De același autor
Comentariul politic, ca formă de exprimare a opiniei, ar trebui susţinut pe cel puţin trei piloni: să pornească de la informaţii şi fapte verificabile, să aibă ca bază mai mult decât un abecedar de cunoştinţe politice şi să dea dovadă de bună-credinţă.
Există în prezent o preocupare pe reţelele de socializare şi în general pe Internet pentru maniera în care se discută despre politică la televiziunile noastre. Cum e fierbere mare într-ale politicii, cu numeroase ieşiri la rampă din toate părţile, comentatorii şi analiştii nu mai prididesc să umple de spumă spaţiul televizual. Cele mai harnice sunt televiziunile de ştiri, care produc pe bandă rulantă dezbateri despre orice, fără profit jurnalistic. Formatul cu un şirag de analişti şi comentatori este un fabricat artificial (o emisiune a primit chiar acest generic, Fabrica), căruia i se pierde adesea rostul iniţial, acela de a lămuri, de a oferi o privire multiplă, edificatoare asupra unei informaţii, unui eveniment, unei atitudini. Telespectatorii nu află mai nimic şi nici nu sunt ajutaţi să înţeleagă mai bine. Plină de umor involuntar s-a dovedit hărmălaia creată de Antena 3 în jurul ploii cu gheaţă, contestată ca fenomen meteorologic de analiştii de serviciu. Aceiaşi care comentează criza financiară, moda la ultraşi, războiul din Irak, remanierea, efectul zăpezilor asupra agriculturii, declaraţiile ministrului, exploziile solare ş.a.m.d, nu contează ce.
Comentariul politic, ca formă de exprimare a opiniei, ar trebui susţinut pe cel puţin trei piloni: să pornească de la informaţii şi fapte verificabile, să aibă ca bază mai mult decât un abecedar de cunoştinţe politice şi să dea dovadă de bună-credinţă. Poziţia de comentator politic figurează în Clasificarea Ocupaţiilor din România sub grupa 2451 – Scriitori, ziarişti şi asimilaţi, presupunând condiţiile jurnalismului de opinie şi regulile sale. Comentatori şi analişti politici pot fi jurnalişti, politologi, oameni specializaţi pe politică externă, internă etc. Rezoluţia 1003 a Consiliului Europei asupra eticii jurnalistice spune că „Exprimarea opiniilor poate consta în reflecţii sau comentarii asupra unor idei generale sau în observaţii privind informaţii cu fundament real“ şi accentuează pe maniera etică şi onestă a exprimării opiniei. Regulile sunt identice pentru mediile publice şi cele comerciale. Comentariul politic la televizor a luat însă de câţiva ani o distanţă ticăloasă faţă de model.
Ultimul Raport FreeEx descrie plastic ce se întâmplă în unele platouri TV ca fiind „o telenovelă politică în direct, non-stop“. Referinţa la Antena 3, care excelează în comentatori dezlănţuiţi, de o energie inepuizabilă (Ciuvică şi Stan sunt emblematici), la Realitatea TV, România TV şi uneori B1 TV este justă. Cei aduşi să comenteze nu au adesea nici cultura politică, nici moderaţia unor analişti, ci se potrivesc criteriilor din şarja lui Andrei Pleşu despre comentariile care produc vânătăi, nu reflecţie: „cu cât eşti mai contondent, cu cât ai fălcile mai strânse, cu cât ai în ochi o lucire mai asasină, cu atât eşti mai apt“. Aportul aceloraşi comentatori plimbaţi invariabil pe aceste canale (Chirieac, Drăgotescu, Nistorescu, Andronic ş.a.), chiar şi a celor din categoria elevată (Cristoiu, Boda, Hurezeanu, Lăzăroiu), nu depăşeşte prea des sporovăiala vecinilor de la scara blocului, înfierbântaţi în disputele despre meciul politic. Unii şi-au luat-o în cap, îşi cred infailibile opiniile şi ridică tonul pentru a le impune. Am ajuns să o vedem şi pe asta: Paleologu părăseşte o emisiune difuzată pe Money Chanel alungat de vehemenţa lui Emil Hurezeanu, unul dintre rarii analişti autentici de politică externă. Intoxicat de mediul jurnalismului dâmboviţean, Hurezeanu a uitat bunele practici ale Europei Libere, un radio unde dictatorului i se spunea obligatoriu pe post „domnul Ceauşescu“. De la Radio Europa Liberă sau de la Deutsche Welle ar fi fost concediat pentru mai puţin de atât. La Bucureşti e titlu de glorie, iar scuzele sunt, de la jurnalişti până la preşedinte, demodate.
Calitatea analizei politice are legătură şi cu nivelul politicienilor, vecini de platou şi de dialog.
Vehemenţa este dominantă în ton, nu şi în crez. Despre convingerile, despre cultura preopinenţilor telespectatorii află puţin. Apariţia incidentală a unor comentatori capabili să argumenteze, să explice şi să-şi ţină firea se transformă într-o bucurie nesperată pentru telespectatorul dornic de altceva decât de scrâşnete sau bufonadă. De referinţă, pentru ţinută şi competenţă, Dorel Șandor în tandem cu Alin Teodorescu pe B1 TV, sau Adrian Papahagi pe TVR Info. „Avem nevoie de spirit critic în viaţa noastră publică, nu de istericale, de parapon, de resentiment, de ură“, mai spunea Andrei Pleşu.
Separat, câteva rânduri despre TVR. Am avut şi continui să am rezerve în ce priveşte eficienţa, buna organizare şi autonomia televiziunii publice, o instituţie care lucrează sub apăsarea unei ostilităţi permanentizate, mereu suspectată de a fi metresa puterii. Aceeaşi logică stimulează acum asaltul violent asupra ei din partea agenţilor opoziţiei parcaţi în Consiliul de Administraţie, în sindicate, risipiţi prin redacţii şi aşteptând la cotitură schimbarea, peste lege şi cu orice mijloace. În triumfalismul general, se împart deja posturi şi demnităţi, se aud mârâieli ameninţătoare la adresa jurnaliştilor „portocalii“, ameninţaţi cu ostracizarea, exilul şi spânzurătoarea. Exact ca în mediul politic. Din căciulă s-a scos repede şi un Manifest pentru salvarea TVR, nesemnat, dar insinuând că reprezintă un strigăt general.
Memoria recentă spune că niciun partid n-a vrut să elibereze televiziunea şi radioul public, votând o nouă Lege de funcţionare şi organizare a SRR şi SRTV, pe care parlamentarii Raluca Turcan, secondată pe atunci de Adrian Cioroianu ş.a., a propus-o, pentru a conferi instituţiei onorabilitate şi răspundere deplină. Chiar dacă e în trend să înjuri televiziunea publică, până una-alta ştirile TVR sunt de departe cele mai frecventabile, iar a spune despre dezbaterile politice de la TVR Info că sunt pro-putere este fals şi nedrept. Se vede diferenţa de calibru al dialogului, selecţia invitaţilor, strădania de a aduce oameni care se pricep la domeniul discuţiei. De salutat absenţa vulgarităţii şi buna cuviinţă a moderatorilor, care ştiu că nu sunt acolo să facă pe şmecherii sau să excute isterii în direct, domeniu rezervat canalelor de ştiri consacrate. //
