De același autor
Subiectul a acaparat într-atât presa din România, încât un jurnal de ştiri în prime-time a început cu divorţul cuplului, iar prezenţa lui Irinel la Comisie a adus mai mulţi jurnalişti decât moţiunile de cenzură, ilustrând „jurnalismul de haită“, aşa cum l-a definit recent Raportul FreeEx asupra libertăţii presei în România. Ce anume stimulează acest interes isteric al mass-media pentru un banal divorţ, fie şi între personaje mondene, repetat de alt cuplu al mahalalei mediatice, Oana şi Pepe? Majoritatea ar răspunde la întrebare arătând cu degetul spre public, care asta vrea, asta cere. Un sondaj IRES citat de Vasile Dâncu pe blogul său ar putea justifica opinia că lumea, sătulă de politică şi de viaţă, caută un refugiu în basme şi telenovele cu staruri locale din universul monden. Sondajul efectuat în perioada 16-18 martie 2011 pe un eşantion de 1.153 de persoane arată un interes mai mare al publicului pentru ştirile mondene faţă de ştirile politice. La întrebările despre evenimentele importante ale perioadei, 90% dintre intervievaţi ştiau despre divorţul Monica-Irinel şi doar 67% despre declaraţiile preşedintelui despre modificarea Constituţiei. Dezinteresul pentru subiectele „majore“, de „interes public“ este mai ridicat la tinerii sub 35 de ani, în special la cei cu studii medii şi gimnaziale.
Dar nu poate fi publicul unicul vinovat pentru degradarea conţinutului televizual, iar pretenţia că publicul asta vrea, asta cere este nesusţinută de studii mai ample, de analize comparative pe toate dimensiunile, aşa cum fac sistematic marile canale de televiziune americane sau din Europa. Jurnalistul are răspunderea sa în pierderea standardelor jurnalistice. Jurnaliştii părăsesc cu uşurinţă valorile profesionale, aşezând în locul relevanţei informaţiei, al importanţei şi al impactului unica funcţie a distracţiei, care generează infotainment continuu, cu tensiuni dramatice false, cu „interpretări“ gestuale şi faciale din partea reporterilor de teren şi a prezentatorilor de ştiri capabili să plângă, să ironizeze, să se isterizeze în direct.
Dezinteresul canalelor TV pentru servirea interesului public, devenit o noţiune vagă pentru profesioniştii mass-media (ultima încercare de a o clarifica datează din 2004, când Convenţia Organizaţiilor de Media a formulat o definiţie în Codul său deontologic), este o altă cauză a degradării peisajului televizual. Auzim adesea că interesul public este apanajul televiziunii publice, cele comerciale n-au treabă cu asta, ele trebuie să facă profit, ceea ce este fals. Raţiunea de a exista a presei este servirea interesului public, a dreptului publicului de a fi informat, a libertăţii de exprimare. Dar nici CNA, responsabil de sancţiunile prevăzute de Legea audiovizualului, nu e în formă.
Dacă este adevărată susţinerea cercetătoarei Natalie Fenton că „ştirile sunt cum sunt jurnaliştii“, atunci schimbarea paradigmei ştirilor se explică şi prin gravele compromisuri etice şi profesionale la care jurnaliştii români sunt dispuşi: pactizarea cu interesul patronilor dominaţi de filosofia ratingului, ignorarea normelor care privesc viaţa privată, producerea de false ştiri şi publicitate pe bani, dispariţia demnităţii profesionale etc. Perdaful tras de Irinel Columbeanu jurnaliştilor din alaiul de la parlament, consideraţi incapabili să se ridice la înălţimea subiectului, este pe deplin meritat. //
Citeste si despre: Columbeanu, reclamatie, televiziune publica, cod deontologic, CNA.
