Insultă, calomnie, satiră și umor

Gâdea și-a permis să-l facă „dobitoc“ pe un interlocutor, parlamentarul Becali bate recordul în injurii, primarul Mazăre e as în afirmații golănești. Pe ei nu-i deranjează nimeni cu procese de insultă sau calomnie, ei sunt la butoane și intimidează.

În 2006, Monica Macovei a reușit, ca ministru al Justiției, să facă primul pas în dezincriminarea insultei și calomniei, acțiune pornită din con­vingerea avansată că libertatea de exprimare este o valoare care trebuie pro­tejată, iar apărarea onoarei și a reputației pot fi acoperite de Codul Civil. Până atunci, art. 205, 206, 207 din Codul Penal prevedeau inclusiv pe­depse privative de libertate pen­tru infracțiunile de insultă și calomnie. Prin 1997-1998 semnalam câteva sute de pro­cese penale intentate jur­na­liștilor din România pentru calomnie și insultă – o statistică aproximativă ridica cifra la 650 –, procese în care instanțelor li se cerea in­ter­zicerea dreptului la semnătură jurnaliștilor, dar și despăgubiri morale imense. Cele câteva zeci de procese penale urmărite de mine în timp s-au sfârșit în general cu sentințe de­fa­vorabile jurnaliștilor în primă instanță și achi­tarea în instanța superioară, după 2-5 ani de hărțuire, astfel încât procesul penal devenise „o formă insidioasă de descurajare a libertății presei... 70% dintre jurnaliști și-au exprimat convingerea că au fost dați în judecată doar pentru a li se da o lecție prin tracasare, pen­tru a fi intimidați... și declară că au devenit mai prudenți în formulări, mai exigenți în ve­rificarea informațiilor, dar consideră ma­jo­ri­ta­tea acțiunilor în justiție o ten­tativă mascată de a limita li­bertatea presei“ (revista 22, 17-23 iunie 1997). Trecerea în civil a venit ca o ușurare.

Bucuria n-a durat, o întreagă harababură juridică s-a pro­dus în 2007, când Curtea Cons­tituțională a decis că dezin­cri­minarea este necons­titu­țio­na­lă, iar instanțele au in­ter­pre­tat neunitar decizia: unele au considerat că art. 205 și 206 revin în Codul Penal, altele au ju­decat după dreptul civil. S-au adăugat de­ci­zii contradictorii ale parlamentului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și din nou ale CCR, care au întreținut confuzia, toate descrise riguros pe blogul judecătorului Cristi Danileț. La finele lunii trecute, Curtea Constituțională a lămurit lucrurile, arătând că insulta și calomnia revin în Codul Penal. Și gata, în ciuda trendului eu­ro­pean de dezincriminare a acestor infracțiuni și de privilegiere a libertății de exprimare. „In­criminarea defăimării nu reprezintă o re­stric­ție a libertății de exprimare care poate fi jus­tificată; toate legile care incriminează de­făi­marea trebuie abolite și înlocuite, acolo unde este necesar, cu legi civile în domeniu“, au punc­tat reprezentanții OSCE, ONU și OAS, ci­tați de FreeEx.

Vestea a produs în general jubilație, uneori chiar în mediile jurnalistice care recunosc că dis­cursul public s-a degradat nepermis în ul­timii ani. Sceptic, C.T. Popescu susține în Gân­dul reincriminarea calomniei, totuși, ca so­lu­ție care „ar putea să ducă la creşterea ca­li­tativă a muncii jurnalistice, a investigaţiilor şi reportajelor-anchetă şi să distingă mai bine jurnaliştii de gurnalişti“. Mai expusă prin na­tura muncii la procese de calomnie, mare par­te din breasla jurnaliștilor respinge însă reve­nirea la Codul Penal. De reținut o diferență: în penal nu se plătește taxă de timbru, în vreme ce daunele în procesul civil se taxează în ge­neral cu 10% din suma cerută. Te mai gân­dești dacă începi sau nu un proces în care ceri daune 100.000 de euro, dar trebuie să depui 10.000 de euro ca taxă. Fiind mai ușor de intentat, se vor multiplica procesele pe­na­le împotriva jurnaliștilor de investigație, a ce­lor critici, care își asumă identitatea și sunt, po­tențial, de bună-credință. Deși e plin In­ter­ne­tul de insulte, cei care le proferează sub ano­nimat n-au a se teme: ambele infracțiuni necesită identificarea autorului prin anchete de durată, de obicei eșuate, ale Parchetului și ale polițiștilor. Tot așa, cei care se ascund sub genericul de „pamflet“ sau „satiră“. Speranța că presa va deveni mai responsabilă amin­tin­du-și brusc art. 30 (6) din Constituție – „li­bertatea de exprimare nu poate prejudicia dem­nitatea, onoarea, viaţa particulară a per­soanei şi nici dreptul la propria imagine“ – ri­dică semne de întrebare. Lui Corneliu Vadim Tu­dor îi merge de zeci de ani cu Tricolorul sau Ro­mânia Mare, la fel descendenților de genul Mircea Badea sau Radu Banciu. Indiferent da­că articolele amintite au figurat în penal sau în civil. Gâdea și-a permis să-l facă „dobitoc“ pe un interlocutor, parlamentarul Becali bate recordul în injurii, primarul Mazăre e as în afirmații golănești. Pe ei nu-i deranjează ni­meni cu procese de insultă sau calomnie, ei sunt la butoane și intimidează. Doar unor jur­naliști li s-a mai înfundat, vezi cazul lui Ion Cris­toiu, care i-a plătit daune de peste 400 de milioane de lei vechi scriitoarei Gabriela Ada­meșteanu. Precum și unor jurnaliști de in­vestigație, categoria cea mai expusă în con­di­țiile de acum. Nu-i de bine. //