Imparțialitate la TV? Pe naiba!

Consiliul Național al Audiovizualului nu prididește în a amenda companiile de televiziune pentru încălcarea regulilor elementare ale jurnalismului. Una dintre cele mai frecvente abateri este părtinirea, jocul în defavoarea adevărului pe care toți jurnaliștii, dar toți!, susțin că îl servesc.

Codul Audiovizualului precizează în art. 64 că furnizorii de servicii media audiovizuale tre­bu­ie să respecte mai multe principii, cum sunt informarea corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-cre­dinţă cu privire la un fapt sau un eveniment, iar în art. 66 consemnează că, în pro­gra­me­le de ştiri şi de dezbateri informarea în probleme de in­teres public, de natură po­li­ti­că, economică, socială sau cul­turală, trebuie respectate asi­gurarea imparţialităţii, echi­li­brului şi favorizarea liberei for­mări a opiniilor, prin prezentarea prin­ci­pa­lelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

Consemnată ca un principiu de bază al jur­na­lismului, dezvoltată pe pagini întregi în ghi­duri de conduită, coduri etice și manuale, im­parțialitatea este privită simplist în jurnalismul românesc actual. Genurile de dezbatere și talk-show politic din televiziune rezumă ade­sea echilibrul la a pune față în față invitați din partide reprezentând puterea și opoziția. Unul zice că e albă, celălalt că e neagră. Asta în­seamnă imparțialitate în abordarea su­biec­te­lor controversate? „Pe naiba!“, ar fi exclamat un reputat profesor de media chestionat de studenții săi. Eroarea pleacă de la confuzia pe care mulți jurnaliști o fac, raportându-se la persoane sau partide, în loc să se refere la fapte. Față de fapte trebuie păstrată dis­tan­ța corectă, în jurul faptelor trebuie ridicat eșafodajul de date, declarații și opinii, așa încât să rezulte adevărul. E la fel fie că e vorba de știri, de talk-show, de investigație, în ziar și revistă, la televiziune și radio, în online sau în eter. Publicul are dreptul să primească informațiile relevante pentru a înțelege care este ade­vă­rul. Asta nu înseamnă, conform Ghidului edi­torial al BBC, neutralitate absolută și nici de­tașare de principiile democratice. Vor fi pre­zen­te punctele de vedere relevante în su­bi­ect, chiar dacă ele sunt convergente. Echi­dis­tanța jurnalistului e simplă: el trebuie să pri­vilegieze doar adevărul, dintr-un unghi ra­ți­o­nal, rezonabil, just. Codul Deontologic Unic al pre­sei noastre formulează principiul la pct. 4.3: „În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, partide etc.), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau inde­pen­den­ţa sa“. Adică exact opusul conflictului de in­te­rese în care se află mai mulți lucrători ai An­te­nei 3 (Gâdea, Grecu, Tudor, Ursu, Stancu, Ba­dea ar fi numele recurente). Ei își privilegiază patronul și interesele lui politico-economice, su­cind gâtul adevărului. La ordinea zilei este acum tocarea instituțiilor justiției, cu care fa­mi­lia patronală Voiculescu tocmai se confruntă.

Contribuie la greșita înțelegere a imparțialității și primitivismul politicii românești. Rar (spre deloc) se poate remarca un politician dispus să accepte un adevăr incomod pentru grupul său. Exemplul cel mai bun este felul cum își apără partidele penalii, contrazicând tocmai fap­tele. Există și posibilitatea onestă a ab­ți­ne­rii de la comentarii, dar politicianul român nu are educația asta. Jurnaliștii pot renunța la a contrapune artificial și fără niciun folos re­pre­zentanți desemnați de partide ca să recite o poezie gata învățată. Ei își vor susține abe­ra­țiile, iar telespectatorii nu vor pricepe nimic. Eventual, vor face haz de felul cum par­ti­ci­pan­ții la vorbăria televizată numită „dezbatere“ pretind minute egale în intervenții, se supără că n-au fost lăsați să debiteze ca în timpul alegerilor, când funcționează reguli speciale, chiar dacă relativ tâmpite. De aceea e ins­pi­rată decizia lui Robert Turcescu de a nu mai înșira în emisiune politicieni într-o irelevantă controversă.

Ocupați cu stârnirea umorilor și stoarcerea emo­țiilor, de goana după audiență și reclamă, jurnaliștii uită adesea că, dincolo de jocul publicității și de sumele aruncate pe masă (vezi cum B1 TV schimbă tonul pe subiectul Roșia Montană de când difuzează campania Gold Corporation), dincolo de interese ime­diate și agende private, dincolo de tehnologie, se află, neajutorat, publicul; neajutorat dacă nu primește la timp informația curată, faptele prezentate la rece („obiectiv“ este un alt cu­vânt folosit pentru imparțialitate, mai sofis­ticat, în atingere cu filosofia), opinia formulată cu bună-credință. Jurnalistul nu poate fi în același timp de partea tâlharului și a celui jefuit, a violatorului și a victimei. Echidistanța nu funcționează când este vorba bunul public și corupția care-l spoliază. Fiindcă moral di­s­tanța nu e egală. //