Corul disperării. Un concert marca Antena 3

Pe cât de devotate se dovedesc mediile publice puterii politice, indiferent de culoarea ei, pe atât de oportuniste, supuse poruncilor stăpânului finanțator sunt mediile private.

Ziua de 26 septembrie 2013 a fost năprasnică pentru „Varanul“ Voiculescu. Deși horoscopul Uraniei îl prevenise că „Scorpion nu este lu­crul cel mai bun care se poate petrece în via­ța unei Fecioare“, că se arată conflicte și pierderi de bani, mogulul s-a îndreptat în­cre­zător spre Tribunalul Bucu­rești, care l-a condamnat în primă instanță la cinci ani în­chisoare cu executare în do­sarul ICA. Cu un curaj nebun, a declarat pentru televiziunile propriului trust că „e o rușine pentru România! Cu mine nu se termină așa ușor! Eu sunt un bărbat pu­ternic!“. Acesta a fost semnalul de mobilizare a trupelor Intact în apărarea mogulului, cu un devotament înduioșător. Ore în șir, Antenele au scuipat, au bocit, au înfierat, au bocit iar, în­tr-un cor al disperării. Recitalul gâtuit al lui Gâ­dea a început cu un adevăr cutremurător: „An­tena 3 nu e o televiziune“. Ce-i drept, nu e. Cel puțin nu după regulile jurnalismului, clasic sau modern, care cere un strop de distanță, ceva deontologie, integritate, responsbilitate, echi­libru. Ar fi plictisitor de reluat panseurile in­dignate ale lui Ciuvică, Ursu, Grecu etc. în­căr­cate de „spiritul Varanului“. Fotografia stă­pânului înconjurat de Gâdea, Badea, Ursu în chiloți, dar purtând ochelari într-o lentilă, ex­primă îndeajuns acest „spirit“. Dar nu se poa­te trece peste pledoaria curat europeană a Re­natei Weber, euro­parla­men­tar, care a elogiat „gândirea li­be­ră“ a anteniștilor și „mo­delul de transparență“ al trus­tului. Punctul de maxim in­te­res a fost o manipulare uzu­ală, unde re­chizitoriul pro­cu­rorilor a fost forfecat și ri­di­culizat prin scoa­tere din con­text. Gogonata a fost de­mon­tată imediat pe Fa­cebook de Vlad Petreanu, ur­mat și de televiziuni și presă on­line: „Procesul este poreclit, batjocoritor, «Do­sarul Tele­pa­tia» de organele de presă ale trustului Intact, care transmit ca «do­va­dă», insistent, un aşa-zis «citat» din re­chi­zi­to­riu… Dar nu este un citat, ci o frază scoa­să din context, trun­chiată pentru a-şi schim­ba sen­sul original. Pa­ragraful acesta, care nu începe cu literă ma­re în textul original, pen­tru că es­te doar sfâr­şitul unei fraze foarte lungi, are o lungă ar­gumentaţie înainte, prin care se afir­mă exact contrariul a ceea ce sus­ţin d-l Voi­cu­lescu şi apă­rătorii săi. Logica pa­ragrafului scris de pro­curori, aşa cum apare în re­chi­zi­toriu, este următoarea: iată, onorată ins­tan­ţă, meca­nis­mul în 8 paşi pe care l-au folosit inculpaţii ca să comită infracţiunea; da­că ins­tanţa nu ac­cep­tă ca valabil acest me­canism, rămân ca explicaţie doar telepatia sau pro­stia. Dacă nu aceasta, atunci aceea“. Con­cer­tul a fost reușit.

Dincolo de ironie, consolidarea jurnalismului în România sub aspectul profesionalismului, al in­dependenței, al responsabilității este frâ­na­tă de piedici obiective și subiective ana­li­zate în fiecare an în rapoarte interne și inter­na­țio­nale. Cel mai recent raport IREX. Media Sus­tai­na­bility Index-MSI arată că „așa cum stă acum, România dispune de mai mult plu­ra­lism în mass-media, dar de mai puțină du­ra­bilitate, mai puțin profesionalism și mai pu­ți­nă obiec­tivitate. Noua majoritate formată du­pă ale­ge­rile din 2012 ridică îndoieli privind vii­torul apro­piat al independenței industriei me­dia“. Sco­rurile MSI obținute de România au scă­zut la cel puțin cinci indicatori, printre ca­re și ma­na­gementul media, vinovată fiind și cri­za care a dus la căderea pieței de pu­bli­ci­tate cu 80% în­tre 2008 și 2012. În rest, e ches­tiune de eti­că, de tărie morală. Raportul MSI din 2011 con­semna că unii jurnaliști con­sideră onestitatea un lux într-o țară săracă și înfometată. Deci nu se miră că, pe cât de de­votate se dovedesc mediile publice puterii po­li­tice, indiferent de culoarea ei, pe atât de opor­tuniste, supuse poruncilor stăpânului fi­nan­țator sunt mediile private, evoluând spre un jurnalism cor­po­ra­tist, cu patroni orientați spre profit imoral sau chiar penal și privilegii politice indecente. Ei aleg mercenari plătiți re­gește, îi plasează în prime-time, îi condi­țio­nează pentru a fixa agen­da în­tr-un joc toxic. O realitate con­sem­nată și de al­te studii, cum este MediaAct, cercetare eu­ropeană la care a participat și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din Uni­ver­sitatea București. Fe­nomenul nu este absolut, dar el s-a ac­cen­tuat în ultimii patru-cinci ani. Există diferențe mari și mici între trusturi me­dia private, între canale de televiziune sau pu­blicații trecute prin experiențele crizei finan­ciare sau ale schim­bării politice. Un alt exem­plu sensibil, în afa­ra celui de manual al An­tenelor, unde ma­nipularea și șantajul iau lo­cul instrumentelor jurnalistice, este Realitatea TV. După cu­tre­murul din management ge­ne­rat de intrarea în pușcărie a lui Sorin Ovidiu Vântu, dușmanul de moarte al președintelui Bă­sescu, năpastă ur­mată de scindarea trus­tu­lui în două te­le­viziuni rivale și de altele ca in­solvența, pro­cesele cu pesedistul Ghiță etc., a schimbat vi­zibil macazul în comentariul vieții po­litice interne, când a trecut sub mâna lui Cozmin Gușă. //