De același autor
Numai o autoritate legală ar putea opri trivialitatea promovată în audiovizual. Oficial o avem, însă fără folos.
S-au strâns câteva zeci de reclamații la CNA împotriva lui Mircea Badea numai pe cazul injuriilor și amenințării la adresa unui trecător prin zona unde se producea emisiunea Antenei 3, În gura presei. Motociclistul a fost făcut cu ou și cu oțet în direct și i s-a promis „să moară în chinuri groaznice și să îi sărim cu picioarele pe cap“. Mai departe, întâlnirea cu un grup de motocicliști venit să își ia revanșa l-a transformat pe Badea din leu-paraleu într-un „pisicuț“, după modelul idolului său politic, Ponta. La Consiliul Național al Audiovizualului arhivele gem de isprăvi care încalcă legislația audiovizuală, codurile de conduită deontologică în mass-media și bunul simț elementar. Mircea Badea este campion, că tot se dă el mare, dar nici alți realizatori TV sau invitați – Banciu la B1, tot grajdul de la Un show păcătos sau Acces direct de pe Antene, mai nou Pătraru pe TVR 1 nu se lasă mai prejos în competiția pentru un loc fruntaș la exprimări vulgare, jigniri, adresări și gesturi indecente, înjurături tradiționale și versiunile lor sofisticate. Că televiziunile vând mahalaua ca „stand-up comedy“, „one man show“, pamflet sau umor contemporan, asta e una; dar că majoritatea decidentă a CNA nu le sancționează drastic, asta este deja o încălcare a misiunii sale ca unică autoritate de reglementare și control în domeniu, cu urmări grave: proliferarea fenomenului în societate ca posibil model.
Prin 2010, Badea își dădea drumul la gură cu o înjurătură de periferie. Secvența a ajuns pe YouTube și a primit peste 283.000 de vizualizări, din care 265 de like-uri. Vulgaritatea a dat tonul, iar comentariile s-au contaminat: „marș în gâtu mă-tii!“ îi răspunde APRG!beats unui forumist care a cutezat să nu fie de acord cu exprimarea lui Badea, iar Xtyson a adăugat: „îți dai tu seama... acum ai descoperit tu p.... (bip) mă cretinule“. Vine și replica de la cosmin.samoila: „se vede adevărata față a ta boule“. Fanii găsesc mereu scuze pentru golăneală: „Ăăăhm... și? Toată lumea înjură... Credeai că omu’ ăsta nu înjură când în majoritatea frazelor ce aduc injurii se cenzurează? Fii serios, prietene“, crede UnuJumateRecords, la unison cu BigBoyBigDreams, care zice, cam supărat: „bah dar numai să criticați sunteți buni frate... serios omu ăsta vă dă 100 la 100 adevăru ceea ce se întamplă în românia și voi tot orbi sunteți... o greșeală care face... hopaa hai să-l mâncăm sau săl criticăm...“. Concluzia o trage, leșinată de admirație, Ioana Melania Herteg: „E bestial omu asta!“. Cine să îndrăznească pe forum să mustre atâția agramați ascunși sub pseudonime! Ar țipa ca arși că se încalcă libertatea de exprimare. Numai o autoritate legală ar putea opri trivialitatea promovată în audiovizual. Oficial o avem, însă fără folos. Un membru CNA a semnalat într-o scrisoare publică similitudinea exprimărilor lui Badea cu limbajul președintei CNA. Arbitrii spun că, la concurență, Laura Georgescu l-a depășit pe Badea la proba de cuvinte tari cu înflorituri.
Asociat numeroaselor reclamații ale cetățenilor, ActiveWatch a semnalat ce articole din Legea audiovizualului s-au încălcat în ediția din 26 august a emisiunii În gura presei și cu ce consecințe: „Insultele exprimate afectează mai mult decât persoanele sau comunitățile cărora le sunt adresate; sunt insulte la adresa profesiei jurnalismului. Prin aceste instigări fățișe la violență s-a ieșit total din sfera jurnalismului. Ne aflăm într-o zonă a propagandei disperate în favoarea unor interese ce nu au nicio legătură cu nevoia societății de a beneficia de informații și opinii diverse. Prin sancțiunile mult prea blânde aplicate acestor fapte grave, CNA devine responsabil de escaladarea fără precedent a agresivității limbajului folosit de unii oameni de televiziune. Aceste sancțiuni nu au avut efectul de a descuraja, ci, mai degrabă, de a încuraja asemenea comportamente ce compromit însăși ideea de presă“. Și? Nimic. Deocamdată.
Pentru că mitocănia înfundă România în presă, pe rețelele de socializare și pe stradă, fostul vicepreședinte PDL Ioan Oltean, sătul de insulte, s-a gândit în 2012 să reglementeze domeniul online. Visa o lege similară cu Legea audiovizualului, care să sancționeze jurnaliștii din presa online. Proiectul a rămas baltă. Propria ogradă, cea a politicului deșănțat, nu i s-a părut interesantă deputatului. Becali, Vadim Tudor, Bunea Stancu, Ponta și Mazăre ar completa singuri o antologie a mahalalei politice. Dacă primarul Constanței, care i-a înjurat public pe procurorii DNA, nu va fi sancționat, semnalul e dat: și cetățenii au voie să se dezlănțuie împotriva autorităților. //