De același autor
Dezbaterile despre metamorfoza jurnalismului, aproape stinse în România, sunt în schimb foarte vii în Europa și în SUA. Articole care produc reacții și studii universitare se străduiesc să analizeze în ce măsură mai sunt valabile vechile borne ale jurnalismului profesionist. Tehnologia a lărgit într-atât sfera, încât practic oricine poate să prezinte o narațiune ca jurnalism. Bloggerii, jurnalismul cetățenesc, autorii de pe rețelele sociale cu acces nelimitat la resurse video sau grafice reușesc să convingă numeroși urmăritori că fac jurnalism sau că prezintă „adevărul”.
Jurnaliștii își apără teritoriul invocând idealurile normative ale profesiei: etica, independența, responsabilitatea. În detaliu, asta înseamnă obligația de a face un demers în interes public, corect, echilibrat, riguros, coerent, cu permanent respect pentru demnitatea persoanei, pentru democrație, pentru adevăr. Totuși, culturile jurnalistice hibride coboară standardele pentru a face mai simplă chiar viața celor care lucrează în mass-media. Bătălia pentru audiență a devenit adesea o luptă pentru supraviețuire. Puzderia de publicații online și de canale video apărute prin facilitățile oferite de noile tehnologii au umplut netul. Publicul face cu greu distincție între ce e serios și ce nu, ce este jurnalism profesionist sau vorbă goală. Și, fiindcă o „poliție” a presei nu există, lucrurile nu sunt deloc simple.
Patrick Ferruci de la Universitatea Colorado și Gino Canella de la Emerson College au analizat un fenomen intitulat „jurnalism de rezistență” pe care mai mulți jurnaliști și analiști americani l-au plasat în afara jurnalismului, fiind caracterizat ca lipsit de obiectivitate, direcționat, manipulator. Mai mult, acest tip de jurnalism nu informează, ci pledează, nu verifică, nefiind interesat de fapte, ci de conjuncturi, evită elementele din realitate care nu servesc narațiunii. Ca exemplu de jurnalism „țintit” este dată alegerea ca subiect a unor personaje de notorietate, în general oameni puternici în societate, antipatizați sau adulați de publicul mare. Despre ei, jurnaliștii „ilegitimi” ca profesie vor scrie așa cum se așteaptă publicul, ignorând orice fapt care contrazice imaginea generală.
Joshua Benton contrapune acestei etichetări un punct de vedere orientat spre schimbările inerente ale jurnalismului în epoca actuală. El spune pentru Niemanlab că „mediul presei actuale desfășurate în rețea complică procesul de stabilire a limitelor în mai multe moduri: spațiile în care jurnaliştii își mențin autoritatea s-au extins; deteriorarea relațiilor de muncă în mass-media i-a plasat pe jurnaliști și organizațiile de știri în situații economice precare; iar algoritmii și rețelele de socializare fragmentează publicul în nișe de public”. În aceste condiții noi, încercările de a schimba paradigma jurnalismului în practică sunt evidente și previzibile. Ca la orice schimbare, va învinge perspectiva mai activă care merge în sensul societății, în bine sau în rău. Decizia editorială descrie o relație de putere, fiind, în esență, o decizie politică. „Nu este surprinzător faptul că jurnaliștii care își construiesc identitățile profesionale în jurul unor practici normative specifice ar încerca să clasifice discursiv jurnaliștii de rezistență – reporterii care folosesc practici ușor diferite și își concep diferit rolul profesional – ca în afara granițelor profesiei”, susține Benton.
Jurnalismul este o profesie cu determinări majore: stadiul de dezvoltare a societății, cultura, puterea politică își pun amprenta în diverse grade. La noi, mutarea bornelor etice s-a produs într-un grad avansat și a făcut mult loc jurnalismului vicios. Se vede cu ochiul liber cum proliferează conspirațiile, minciuna se vinde bine, personaje de joasă speță sunt promovate în mass-media consacrate ca legitime. //
