Despre compromis

Ideea că toți jurnaliștii fac compromisuri, vehiculată intens, este o extrapolare nedreaptă.

Brîndușa Armanca 04.04.2017

De același autor

 

Se discută zilele acestea despre compromis și „eroism“ în presă. De obicei, despre bolile cronice ale mass-media de la noi se vorbește puțin: la seminarii și conferințe de media și ici-colo, în rubrici cum e cea de față. Jurnalismul nu este o meserie eroică, dar e o pro­fesie grea. Le spun adesea stu­denților mei că și-au ales o meserie în care, ca și ma­gistratul, trebuie mereu să cântărească riguros faptele. Spre deosebire de judecător, jur­nalistul nu este inamovibil și nu are timp larg la dis­po­zi­ție pentru deliberare. Pe el îl mână din spate ac­tualitatea și concurența. Zeul care ve­ghea­ză asupra abilităților jurnalistice nu este legat la ochi, ci, dimpotrivă, este cu ochii în patru. Mai e o deosebire care îl separă pe jurnalist și de ofițerul de informații: nu răspunde la comandă și oferă publicului informații care la el nu sunt secrete.

 

Astfel, cu pieptul în vânt, având ca justificare a existenței sale nevoia și dreptul publicului de a fi informat, precum și libertatea de ex­pri­mare, jurnalistul pare vulnerabil. Ce îl apără într-o lume aflată în vertiginoasă schimbare și în­tr-o viteză adesea de ne­în­țe­les? Un răspuns tranșant am auzit la o dezbatere de la Cluj, unde un jurnalist, tocmai rămas fără job, a zis: „Ones­titatea și corectitudinea sa“. Right! Curiozitatea, buna-cre­dință, decența, buna măsură sunt și ele parte din manualul profesiei. Ideea că toți jur­na­liștii fac compromisuri, ve­hi­culată intens, este o extrapolare nedreptă. Una e compromisul profesional, cântarul care poate să încline, alta e compromisul moral și cu totul altceva este mercenariatul. Cunosc jurnaliști care și-au dat demisia în mod re­pe­tat fiindcă nu au acceptat să facă porcării. Adică să scrie, să acționeze împotriva con­științei lor și a regulilor profesionale.

 

În urmă cu câțiva ani, ziarul Curentul publica o amplă listă a mercenarilor din presa ro­mânească. Nu era doar o listă, erau biografii cu întâmplări jenante, care arătau cam la ce preț cedează conștiințele. Vreo zece ani a funcționat în trusturi mari de presă de la noi acțiunea „Savarina“, care a decimat jur­na­lismul de investigație. Câte un reporter îm­pătimit lucra luni de zile la o anchetă „be­ton“, care ajungea într-un sertar și nu se pu­blica sau nu se difuza. De ce? Fiindcă pa­tro­nul era incomodat în afaceri de conținutul an­chetei. Dacă autorul se agita, primea o ofertă „de nerefuzat“ (spunea un patron cazat azi la pușcărie): o savarină sau chiar două savarine. Dincolo de frișcă se aflau 2.000 de euro (sau dolari?) pentru tăcere. Cel care făcea oferta nu era patronul însuși, care de obicei făcea treaba murdară cu mâinile altuia, ci un in­terpus care era tot un ziarist, puțin mai „șef“, care nu făcea un compromis, ci curat mer­cenariat. Dacă jurnalistul de investigație ceda, făcea un compromis, dacă nu accepta, putea să activeze „clauza de conștiință“, adică să își dea demisia și să ceară patronului despăgubiri sau plata pe un an a salariilor. Legal s-ar fi putut, dar situația ambiguă (con­tract de prestări, drept de autor etc.) a an­gajărilor din presa românească face ca acest avantaj să nu fi fost folosit de jurnaliști. Ca­zuri mai grele sunt cele în care se cer jur­naliștilor investigații pentru a fi folosite ca șan­taj. Avem în instanță exemple și niște „mogulași“ condamnați pentru șantaj.

 

Generalizarea nu e de dorit nici în cazul pro­fesioniștilor din presă, așa că mulți dintre jur­naliștii care lucrează la moguli pușcăriabili sau chiar încarcerați se simt incomodați de eti­chete. Mulți susțin că își fac treaba corect. Puțini sunt cei care vor să analizeze ce în­seamnă „politica editorială“ pe care trebuie să o urmeze. Există tineri jurnaliști care, ajunși într-o redacție, întreabă care sunt su­biectele tabu, deci ce nu e voie, iar asta e în­grijorător. Mercenariatul s-a lățit la noi odată cu interferența gravă a politicului în mass-media. Publicul se întreabă cum se explică schimbarea la față a unor trusturi de presă sau jurnaliști care ieri criticau ca focul niște politicieni, iar azi laudă ce au criticat ieri și cum se face că se întâmplă tocmai când s-a schimbat axa puterii. E simplu, nu e un com­promis, este o gravă carență etică de care suferă bună parte din presa românească. Pre­zența mercenarilor dovediți, transformați în „comentatori“ pe la televiziuni, arată că si­tua­ția e albastră.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22