De același autor
S-au distins câteva voci, dar pentru asta şi jurnaliştii, ca şi elevii aflaţi în faţa examenelor, pun mâna pe cărţi şi învaţă: de la capitale, nume şi poziţii ale liderilor, scrise, rostite corect, la concepte geostrategice şi până la dedesubturile relaţiilor, intereselor, scopurilor bine mascate de mesajele zâmbitoare ale diplomaţiei.
Marina Constantinoiu, care şi-a consolidat cariera de ziaristă pe politică externă, îşi mărturisea într-un interviu dificultăţile fiindcă, spunea ea, „Politica externă este domeniul cel mai complex al presei. Cel mai complicat, de altfel. Nu există atotcunoscători aici, iar greşelile, atunci când se fac, sunt mult mai uşor de remarcat şi te fac de râs în mai mare măsură, dacă le-ai comis. În domeniul ăsta trebuie să ştii şi istorie, şi geografie, să ai şi cunoştinţe medicale, şi de economie, şi de geopolitică etc. O vastă cultură generală. Oameni cu adevărat buni în domeniul ăsta sunt foarte puţini.
În presa din România există câţiva specialişti, pe care-i numeri pe degetele de la o mână, poate“. Faptul că la noi se substituie, cel mai adesea la televiziune, comentatorul, specialistul pe probleme de politică externă cu aceiaşi invitaţi care comentează subiectele pe sănătate, economie, politică, agricultură, monden, adică trompetele de circumstanţă, aduce un deserviciu atât credibilităţii canalelor, cât şi publicului, privat de informaţii esenţiale pentru înţelegerea unei lumi complicate, în schimbare.
Printre puţinii jurnalişti competenţi, care au cultura, viziunea şi capacitatea de a analiza mersul imprevizibil al mapamondului azi este Emil Hurezeanu, o voce remarcabilă, păstrând, din păcate doar pe comentariile de politică externă, codul eleganţei şi limpezimii în exprimare, cel care îi obliga pe jurnaliştii Europei Libere să-l critice pe dictator numindu-l invariabil „domnul Ceauşescu“ sau „preşedintele Ceauşescu“. Faptul de a fi girat un proiect eşuat etic şi jurnalistic în televiziune i-a diminuat credibilitatea şi este totodată un lucru trist, dar nu i-a diminuat competenţa pe un domeniu atât de complex. Un comentator redutabil este Corneliu Vlad, rar invitat în emisiuni, în vreme ce Bogdan Chirieac, descalificat ca „jurnalist de altă ligă“ şi comentator de circumstanţă, colportor de şopârle, fără nicio sclipire în domeniu, este preferatul diverselor canale, de la televiziunea publică până la cele de ştiri.
Institutul Diplomatic Român ar putea furniza resursele de informare, dacă mass-media ar fi interesate de altceva decât de cancan. Lipsesc din peisaj câteva voci ca Traian Ungureanu, Nicolas Don sau chiar Melania Medeleanu, care promitea în transmisii din lumea largă.
Intrarea României în UE i-a obligat pe jurnalişti să ia cunoştinţă de mecanismele şi instituţiile Europei unite, să nu confunde Parlamentul cu Comisia Europeană etc. Au existat câteva programe de training din care au rezultat programe de informare pe TVR (Gabriel Giurgiu merită menţionat) sau emisiuni dedicate afacerilor europene pe PRO TV sau pe canalele publice centrale şi regionale.
Jos pălăria în faţa corespondenţilor de război şi a corespondenţilor în străinătate ai canalelor de televiziune, atâţia câţi au mai rămas, categorie unde Adelin Petrişor rămâne nu doar un veteran, dar şi un model de inteligenţă şi disciplină, obligatorii în situaţii de conflict, identic pentru jurnalişti şi soldaţi. Ar fi de adăugat Radioul public, Radio France Internaţional, BBC, care nu au pierdut, în anii de glorie ai ştirii de agenţie luată de-a gata, practica bună a ştirilor şi comentariilor de afaceri externe. //
