La cremenal, presă română!

Peste câteva zile intră în vigoare noul Cod Civil, care pune în acord jurisprudenţa româ­nească cu cea europeană, dar şi cu epoca. Se aud deja voci îngrijorate de noutăţile Codului şi de aplicabilitatea lui. La cât de harnici şi de competenţi s-au dovedit unii judecători care au dat sentinţe fără să cunoască bine dosarul şi legile, îngrijorarea asupra aplicării unitare şi în cunoştinţă de cauză a noilor prevederi este motivată. Rămâ­ne speranţa că magistraţii vor pune mâna pe carte înainte de a se lăsa, ca zeiţa greacă a Justiţiei, legaţi la ochi.

Articolele 71-79 din noul Cod Civil sunt de mare interes pentru mass-media, fiindcă fixează limite mai ferme în protecţia vieţii private, a intimităţii, apără dreptul la imagine, reputaţia şi demnitatea persoanelor, atât în viaţă, cât şi după moarte. Formularea detaliată face posibilă protejarea cetăţenilor în primul rând de amestecul arbitrar al instituţiilor statului în viaţa lor şi asta e foarte bine. Articolul 74 interzice interceptările, înregistrările pe ascuns, folosirea corespondenţei, a datelor personale, difuzarea de imagini, ştiri din viaţa intimă, de familie şi din spaţiul privat sau din spital, fără acordul persoanelor în cauză, sau chiar imitarea cu „rea-credinţă“ a acestora.

Jurnaliştii îşi pun problema în ce măsură libertatea de exprimare va prevala, în deciziile judecătorilor români, în faţa acestor prevederi. Oare nu va mai fi posibilă satira, se va interzice Cronica Cârcotaşilor, va avea de suferit industria divertismentului bazată la noi 90% pe privitul prin gaura cheii, vor dispărea tabloidele şi cohortele de paparazzi care le alimentează? Deciziile CEDO au favorizat fără echivoc libertatea presei, considerând nejustificate restricţiile atunci când e vorba de interesul public, admiţând criticile aduse sub orice formă – satiră, anchetă, opinie – unor persoane publice influente. Politicienii vor profita mai puţin de noul Cod Civil. Dar, vorba Andreei Marin, care a reclamat pe drept emisiunea CanCan TV la CNA, şi o vedetă media sau orice personaj public au dreptul să ia masa la restaurant fără să fie hărţuiţi de televiziune şi de paparazzi.

Până la urmă nici nu sunt atât de noi aceste prevederi: art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului spune că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale“, iar obligaţia de a respecta aceste drepturi este prezentă în orice cod deontologic al jurnaliştilor: „Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţa privată şi demnitatea persoanelor (inclusiv aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă)“, susţine Codul Deontologic Unic al presei româ­neşti.

Deşi este vorba de domeniul civil, fără sancţiuni cu închisoarea (aluzia din titlu la „cremenalul“ caragialian e pur metaforică), totuşi planează asupra jurnaliştilor, mai mult decât până acum, ameninţarea unor posibile procese cu despăgubiri usturătoare solicitate de cei lezaţi de ingerinţa mass-media în viaţa lor privată. Se cântăresc chestiuni delicate ca „rea-credinţă“, „interes public“, „reputaţie“, „imagine“. Prudenţa jurnaliştilor obişnuiţi să ia repede o poză de pe Internet şi să o publice va creşte, probabil, împreună cu o formă de reţinere, de autocenzură. Posibilă este şi scăderea apetitului pentru anchetă, gen şi aşa pe cale de dispariţie în presa noastră. Ar fi reacţii excesive, din moment ce există varianta normală a obţinerii acordului.

Mai rămâ­ne riscul ca spaţiul mediatic să se satureze de personajele dezgustătoare care plătesc pentru a fi arătate în toată indecenţa lor. Capatos, Artene, Măruţă, Diaconescu etc. nu au de ce să se îngrijoreze, clienţii lor vor fi mereu de acord să-şi spele rufele infecte în platou. Alternativa ar fi ca jurnaliştii să cântărească bine dacă e musai să faci circ pentru un rating incert. Şi în jurnalism totul se pune permanent în balanţă, dar, spre deosebire de justiţie, nu cu ochii legaţi, ci cu ochii larg deschişi. //