De același autor
Mass-media au fost fatal pervertite de maniera vanitoasă şi interesată în care Vântu a tratat televiziunea, în dispreţul libertăţii de exprimare şi al misiunii presei, cu ofertele sale „de nerefuzat“.
Leapşa pe furate între Realitatea Media şi RTV, între Elan Schwarzenberg şi Sebastian Ghiţă, un joc nou al audiovizualului nostru de tranziţie, oferă o temă de reflecţie despre ce a devenit jurnalistul român în acest context. Imaginile de necrezut ale exodului live, când redactori şi membri ai echipei tehnice îşi luau catrafusele în timpul emisiei RTV pentru a da fuga la celălalt stăpân, vorbesc despre o adâncă degringoladă morală, despre absenţa spiritului de echipă, despre spaima de a rămâne pe drumuri, cât şi despre mefienţă în orice formă de protecţie sindicală. Emblematică pentru lejeritatea traseismului mediatic rămâne atitudinea ipocrită a lui Chirieac, care îşi reitera extazul faţă de „geniul“ lui Sorin Ovidiu Vântu, alintat „Grăsuţul“, pentru a-i fi dat o lovitură sub centură lui Ghiţă furându-i emisia în complicitate cu Elan. Admiraţia şi-o exprima Chirieac tocmai în studioul lui Ghiţă, de la care, se zice, lua sume frumuşele, dar tăindu-şi deja cale spre adversarul acestuia, via Vântu.
Caftul dintre Schwarzenberg şi Ghiţă nu are nimic din stereotipul luptei dintre bine şi rău. Mass-media au fost fatal pervertite de maniera vanitoasă şi interesată în care Vântu a tratat televiziunea, în dispreţul libertăţii de exprimare şi al misiunii presei, cu ofertele sale „de nerefuzat“. A cumpărat jurnalişti, conştiinţe, a transformat trustul Realitatea într-un instrument de şantaj politic şi într-o sursă nelegitimă de stors bani. La fel a făcut şi Voiculescu, dar cu plăţi mai zgârcite. Jurnaliştii au acceptat şi s-au lăsat folosiţi în scopuri străine de cele ale presei. Schwarzenberg şi Ghiţă reprezintă multiplicarea acestui contingent de „patroni“ sau intermediari neiniţiaţi în domeniul mediatic, dar căliţi în aranjamente dubioase, care pregătesc măciuca pentru alegerile viitoare. Profitul ţintit de acest gen de stăpâni nu vine din televiziunea văzută ca afacere, din publicitate sau producţie, ci din contractele şi afacerile aşteptate ca răsplată pentru serviciile aduse învingătorului în alegeri. Să ne amintim că Realitatea TV a jucat politic pe o parte, apoi a trecut de partea cealaltă. A fost astfel viciată orice normă jurnalistică. S-au inventat „experţi“, hahalere oportuniste care să intoneze pe tonul cerut, cu toată energia. S-au stimulat isteria, bătaia de joc, gesticulaţia apocaliptică. Zilnic s-a practicat manipularea. Criza pieţei media a facilitat apariţia jurnalistului de unică folosinţă. Este indiferent, aşadar, cum se va sfârşi încăierarea dintre Schwarzenberg şi Ghiţă, cine va lua camerele şi cine se va alege cu trepiedele şi microfoanele. Amândoi sunt parte a unor pariuri politice din care presa va ieşi rănită. Tabloul nu conţine toată media, ci doar partea contaminată de toxina jocului politicoid.
Acum cinci ani, când se lucra la textul Contractului Colectiv de Muncă pe Ramura Mass-media la iniţiativa MediaSind, exista convingerea că jurnaliştii sunt dispuşi să lupte pentru libertatea de exprimare şi de aceea s-au introdus la art. 70 instrumentele necesare pentru protejarea de ingerinţele patronale sau de abuzurile şefilor editoriali. Astfel, jurnalistul, fără a suferi niciun fel de consecinţe, are dreptul „să refuze să scrie, să pregătească sau să participe la realizarea unui articol al cărui conţinut este contrar legislaţiei actuale sau deontologiei jurnalistului profesionist, invocând clauza de conştiinţă“, dar chiar „să refuze să semneze materialul care a fost modificat prin intervenţia editorului... pe motiv că textul sau conţinutul materialului se opune opiniilor şi credinţelor jurnalistului“. Din 2006 până acum sunt puţine (dar există) sau necunoscute cazurile în care jurnaliştii au părăsit o companie media din motive de conştiinţă, dar niciunul în care s-ar fi folosit prevederile CCM. În majoritatea covârşitoare a cazurilor au plecat pentru bani. Fluctuaţiile de personal nu reprezintă o situaţie aparte în lumea modernă, aşa cum nici goana după un serviciu mai bine plătit. Numai că meseria de jurnalist are o componentă în plus: ea operează cu libertăţi fundamentale şi are ca justificare dreptul cetăţenilor de a fi informaţi. De aceea, în această meserie se aminteşte mai des de „conştiinţă“, „corectitudine“, „libertate“. Micul ecran decupează cel mai pregnant impostura şi oportunismul.
Nefericita retragere a lui Şerban Huidu, realizatorul unei emisiuni longevive de atitudine împotriva imposturii în media şi în politică, este un gest care face diferenţa. //
