Fără sânge în pix

Oricât de păcătoasă ar fi presa zilelor noastre, nu se poate nega că majoritatea jurnaliştilor lucrează în condiţii proaste, în tensiune continuă şi nesiguri pe ziua de mâine. Presa scrisă tradiţională, pe cale de dispariţie, a obligat condeie bune să fugă spre radio şi televiziune în căutarea unui job. Cei care n-au găsit loc în audiovizual sau în PR au rămas să umple fără plată Netul şi blogurile. Nici patronii media nu se găsesc într-o situaţie roz - şi aici e mai puţin vorba despre mogulii implicaţi în pokerul politic –, fiind afectaţi de criză, de scăderea cifrelor în publicitate, de managementul neglijent, fără (pre)viziune, fără chef de a se instrui şi de a pregăti jurnaliştii pentru platformele inovatoare ale noilor media.

Peste 60 de ziare locale au fost închise de la începutul crizei în România, subliniază raportul FreeEx pe 2010, iar concedierile pot fi evaluate la peste 8.000 în ultimii trei ani.

Deşi tentaţi să se solidarizeze din reflex cu orice sindicat ieşit în stradă să protesteze, să ceară ceva, cei mai mulţi jurnalişti din media privată ignoră prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe ramura mass-media, încheiat încă din 2006 şi valabil prin Act adiţional până în 2013. Este straniu că o seamă de drepturi nu sunt valorificate de cei afectaţi decât în situaţii limită, ceea ce nu se aplică jurnaliştilor din mediile publice excesiv sindicalizate. Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, care a iniţiat semnarea contractului-cadru pentru mass-media, a promovat recent mai multe strigăte de protest sau de ajutor din partea unor redactori neplătiţi cu lunile sau aduşi în situaţia de „sclavie“.

În vară, Inspecţia Muncii Iaşi constata că societatea editoare a ziarului Cronica română nu plătise salariile din noiembrie 2010. Colectivul de redacţie de la Adevărul Galaţi a cerut sechestrul pe bunurile redacţionale pentru a compensa neplata la timp a salariilor, dar şi ca o reacţie la „impunerea unor norme profesionale discreţionare, nerespectarea fişelor postului, discriminare prin cenzurarea unor articole de la publicare, precum şi diverse presiuni şi ameninţări cu desfacerea contractului individual de muncă“.

Un titlu preluat de presă a dezvăluit în ce condiţii se lucrează la Realitatea TV: Inspecţia Muncii a sancţionat sclavia din Realitatea Media. În traducere, salarii acordate cu întârziere, repaus şi sărbători legale ignorate, contractele individuale încălcate etc. Schimbările de management şi de acţionariat au dus la sporirea incertitudinilor pentru jurnaliştii cu salarii lunare în jurul a 500-600 de euro, dar au continuat să se plătească unor fideli salarii mult peste ceea ce piaţa salarială în mass-media poate oferi. Blogul Reporter virtual publica, nu de mult, o listă de salarii neinfirmată care ilustrează cum a făcut Vântu cumpărături cu „oferte de nerefuzat“, liste unde Mihai Tatulici, Mircea Dinescu, Stelian Tănase etc. încasează cam 8.000 de euro pe lună, iar alţi combatanţi din tranşeele Realităţii TV ca Striblea sau Andreea Creţulescu iau peste 4.000 de euro pe lună net.

Condiţiile în care lucrează ziariştii influenţează libertatea presei, fiindcă – nu trebuie uitat – profesiunea se află în directă relaţie cu libera exprimare şi cu democraţia. O presă umilă sau una redusă la condiţia de măciucă în capul adversarilor nu e de folos publicului decât pentru a vedea cine cu cine se încaieră. Compromisul de a accepta salariul minim pe economie, plus un sistem de bonusuri sau contract pe Legea dreptului de autor se răzbună mai târziu. CCM are numeroase prevederi favorabile ocupaţiei în domeniile mediatice, poate chiar în exces în vremurile de azi, dar rămân vorbe goale pe hârtie, dacă ziariştii nu le invocă şi nu pretind să fie respectate. Nu ştim niciun caz de jurnalist care să se fi folosit de drepturile înscrise la art. 70(1) din CCM, şi anume să refuze să scrie sau să participe la realizarea unui material al cărui conţinut este contrar legislaţiei în vigoare sau deontologiei jurnalistului profesionist, invocând clauza de conştiinţă. Mai degrabă, s-a mers pe calea abdicării de la principii. Săptămâni fără duminici, comenzi răstite de la şefi aroganţi, deplasări fără diurnă şi luni fără salariu, iată un tablou deloc încurajator pentru o profesie tot mai puţin respectată: atât dinăuntrul, cât şi din afara ei. //