Complicităţile presei

Acum câţiva ani, o profesoară de la liceul de renume unde a studiat ministrul actual al Educaţiei şi-a cerut transferul către un liceu vocaţional, mult mai puţin cotat, dezgustată de amploarea recompenselor la care se ajunsese pentru promovarea de 99,9% la Bac, cu note mari. Se săturase să strice jocurile prin punctarea riguroasă şi severă, se săturase de festinurile organizate de părinţi pentru comisie (de la caviar la whisky şi şampanie la gheaţă, nimic nu lipsea), era uluită că preşedintele comisiei pleca cu cheile unui autoturism drept răsplată din banii adunaţi, începând din clasa a XI-a, lună de lună, de la fiecare elev, ca o rată la bancă. „Inspectoratul se face că nu vede, presa tace, ministerul e surd şi orb şi aşa toată lumea e mulţumită: conducerea şcolii care raportează promovabilitate ridicată, părinţii că au copii absolvenţi şi elevii că scapă uşor şi intră la facultate fără probleme“, argumenta profesoara rebelă.

Ce subiect mai gras şi-ar putea dori presa decât să dezvăluie pas cu pas un fenomen care cumulează păcatele unei societăţi fără busolă, de la corupţia unor dascăli nedemni ce se lasă îndopaţi cu toate bunătăţile şi iau plicuri substanţiale sau, pentru că oferta s-a diversificat, acceptă bijuterii sau vacanţe în străinătate, la impostura tinerilor care vor să treacă prin şcoală fără efort şi până la indolenţa familiei care preferă „să contribuie“ decât să-şi strunească odraslele! Acestea sunt subiectele care justifică folosirea camerei ascunse, subiectele urmărite de toată lumea, fiindcă afectează majoritatea oamenilor, iar efectele se calculează pe termen lung. Ar fi normal ca jurnaliştii să se înghesuie la aşa teme zemoase, să caute firele ce duc până sus, la decidenţii mari, să demaşte sistemul, reţelele, dar să arate şi excepţiile, adică şcolile, directorii, profesorii, supraveghetorii, elevii, părinţii care au refuzat să intre în joc.

Totuşi, mass-media s-au limitat la ce i-au livrat oficialităţile, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, inspectoratele şcolare, DNA. Cazurile anchetate în ultimii 5-6 ani veneau să ilustreze ce „luptă acerbă“ se poartă neîncetat pentru eradicarea corupţiei din educaţie, în vreme ce, într-un contrast evident, promovabilitatea la Bac atingea între 93 şi 99% în fiecare an. Presei noastre nu i-a părut suspect procentul şi foarte rar s-a obosit, mai mult pe plan local, să facă anchetele cuvenite. În schimb, a fost de fiecare dată sensibilă la văicărelile profesorilor pentru plata modestă oferită la Bac. A pus botul, cum se spune, acreditând frauda şi intrând în corul ipocriziei, complicitate care semnalează lipsa de busolă morală a presei înseşi. Culmea exemplului ar fi cazul liceului din Bacău, de anul trecut, unde 18 elevi au reclamat, după ce au picat, că li s-au cerut bani ca să promoveze. Dacă treceau, nu cereau banii înapoi. Era un moment bun pentru jurnalişti să pună reflectorul pe compromisurile inadmisibile pe care le naşte şcoala fără principii. Aşa cum au îndrăznit să facă elevii unei clase de absolvenţi din 2004 ai Liceului „Sf. Sava“ din Bucureşti, denunţând un diriginte abuziv.

Cazurile aflate sub ancheta DNA au fost date uitării încet-încet, fiindcă presa din România nu are reflexul de a veni înapoi la „morga ştirilor“, cum i-a zis Ted Turner, tatăl CNN, pentru a resuscita ştirile defuncte. Directorii şi profesorii din Cluj, care colectaseră în 2008 între 2.000 şi 20.000 de euro şi care îi întreceau în avere pe oamenii de afaceri cu stare, cadrele didactice din Sighetu-Marmaţiei sau Caransebeş, directoarea şi profesoara din Galaţi, care luau mită pe faţă, au fost lăsaţi în plata Domnului, ca şi când sancţionarea lor n-ar trebui să fie exemplar de publică. Era de aşteptat ca momentul adevărului prilejuit de bacalaureatul din 2011 să stoarcă presei mai mult decât superlativele tragismului, „dezastru“, „jale“, „catastrofă“, „nenorocire“ etc. Poate nu e timpul pierdut pentru analize consistente, pentru mărturii ale elevilor, pentru o dezbatere matură, de impact. S-a întâmplat pe ici-pe colo, prin câteva ziare. Publicul nu i-a prea văzut la televiziune pe elevii campioni la examene, care n-au avut nevoie de fiţuici şi n-au contribuit la şpagă, dar a avut ocazia din plin să îi audă pe cei mai vocali contestatari, dornici să reinstaleze confortabila, profitabila minciună în locul unui adevăr care doare. //

Citeste si despre: transfer de serviciu, complicitatea presei, Ministerul Educatiei, purtator de cuvant, efectele complicitatii dintre elevi si profesori.