Facebook trece, cărțile rămân

Oricât de matematice ar fi calculele și algoritmul rețelelor sociale, interferențele de comunicare păstrează o doză de imprevizibil, care poate răsturna lumea.

Lucian Mândruță și-a lansat în mai multe ora­șe volumul intitulat Share!. Cartea descrie cum s-au adunat pe pagina sa de Facebook zeci de mii de share-uri, sute de mii de like-uri și milioane de vizualizări la ale­gerile prezidențiale, turul II. L-am întrebat de ce a ales să scrie o carte de hârtie (formă bătrânicioasă, alungată din lu­mea virtuală) și să vorbească în librărie despre ceea ce pa­re opusul cărții, adică despre volatilul, imponderabilul, ma­gicul intermediar de prietenii, Facebook. „Fiindcă sunt și eu un pic anacronic“, s-a alintat Mândruță, su­gerând că o discretă patină aristocratică a scris-cititului clasic nu lipsește biografiei sale.

Cartea pornește de la o uimire: cum e posibil ca, în decurs de ore, cel mult zile, să se for­meze comunități virtuale coerente, care să in­fluențeze alegerile, uzând de mașinăria apa­rent simplă a rețelelor de socializare? I s-a întâmplat și lui Mândruță, după ce a postat vi­deo și mesaje vizuale cu îndemn de ieșire la vot. Nu în calitate de jurnalist, ci de cetățean implicat. Bilanțul zilei de 16 noiembrie 2014 pe pagina sa a fost: 54.000 shares, 140.000 likes, 2.145.000 vizualizări video. Dunbar estimează că numărul unui grup social mediu este de maximum 150 de persoane, cu care oricare dintre noi poate ține legătura. Când apar mii de „prieteni“, pagina personală de­vine o agendă de contacte și un mediu de persuasiune, ac­tivism etc., cum arată Brăduț Ulmanu în Cartea fețelor. Re­voluția Facebook în spațiul social. Impactul social al re­țelelor e tranzitoriu, so­li­da­ri­ta­tea este determinată de emo­ții și scopuri temporare. Co­munitățile virtuale se fac și se desfac rapid. Facebook, Twit­ter, Instagram, WhatsApp ș.a., capabile să producă dependență, nu sunt decât in­ter­mediari ai mesajelor, păstrându-și caracterul tranzitiv, de facilitare a comunicării. Se pro­pun optimizări, de exemplu, adăugarea unui buton nou, pe lângă like/dislike: sympathy, adi­că un buton al compasiunii. Fiindcă, nota re­cent Newsweek, nu vrem să dăm like unui prieten căruia tocmai i-a murit bunica.

Mobilizarea excepțională la vot a românilor din străinătate are și un temei structural. Va­sile Dâncu, sociolog și politician, explică în stu­diul Generația Facebook, alegerile și tri­bu­rile politice. Cazul României: „Jocul de­mo­cra­tic de azi este respins pentru că a fost blocat de către partidele politice, monopolizat de ins­trumente media şi actori economici care vor rămânerea în logica socială şi economică a devenirii sistemului social şi politic clasic. Ce­tățenii sunt apatici, blocați în pesimism, ne­încredere și înstrăinare, iar din această stare nu-i putea scoate decât o logică a seducţiei cu care funcţionează reţelele de socializare şi mass-media... Este o criză de sistem, creată de nevoia de a refonda sistemul politic după al­te exigențe: transparență prin mediatizare continuă, fragmentare şi respectul ete­ro­ge­nității şi diversității“. Spectacolul nesfârșit al netului, accesul simplificat, transformarea spa­țiului public habermasian într-un spațiu pur emoțional, conducând la dramatizarea com­petiției politice, cum constată politologul spaniol Daniel Innerarity, toate fac parte din jocul amintit al seducției. Românii s-au arătat sensibili la vraja rețelelor sociale: la sfârșitul lui 2014, România avea 7,6 milioane de con­turi pe Facebook, cu 8,6% creștere față de anul precedent. Există și o anxietate a de­pen­dențelor postmoderne: „Stăm pe net. Suntem singuri cu o mie de prieteni... Stăm pe net și as­ta ne ține în loc. De călătorii, de oameni, de tine și de mine. Când plecăm, nu mergem de­parte. Doar până la frigider. El încă n-a învățat să ne downloadeze niște brânză și roșii, repede“, observă nostalgic autorul căr­ții, singura care rămâne.

Dacă există o concluzie în experimentul lui Lu­cian Mândruță, ar fi că revolta de pe FB i-a adus candidatului Iohannis ceea ce îi lipsea cu desăvârșire: emoție. Campaniei plicticoase și personajului tern li s-a suprapus indignarea cetățenilor privați de dreptul de a vota. Pos­tă­rile oamenilor pe FB au depășit audiența cu­mulată a televiziunilor de știri. Mândruță a în­țeles că notorietatea sa ca jurnalist de te­le­vi­ziune trebuie utilizată cu precauție. Cele mai credibile au fost postările autentice, sincere, stângace, fără „moderator“. Conflictul a lovit din plin în candidatul Ponta și în aroganța sa ofi­cială. „Generația Facebook nu are modele. Nu are idoli. La un moment dat, Steve Jobbs a de­venit idol, dar în scurt timp Facebook a luat o distanţă ironică şi parodică față de pro­priul entuziasm. Cercetările arată că această Ge­ne­rație Y nu crede în ordinea socială im­pu­să și nici în mecanismele structurale ale or­di­nii po­litice, dar refuză mai ales următorul amă­nunt: controlul ordinii sociale care vine de sus“, no­tează Vasile Dâncu. Oricât de ma­te­matice ar fi calculele și algoritmul rețelelor sociale, in­ter­ferențele de comunicare păs­trea­ză o doză de imprevizibil, care poate răsturna lumea.