Hopa-Mitică și taxa radio-TV

Șefii televiziunii române și ai radioului public au fost primiți luni, 31 octombrie, în audiență la președintele Klaus Iohannis pentru a dis­cuta despre promulgarea (sau nu) a legii care anulează 102 taxe, incluzând-o pe cea destinată mediilor publice. Este o gesticulație de criză, venită după ani de ne­glijență și abuz, când soar­ta SRTV și a SRR a fost jucată mereu la zaruri cu politicienii, cu grupuri diverse de interese și cu un public indiferent. Ini­țiatorul fantasmagoriei, Liviu Dragnea, a promis că gu­ver­nul va aloca de la buget sume suficiente pen­tru a compensa absența taxei. Într-o primă fază, Irina Radu, președinte-director general la TVR, a ținut să cânte în strună PSD, ca par­tid care s-a dat peste cap să o pună în frun­tea bucatelor: „Sunt multe ţări care merg pe acest sistem de finanţare: Belgia, Finlanda, Bulgaria, Olanda, Estonia, Ungaria şi altele. Cred că pentru TVR nu numai sursa este im­portantă, ci posibilitatea de prognoză şi con­stanța finanţării. Altfel blocajul va con­ti­nua“, declara pentru Paginademedia.ro. Dis­cuțiile is­cate pe subiect, reacțiile pre­șe­din­te­lui, ale premierului și sem­na­lul de alarmă dat de socie­ta­tea civilă au schimbat abor­darea, mai ales când au in­tervenit calculele și între­ba­rea: contează pentru o ins­ti­tuție ca TVR, aflată pe buza in­solvenței, dacă intră sau nu 75 de milioane de euro co­lectați din taxă, dincolo de vo­ința guvernului sau a par­ti­delor parlamentare? Adică trei sferturi din ve­nitul și așa insuficient pentru acoperirea chel­tuielilor. Zilele trecute, aceeași Irina Radu, ca­re se au­to­definește ca „foarte practică și or­ga­nizată“, voia să știe „cum intră banii de la 1 ianuarie, din ce buget, bugetul ce guvern îl face, când se întâmplă?!“. Pus în poziție de­fen­sivă de afir­mația șefului PSD că ar fi ame­nințat un șef de grup parlamentar, Ovidiu Mi­culescu, PDG-ul radioului public, a scăzut to­nul, re­zu­mân­du-se la declarația că „această măsură adu­ce grave prejudicii independenţei şi echi­distanţei serviciului public de radio­di­fuziune şi împiedică Radio România să-şi în­de­pli­nească misiunea publică asumată cu 88 de ani în urmă“.

Mult mai indignați s-au arătat unii liberali (de­și PNL, sfântă ipocrizie, a votat legea!), Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură de la Camera Deputaților, arătând că „în situaţia în care această lege va fi promulgată, sunt con­vins că, începând cu 1 ianuarie 2017, cele do­uă instituţii intră în colaps“. Foștii șefi ai TVR și SRR au transmis o scrisoare deschisă pen­tru a avertiza că eliminarea taxei este „un aten­tat la însăși democrația românească“, iar ActiveWatch și alte organizații media au cerut să nu fie promulgat articolul referitor la taxa radio-TV fiindcă „această măsură alte­rează profund misiunea mediilor publice și creează o relație de dependență excesivă fa­ță de vectorul politic. Considerăm că finan­ța­rea direct de la bugetul de stat va fi ultimul episod în politizarea completă a mediilor pu­blice, și așa puternic controlate prin modul de numire și - mai ales - de demitere a con­si­liilor de administrație“. Şi MediaSind a con­dam­nat măsura. Alte voci au subliniat frac­tu­ra creată între public și mediile publice sau ne­cesitatea unei reorganizări bine gân­dite, în locul unei finanțări integral la mâna puterii po­litice.

Privită de la distanță, agitației din societate în jurul subiectului îi lipsește o singură com­po­nen­tă: reacția oamenilor din TVR și din radio. Au fost două timide încercări de protest, stin­se imediat. Puținii angajați care riscă să se ex­prime pe Facebook comentează amar, dar rea­list. Ei știu că, oricum, bugetele celor două ins­tituții vor asigura prioritar luxul celor pri­vi­legiați, călătoriile de lux ale șefilor (vezi cazul Miculescu et Co. descris de Tolontan), salariile in­credibile pentru protejați (de exemplu, di­rec­toarea Radio Iași are 12.000 lei salariu lunar), cu­nosc angajările pe pile din TVR, conivențele po­litice, parandărătul emisiunilor de di­ver­tis­ment și multe altele. Restructurările, inevi­ta­bile, îi vor atinge pe cei fără prop­tele. Și atunci, de ce să pro­tes­te­ze?