Cine îl înțelege pe Mădălin Voicu? Dar pe țigani?

Presa noastră nu se poziționează profesionist în relatarea despre minorități. Continuă să bântuie stereotipurile, dublate de o sete nesățioasă de senzațional. Mai ales când este vorba despre unguri sau despre romi, apar epitete negative care dezvăluie prejudecăți uneori inconștiente, oricum nestrunite. Ungurului i se asociază atribute din zona inimiciției, țiganului cele din aria infracțiunii. Etnia este specificată și când trebuie, și când nu trebuie. Sursele folosite sunt adesea secundare, fără relevanță. Etc.

Presa din România a fost dominată în a doua ju­mătate a lunii august de infarctul lui Florin Cioabă, de îmmormântarea sa și de bătălia din­tre urmași pentru succesiunea la coroana regală inventată de tatăl său. A predominat spectacolul gâl­cevii. E drept că presa au­toh­tonă și străină n-a avut cum să ignore momentul dublei „în­coronări“ a celor doi fii ai lui Cioabă, nu doar pentru spec­taculosul lui, dar și pentru a ilustra lipsa de inhibiții socio-politice a unei etnii care după 1989 a marcat prima, îna­in­tea majorității, clivajul dintre categoria celor foarte bogați și categoria celor lipiți pă­mân­tu­lui. O bună ocazie de a relua dezbaterea pu­bli­că despre situația romilor, despre relația din­tre ei și români, dintre bogați și săraci, despre exodul romilor către vestul Europei. Dez­ba­te­rea mediatică pe aceste subiecte a fost în ma­re suferință. Invitații la televiziune n-au fost alții decât clienții permanenți care își dau cu pă­rerea despre tot și despre toate, cu aceeași seninătate: același Condurățeanu care spune verzi și uscate după ce „pupă pe suflet“, ace­iași Ciuvici, aceiași Chireaci. Penurie la experți.

Dar iată că, la vreme de vară și de vacanță, apa­re salvarea: Mădălin Voi­cu! O falsă resursă în pro­ble­mele etniei rome. Deputat PSD cățărat la vârful politicii pe seama reputației de muzician al tatălui său și a tinereții pe­trecute cu odraslele proti­pen­dadei comuniste din cartierul Primăverii, Mădălin Voicu se fo­losește de etnie când îi vi­ne lui bine. În rest, i se rupe. De data aceasta, sesizând potențialul de vizi­bi­litate mediatică a disputei pe tronuri imperiale și regești din comunitatea romă, Mădălin Voi­cu apare și spune că împotriva „bazaconiilor“ rome va pune pe masa parlamentului o lege ca­re să interzică, sub sancțiuni bănești ma­jo­re, folosirea titulaturilor și însemnelor refe­ri­toa­re la regalitate. Fără consultare cu etnia, cu care, să fim drepți, nu are nicio co­mu­ni­care. Nu e de mirare că țiganii s-au burzuluit, ajungând la vorba lui Dorin Cioabă că „nu poa­te parlamentul să ne ia ce nu ne-a dat“. Pre­sa a luat de bună inițiativa lui Mădălin Voicu și i-a pus întrebări. Fără să observe ce diho­nie bagă „bazaconia“ lui M.Voicu în comu­ni­tate. Dar, surpriză! Deputatul nu răspunde ori­cui! „Nu dau declarații decât jurnaliștilor de ca­re sunt sigur că mă înțeleg“, a replicat la o so­licitare. Așadar, jurnaliști și medii „acre­dit­a­te“ pe lângă ilustra sa persoană, cum ar fi An­te­ne­le, care sunt capabile să-i înțeleagă sofis­ti­ca­tele reflecții despre o etnie de care puțin îi pa­să. Aroganța politicianului întrece cu mult va­ni­ta­tea celor două coroane ale urmașilor lui Cioabă.

Iată de ce merită căutate pesoane-resursă au­tentice, capabile să analizeze comunitatea ro­mă și să o facă accesibilă majorității prin mass-media. Falsele surse dau pseudo-in­for­mații. Documentarea înseamnă cultură gene­ra­lă bună, iscodire, căutare, timp. Nu doar copy-paste de pe Internet și invitați de strân­sură la televiziune. Dar până să ajungem la o dezbatere consistentă despre țigani, să ne amintim câteva reguli de bună practică în re­la­tarea despre minorități, elaborate de Centrul pentru Jurnalism Independent: „1. Men­țione­a­ză nivelul de educaţie, vârsta sau apar­te­nen­ţa etnică, religioasă, orientarea sexuală sau po­litică a persoanelor despre care relatezi nu­mai atunci când acest lucru este relevant în context. 2. Întreabă-i pe cei implicaţi cum do­resc să fie identificaţi şi foloseşte această de­numire în relatarea ta. 3. Evită senza­ţio­na­lis­mul bazat pe stereotipuri şi prejudecăţi. 4. Iden­tifică-ţi propriile stereotipuri şi pre­ju­de­căţi şi asigură-te că nu îţi afectează rela­ta­rea. 5. Fii echilibrat şi înlătură termenii discri­mi­nării negative sau pozitive. 6. Acordă în mod egal atenţie tuturor părţilor implicate în subiectul despre care relatezi. 7. Include prin­tre sursele tale şi reprezentanţi ai mino­ri­tă­ţilor, pentru o reflectare cât mai largă a so­cie­tăţii. 8. Fii conştient că între tine şi mino­ri­tă­ţile despre care relatezi pot exista diferenţe culturale care blochează accesul la informaţii. 9. Corectează gramatical citatele dacă pun în­tr-o lumină nefavorabilă sursele. 10. Rela­tea­ză cu dorinţa de a construi punţi de înţe­le­ge­re între categorii, grupuri umane sau opţiuni individuale“. //