Descotorosirea

Zilele trecute, redacția României libere își lua rămas bun, exprimând ipocrit regrete, de la veterana Ondine Gherguț, jurnalistă de in­vestigație de excepție, premiată pentru curaj de Ambasada SUA, și de la coordonatorul edițiilor elec­tronice, incisivul Mălin Bot. „Motivul despărțirii este cât se poate de obiectiv: trebuia să facem reduceri financiare ca să rezistăm. Nu e ușor, știu, dar așa funcționează eco­nomia de piață. Nu putem trăi la nesfârșit din banii pri­miți de undeva“, argumenta pe Facebook redactorul-șef, Sabin Orcan, la o zi după ce jurnaliștii fuseseră deja îndepărtați fără prea multe explicații. Referirea la „banii primiți de undeva“ sugerează că dispariția ve­chiului patron, Dan Adamescu, și problemele cu justiția pe care le are fiul acestuia și actual patron, Alexander Adamescu, au subțiat fi­nanțarea ziarului, așadar, reducerile de per­sonal sunt inevitabile. Selecția, în acest caz și în multe altele, indică un fenomen chiar mai grav decât restrângerea finanțărilor. L-aș nu­mi „descotorosirea“. Anterior, de la România liberă a fost împins să plece Cristian Câm­peanu, editorialist intransigent care n-a făcut caz. A părăsit recent Evenimentul zilei o în­treagă echipă, Mircea Marian, Silviu Sergiu, Mălin Bot, iar Andreea Udrea a optat pentru PR. Și ziarul Adevărul a înregistrat recent ie­șirea din scenă incomplet lă­murită a unei jurnaliste. B1 TV a sistat brusc, prin 2015, emisiuni excelente ca Butonul de panică a lui Cătălin Pri­secariu și a scos din grilă emi­siunea Sorinei Matei, Ac­tua­litatea românească, care asi­gura dezvăluiri inedite. Daniel Befu, jurnalist de investigații, s-a refugiat pe diverse pro­iecte, nefiind dorit prin redacții. Televiziunea și radioul public au la activ o pleiadă de jur­naliști eliminați în timp fiindcă n-au fost obe­dienți.

Îndepărtarea jurnaliștilor consacrați, a celor care dispun de experiență dublată de me­moria istoriei recente și preferința pentru jur­naliști foarte tineri ilustrează cât de per­meabilă este politica redacțională la nevoile patronatului și la concubinajul cu puterea po­litică. Se vede cu ochiul liber că Evenimentul zilei și-a acomodat agenda editorială după ce patronul a încurcat-o cu legea: a început să muște justiția și să abordeze teme pe placul, tonul și muzica PSD. Dacă nu s-au adaptat, jurnaliștii critici au plecat. România liberă schimbă și ea macazul în raport cu subiectele legate de justiție, sărind în ajutorul patronului (vezi articolul Arestarea lui Alexander Ada­mescu, studiu de caz în Europa. Mandatele europene de arestare emise în România ar trebui reverificate de judecători din UE, pu­blicat în 23 februarie), dar păstrând discursul critic în legătură cu politicienii. În mod ironic, pe 20 februarie, ziarul lansase petiția „Spri­jiniți libertatea și independența ziarului Ro­mânia liberă!“, cu argumentul că „astăzi, ins­tituții care maschează interese politice vor să preia sau să reducă la tăcere vocea unui ziar etalon“.

Se pune întrebarea de ce nu există o reacție de solidaritate în interiorul redacției, de ce tac colegii care au trecut prin experiențe ase­mănătoare. Excluderea de la o conferință de presă a Casei Albe a publicațiilor New York Times, Politico și a televiziunii CNN a produs pe loc solidaritate prin boicotul conferinței. So­lidaritatea de breaslă nu are practici no­tabile în România, indicând una dintre marile vulnerabilități morale ale sale. Jurnaliștii își prezervă jobul și își găsesc scuze simple să nu reacționeze, astfel patronii își păstrează fă­ră dificultate ascendentul și controlul. „Des­cotorosirea“ de jurnaliștii prea vocali, care știu multe, care nu cedează, are cale liberă. Adesea ei nu se pot adresa instanței fiindcă au contracte minimale, de colaborare sau de copyright, cu clauze defavorabile. Jurnaliștii rămași pe dinafară apelează la puținele or­ganizații media care le pot lua apărarea – ActiveWatch, CJI, AZIR/AEJ, COM – care sem­nalează cazurile și le includ în rapoarte. Ră­mâ­ne compensatoriu blogul, Facebook pentru exprimare liberă, însă aceste soluții nu re­zolvă nici statutul profesional, nici situația de viață a celor eliminați din meserie. Ei devin, involuntar, sperietoare pentru breaslă și, im­plicit, agenți ai obedienței, în loc să fie exem­plul frumos de rezistență etică.

Există în contrapondere cooptări de jurnaliști oportuniști, de cele mai multe ori achiziții ne­fericite, ca grobianul Laurențiu Botin la B1 TV, Denisa Pascu la RTV, folosită pentru inter­viurile umile cu Liviu Dragnea, Denise Rifai la Realitatea TV, mimând inadecvat colțoșenia, sau arlechinul Ionuț Cristache la TVR 1, îm­prumutat de la Antena 3. Mișcări redacționale se pot observa și la Cotidianul sau Jurnalul național etc. Există o divizie de așa-numiți comentatori (Cristoiu, Chirieac, Nistorescu, Drăgotescu, Andronic, Stan etc.) care trec din­tr-un studio în altul, pentru a asigura distri­bui­rea mesajelor manipulatoare provenite din mediul politic, cum sunt: protestele sunt plă­tite, Soros și multinaționalele - inamicii Ro­mâniei, lichidarea DNA, „binomul“ ș.a.m.d. Gar­da de „păreriști“ indispensabili din stu­diou­rile Antenei 3, RTV, B1 TV și Realității TV (cu unele excepții), indiferent de care parte se si­tuează, face parte din divizia bine antrenată de dezinformare, manipulare, influențare, deci nu intră în subiectul de față. Din contră.