Jurnalismul cultural, o himeră?

Dacă jurnalistul e necitit și nedus la teatru, film, expoziții, concerte etc., nu va putea face jurnalism cultural propriu-zis, ci va practica un surogat necomestibil.

Brindusa Armanca 08.06.2021

De același autor

Știm de mai mulți ani cum stăm și ce avem: o presă bulversată de viteza cu care noile tehnologii au schimbat paradigma mass-media prin migrarea online, o presă pauperizată încă de la criza financiară de acum zece ani, lovită și de diversele crize provocate de pandemie, o presă cu vădite pierderi în zona de încredere a publicului. Jurnaliștii care au prins și vremuri mai bune privesc generația tânără cu suspiciunea că noii jurnaliști sunt mai puțin instruiți, cu o educație culturală frugală și certați cu gramatica. Uneori, chiar așa este, dar nu se poate generaliza. Pe măsură ce redacțiile s-au restrâns la doar câțiva oameni, jurnalismul de teren a fost pus la rezervă, participarea la evenimente s-a diminuat, iar scrisul de pe scaun, cu ochii pe laptop și căutare pe Google, s-a extins. Și nu e vorba doar de restricțiile pandemiei. Excepțiile le reprezintă marile trusturi și televiziunile silite să transmită sau să capteze imagini de pe teren. Presa locală online se rezumă azi la 2-3 jurnaliști (adesea unul singur!) care acoperă toate domeniile, de la administrație la sport, de la actualitatea locală la cea internațională, de la economie la cultură.

Descrierea succintă a contextului în care se mișcă presa actuală oferă un răspuns preliminar la întrebarea referitoare la presa culturală. Dacă acum cultura s-ar rezuma la ceea ce se numește „cultura tradițională” – literatură, arte plastice, muzică, teatru, film, arhitectură, dans –, s-ar putea considera că revistele culturale existente și cele câteva emisiuni de radio și de televiziune dedicate acoperă într-o proporție acceptabilă cultura, iar jurnalismul cultural nu e defunct. Însă conceptul s-a lărgit mult în epoca tehnologiei, incluzând aproape tot ce mișcă în domeniul industriilor creative și de divertisment, de la moda vestimentară, la jocurile de calculator și la gastronomie, până la viața celebrităților din cinematografie, media sau sport.

O conferință organizată la Timișoara pe tema Capitalei Culturale Europene 2023 sub titlul de Linked Culture 2021 a prevăzut în cele două zile de dezbatere o secțiune de jurnalism cultural unde, de exemplu, revista „Orizont” sau revistele culturale ale minorităților din Banat au fost complet ignorate de organizatori, jurnalismul cultural fiind înțeles ca o descriere a unor evenimente (mondene sau nu) și cam atât. Noroc că invitații au umplut golul de atenție și înțelegere al agenției de publicitate inițiatoare a discuției.

Cum acoperă jurnalistul angrenat în atâtea domenii, obligat să „umple” spațiul virtual sau, mai rar, pe cel tipărit, cu informație nouă, relevantă, cu subiecte de cultură unde ar trebui să fie suficient de informat și culturalizat cât să nu se facă de râs? Acoperă cum poate, mulțumindu-se cu informații de la organizatorii de evenimente și punând câte o întrebare-două unor artiști. Salvatoare sunt întotdeauna pozele sau, în cazul televiziunii, imaginile, mai cu seamă dacă fotograful sau operatorul are un ochi cultivat.

Rămâne întrebarea pe ce căi și cât ajunge din zona culturală la marele public? Presa online are de regulă un sector de cultură/media pe site, destinat consemnării de evenimente: anunțuri, mai rar urmate de analiza, evaluarea, recomandarea critică, ici-colo un interviu sau, în caz fericit, o rubrică separată de muzică sau arte plastice. Se mai salvează câte ceva cu editorialiști dintre oamenii de cultură ai locului, care analizează fenomene sau întâmplări culturale. Reportajul sau ancheta în domeniu reprezintă o excepție.

Admitem că jurnalismul cultural este tot jurnalism, deci respectă regulile de bază ale profesiei. Diferența stă în capacitatea de a integra fenomenul cultural și de a-l oferi publicului într-o formă atrăgătoare, pentru a-și face efectul educativ necesar unui demers media serios. Totul pleacă de la anvergura educației și culturii jurnalistului. Dacă el e necitit și nedus la teatru, film, expoziții, concerte etc., nu va putea face jurnalism cultural propriu-zis, ci va practica un surogat necomestibil. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22