Este Ciuvică jurnalist?

Afacerist și propagandist deghizat în „analist“ cu aplomb de justițiar, Mugur Ciuvică se acoperă mereu cu diversele „libertăți“ cetățenești și mediatice.

Nici nu ieșiseră bine de la audierile DNA, că Gâ­dea și Ciuvică primeau deja omagiile lui Vic­tor Ponta, care îi califica, la grămadă cu toți cei­lalți anteniști, ca fiind „niște jurnaliști ex­traordinar de buni“. Deci nu „ordinari“, ci „extraordinari“. Mă rog, părerea lui, răsplătită cu invitații dulci la emisiuni. Presa românească se con­frun­tă de ani buni cu lipsa de de­finiție a profesiei, cu lipsa fer­mității în a primi sau a ex­clu­de făcăturile din breasla jur­nalistică, cu perdelele de fum care instalează în capul oa­me­nilor confuzii privitoare la cine este și cine nu es­te gazetar. Merită amintite observațiile lui An­drei Pleșu, care le spunea studenților de la Uni­versitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj că „ori­ce profesie are un contur și nişte standarde, im­plică o anumită expertiză. Cred că acum jur­nalismul este meseria cea mai lipsită de contur din România. Mă uit la emisiuni și în loc să dau de jurnaliști dau de militanți, mă duc să dau de informații și găsesc partizanat. Profesia glisează spre politic. În loc să se în­scrie în partid, jurnaliștii vin la TV și fac emi­siuni de propagandă. E un mare pericol al ga­zetăriei. Se alunecă spre un statut ce nu e al gazetarului, ci al agitatorului“.

Descrierea îi vine turnată lui Mugur Ciuvică, ins­talat de ani în studioul Antenei 3, cu scurte perioade de absență când fuge la Realitatea TV. Wikipedia îl așază printre oa­menii politici, ca membru PNȚ-CD și fost șef de cabinet al președintelui Cons­tan­ti­nes­cu. A devenit cunoscut nu în această calitate, ci în aceea de arestat pentru difuzare de in­formații false în Ar­ma­ghe­don-ul care îl ataca pe Năs­ta­se. Atunci întreaga presă a sărit în susținerea lui. Azi Ciu­vică este agitatorul USL și exprimă, în deplină libertate de expresie, compasiune față de fos­tul premier, a cărui poliție îl umflase de pe stra­dă. Înaintat în grad de „analist“ din me­se­ria de pediatru pe care nu o practică, Ciu­vică își arogă protecții și drepturi ale libertății pre­sei. Grupul de Investigații Politice pe care l-a în­ființat pretinde a fi o organizaţie care re­ali­zează anchete şi analize referitoare la oa­me­nii politici din România. Nimic despre Voi­cu­les­cu pe site-ul conspirat ca „grupul.ro“. Nici nu era de așteptat: prin 2005 Ciuvică era aso­ciat cu Camelia Voiculescu în firma SC Cert Media SRL, aflată în dizolvare, ne rea­mintește re­pli­ca.ro. Firma i-a fost dată lui Mi­hai Bodiu, vice­pre­ședintele GIP, așa cum și al­tă firmă a lui Ciuvică, SC Armstrong Eleva­toa­re SRL, firmă de închiriere şi leasing de mo­tostivuitoare, a fost ce­sionată concubinei sa­le, Cătălina Elena Naghi, împreună cu mari da­torii către stat și o exe­cutare silită: 177.505 lei la 31 martie 2011.

Afacerist și propagandist deghizat în „analist“ cu aplomb de justițiar, Mugur Ciuvică ex­ce­lează în afirmații contondente, fără suport și argument, la adresa inamicilor USL, ai trus­tu­lui, deveniți și ai săi personal. Pe Traian Bă­ses­cu nu îl omite niciodată. Îl urăște sincer. Se acoperă mereu cu diversele „libertăți“ cetă­țe­nești și mediatice. Chemat la DNA ca martor, omul și-a ieșit din pepeni fiindcă a fost în­tre­bat de unde a avut contractul dintre RCS-RDS pentru a-l pune pe site-ul GIP, ce coin­ci­den­ță!, la puțin timp după ce Sorin Alexandrescu, directorul Antenei urmărit pentru șantaj, fu­sese reținut. „Le-am răspuns că dosarul ăsta e o acțiune de poliție politică a DNA împotriva trustului Intact și că nu-mi amintesc cum am intrat în posesia documentului și chiar dacă aș ști nu le-aș spune pentru că nu-mi dez­vălui sursele. M-au întrebat dacă nu cumva l-am primit de la cineva de la Antene“, așa a comentat „jurnalistul“ întâlnirea cu procurorii anticorupție, care l-ar fi întrebat „niște pros­tii“. De altfel, și jurnaliștii au pus întrebări „cre­tine“, în opinia lui Ciuvică. Cercetat penal pentru complicitate la șantaj, patronul său, d-l Felix, a aruncat aceleași perdele de fum, amestecând infracțiunea cu mass-media și uzul cu abuzul.

Confidențialitatea surselor este protejată de ins­tituțiile UE ca o condiţie pentru exercitarea deplină a activității jurnalistice, cât şi pentru dreptul publicului de a fi informat cu privire la subiecte de interes public, iar CEDO a dat câștig de cauză în mai multe dosare jurna­liș­tilor care nu au dorit să le dezvăluie, vezi ca­zu­rile Goodwin vs Marea Britanie sau Te­le­graaf Media vs Olanda. În Franța protecția es­te asigurată prin lege din 2008. La noi există articole în Legea Audiovizualului sau în Legea de Organizare a SRR și SRTV în această speță, precum și norme înscrise în Codul Deon­to­lo­gic Unic, unde se arată, la art. 6, că „ziaristul va păstra secretul profesional privind sursele informațiilor obținute confidențial. Este la la­titudinea propriei sale conștiințe să respecte confidențialitatea surselor, chiar și în fața justiției“. Prevederile i-ar folosi lui Ciuvică da­că el ar fi jurnalist și ar lucra în numele bi­ne­lui public. Dar el nu este jurnalist, iar infor­ma­țiile tăinuite sunt legate de o infracțiune: un șantaj ordinar. Sau „extraordinar“? //