De același autor
Directoratul lui Alexandru Sassu nu s-a terminat cu happy end: în iunie 2010, când pleca de la TVR tot politic, aşa cum venise, prin căderea Raportului anual în parlament, lăsa în urmă un deficit de 18 milioane de euro, o audienţă în scădere cu aproximativ 30% şi cu taxa colectată doar în proporţie de 60%. Totuşi, imediat Sassu a fost recuperat de Adevărul Holding, o investiţie privată în mass-media, pentru a pregăti Adevărul TV, care se anunţă pe piaţă spre finele anului în curs. Sigur că se pune întrebarea ce l-a convins pe Patriciu să îi încredinţeze conducerea lui Alexandru Sassu după managementul dezastruos de la TVR, tocmai în perioada când se caută manageri privaţi la companiile cu capital de stat. Dar mai ales îţi pui întrebarea dacă patronii din România vor sau nu vor să facă o afacere din mass-media, vor să scoată profit din compania de presă sau bagă bani pentru a folosi puterea mediatică în scopuri politice sau în confruntări de piaţă ale altor afaceri.
Piaţa de publicitate din România a ajuns în 2011 la nici 300 de milioane de euro, din care 200 de milioane se împart inegal între cele aproape 200 de canale de televiziune româneşti. Orice calcul arată că, dacă ar trebui să trăiască din publicitate, jumătate dintre televiziuni ar trebui să dispară. Piaţa de print s-a trezit recent datorită crizei şi a închis numeroase publicaţii, România riscând să fie unica ţară din Europa fără ziare, cum scria mai deunăzi Mircea Vasilescu, în timp ce Ungaria are atât cotidiene naţionale, cât şi patru reviste gen Newsweek sau Paris Match, gen dispărut din România acum zece ani odată cu săptămânalul Privirea. Cum cea mai mare parte a banilor din publicitate o încasează de mulţi ani PRO TV, se poate presupune că Sârbu vrea profit, deci joacă pe piaţa comercială şi în mai mică măsură doreşte influenţă politică, deşi aceasta nu este exclusă. Mişcări în management, ca plecarea la B1 TV a lui Sorin Oancea de la Antene, neliniştile de la Prima TV şi de la Kanal D, care prospectează posibili cumpărători, mortificarea canalelor fraţilor Micula, Naţional TV şi N24, conduse de manageri aduşi din fabricile de sucuri, practic inexistente ca audienţă, dar folosite pentru autoreclamă, eşecul directoarei Teo Trandafir la Romantica, propulsată totuşi în politică, arată că managementul televiziunilor este în suferinţă. Realizatorul Şerban Huidu afirma bine că „în România oamenii care conduc instituţii media nu le simt, nu simt media. Sunt în mare parte oameni care vin din vânzări, din business, dar nu simt“.
Răspunsul implicit la întrebarea iniţială este că mass-media poartă la noi alte interese decât afacerea în sine, fapt confirmat de stenogramele convorbirilor lui Vântu şi de insolvenţa Realităţii Media, încăpută pe mâinile altor manageri „iscusiţi“, într-un pariu politic şi infracţional perdant pentru imaginea presei româneşti. Cum altfel ar apărea canale noi, fără şansă de a supravieţui din venituri, ca 10 TV sau Adevărul TV şi alte televiziuni care înfloresc local, în aşteptarea alegerilor din 2012? Exemplele cele mai scandaloase, dar şi amare pentru condiţia jurnalismului sunt partidul-mutant intitulat Partidul Popular-Dan Diaconescu, conceput în promiscuitatea OTV-ului, precum şi negocierile Partidului Conservator din interiorul USL purtate de Voiculescu cu Antenele pe masă. //
Citeste si despre: televiziunea publica, Alexandru Sassu, Alexandru Lazescu, Mircea Vasilescu, Pro TV.