, explicarea și analiza ar trebui să rămână apanajul jurnalistului pro­fesionist, capabil să aducă sens și co­e­rență, selectând din lumea atrăgătoare și despletită a Internetului, în conjuncție cu știința vieții și a realității. Găsești și pe teritoriul pestriț al jurnalismului ro­mâ­nesc exemple pentru impostură, pro­fe­sio­nalism și inovație. Coexistă jurnaliștii „vechi”, care fac editorial și comentarii pe la televiziuni, cu vedete recente cu merite vizibile, cu noi veniți - reporteri de teren blocați în gramatică sau nu, cu falși formatori de opinie din studiouri de propagandă, cu capete limpezi și tineri pricepuți activi pe blog sau în inițiative jurnalistice noi. Care va fi viitorul lor? Va fi unul mai bun când rolurile se vor cerne, când separația dintre finanțatori, editori și jurnaliști va fi limpede, când arbitrariul industriei media va fi înlocuit cu proiecte editoriale pe termen lung, creatoare de branduri, iar încrederea în utilitatea și co­rectitudinea demersului jurnalistic se va fi restabilit. Secolul următor?

Etica, finanțele și credibilitatea

Cele cinci mituri despre viitorul sumbru al jurnalismului, punctate de Tom Ro­sen­tiel de la Washington Post, sunt discu­ta­bile. Deși pare să piardă din audiență, presa tradițională trecută online, machiată modern cu design vizual nou, rămâne azi principala sursă de informație. Presa ti­părită nu va dispărea cu totul, dar va de­veni un lux pe care și-l vor permite cei care au timp și gust pentru analize ample, interviuri serioase, sinteze. Deși se vor­bește despre succesul online-ului, cifrele nu sunt așa de optimiste nici la noi, nici în lume, atât timp cât peste 50% din banii de publicitate merg la platformă (Google, Facebook etc.), și nu la creatorii de con­ținut. Abonamentele digitale pentru presa electronică sunt o soluție experimentală. Axel Springer, în Germania, semnala cu satisfacție că are 150.000 de abonați di­gitali la Bild și 47.000 la Die Welt. În Ro­mânia, experimentul abonaților la ediția on­line a revistei Dilema veche a fost par­țial reușit: câștigă minimal, dar nu pierd. Autonomia pierdută a presei, din cauza compromisului cu mogulii, în special în ca­zul televiziunilor, a dus la scăderea cre­di­biltății mass-media și a jurnalistului. Printre miturile salvării jurnalismului ana­lizate de Rosentiel apare și jurnalismul „hy­perlocal”, nici el, nici realitatea in­dustriei noastre nu arată cine ar fi dispus să finanțeze micile audiențe locale. Ins­tru­mentalizarea, lipsa de solidaritate și or­ga­nizare a breslei, dispariția reflexelor etice se văd în sondajele despre încrederea în mass-media. Doar unul din 5 români cred că presa este independentă, arată studiul publicat în februarie 2014 de KAS și CJI. Credibilitatea ei a scăzut constant. Dacă, în 2006, încrederea în presă se ridica la 60%, în 2014 doar 32% dintre repondenții sondajului INSCOP îi acordau încredere ri­dicată. Viitor falnic fără proiect, brand, cre­dibilitate și libertate nu există în in­dus­tria media, cad de acord experții. De unde se procură acestea nu s-a precizat.