De același autor
Ce află despre candidați cetățeanul de la televiziune? Relativ puțin și nerelevant. Cum va alege? Ca de obicei, va dibui în ceață.
Greu de găsit emisiuni interesante în campania electorală pe televiziuni cu acoperire naţională și asemenea pe cele locale. Cine ar putea răsfoi cu telecomanda cele 750 de televiziuni existente, ar da în perioada 11 mai-7 iunie de aceeași vorbărie cu promisiuni o mie, împănate cu atacuri la adversar în lipsă. Rar se vede o preocupare pentru transmiterea mesajului intens și interesant, care pune la încercare și fantezia, dar și cunoștințele despre comunicarea modernă în alegeri, care oferă ceva de gândit, nu doar de plăcut. Joacă un rol prea mare notorietatea candidatului, carisma sa și un rol prea mic discursul rațional, argumentul. Iar cine se încumetă să vină cu cifre și cu demonstrații e pierdut în fața prestatorilor care scot panglici pe gură și promit pensii de cartier, rente pe viață și gratuitate de la tramvai și bus până la nava-amiral. Există tomuri de manuale de conduită și strategie de campanie, s-au scris și la noi (recent, completat pentru campanie în New Media, circulă un manual de Marius Ghilezan), dar nu par a fi utilizate. Paradoxal, deși campania se joacă pe notorietate și pe arsenalul de fumigene cunoscut, totuși, în formula televizată, candidații sunt departe de a fi atractivi, mai ales că se feresc de confruntare în direct cu contracandidații. În dezbateri, dacă ele sunt moderate bine (am văzut câteva exemple pe B1 TV și pe Realitatea TV), se mai dezumflă câte un balon, mai ies la iveală ceva interese obscure, bune să îl facă prudent pe alegător.
Cel mai simpatic „manual“ de pe Internet e vehiculat de Ovidiu Hațegan, care îi îndeamnă pe candidați, cu amară ironie: „Nu evitați să promiteți orice și oricui. Este important să nu clipiți în acel moment, să nu priviți în dreapta jos și să nu vă spuneți în gând «ce dracu mai vor și ăștia!»... Dacă trebuie să vă confruntați cu adversarul, nu-l lăsați să înceapă, dar mai ales să termine o frază. Dacă vorbește despre proiecte, faceți o aluzie la faptul că are amantă... De la găleți, șlapi, căni, brichete, chibrituri, baloane, șepci ieftine și până la zahăr, făină și ulei, orice e bun... pentru oamenii simpli. Nu vă temeți că oamenii se vor simți jigniți să vă dea votul pentru o găleată cu numele vostru...“.
Deși e plictiseală mare pe ecrane, CNA nu prididește să amendeze canalele pentru dezechilibru. Vedetă, cu o amendă de 25.000 de lei, este OTV, unde campania se face ca la nuntă, mai ales de când justiția a suspendat decizia de înjumătățire a emisiei până la noi ordine. Interesant este că TVR, subminată zilele acestea de propriul Consiliu de Administrație cu o scrisoare „apocaliptică“ în care cere intervenția politicienilor (nu doar politizare, ci și poliție), primește avertismente pentru dezechilibru în favoarea USL: TVR Info a primit o somație fiindcă USL a avut 69 de prezențe, PDL - 12, UNPR - 14, iar UDMR – 7, iar pe TVR 3 raportul între aparițiile USL în emisiunile informative față de PDL este de 8 la 3. Somate au fost până și Etno TV, Digi24, B1 TV, Antena 3 atât de implicată emoțional, Realitatea TV care a încercat o șmecherie în emisiunea de divertisment a Mihaelei Rădulescu ș.a. Monitorizările se fac în conformitate cu prevederile Legii alegerilor locale din 2004 și cu Decizia CNA privind desfășurarea campaniei în audiovizual. Plictisul vine și din numeroasele interdicții impuse, unele fiind inhibitorii pentru jurnaliști. Sâmbătă și duminică este interzisă orice participare sau afirmație legată de candidați sau de „reprezentanții competitorilor legali“. Dar asta spune legea, indiferent ce opinie sau amnezii au astăzi membrii CNA, gata de harță pentru a-și apăra reduta politică.
Ce află despre candidați cetățeanul de la televiziune? Relativ puțin și nerelevant. Cum va alege? Ca de obicei, va dibui în ceață. Elisabeth Noelle-Neuman explică prin teoria „spiralei tăcerii“ cum se înclină balanța alegerilor: oamenii merg în final cu o majoritate, chiar dacă sunt de altă părere, pentru a nu fi marginalizați, excluși, pedepsiți social. //