De același autor
Un incident cu impact pe rețelele sociale semnalează o deteriorare a relației dintre jurnaliști și politicieni. Zilele trecute, reporterii acreditați la Camera Deputaților au refuzat în bloc să îl asculte pe deputatul Nicolicea, care voia să își consume o răfuială din Comisia specială de modificare a codurilor în fața camerelor de luat vederi. „Nu suntem scenă pentru conflictul dumneavoastră“, i-au replicat jurnaliștii prezenți. Iar corespondenta Digi 24 a precizat, după ce deputatul refuzase anterior să răspundă întrebărilor la obiect: „Nu puteți să faceți declarații fără să vi se pună întrebări“. Filmată și pusă pe YouTube, secvența îl arăta pe arogantul Eugen Nicolicea fluturând niște foi, derutat, în vreme ce cameramanii și reporterii îi întorceau spatele. Același deputat care le reproșase jurnaliștilor că stau „tolăniți ca în autogară“, același care le dădea peste microfoane și comanda țarcuri separatoare în ziua unei moțiuni de cenzură, a fost silit să părăsească arena. Reporterii cu care am vorbit mi-au spus că sunt adeseori ținta unor ironii sau remarci condescendente din partea parlamentarilor. Secvența din Parlamentul României seamănă cu episodul solidarizării instinctive a ziariștilor timișoreni care l-au lăsat pe primarul orașului să vorbească singur în martie 2018, la conferința de presă, după numeroase jigniri acumulate în timp. Calificativele primarului - „presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziți sociali ce trăiesc din taxă de protecție și taxă de asmuțire“, „jurnaliști nejurnaliști“, „prostituție“, „ultrapenibili“, „idioți și idioate“ - au fost taxate de presa timișoreană care a refuzat să participe un timp la conferințele săptămânale. „Toate aceste atacuri la adresa jurnaliștilor reprezintă o încălcare a normelor europene de comunicare și o formă de intimidare și încălcare a libertății de exprimare a mass-media“, subliniau jurnaliștii timișoreni în scrisoarea publică.
Cei de la putere, dar nu numai, îi atacă nejustificat pe reporterii de teren, pentru a-i înfricoșa. Ca mari bărbați de stat, se iau mai rar de șefii redacționali, chiar mai rar de patroni. Conferințele de presă sunt pline de aluzii contondente la adresa jurnaliștilor care pun întrebări incomode. Dragnea se eschivează la întrebările care nu-i convin, punându-l la colț pe reporter, așa cum se întâmplă frecvent cu corespondenta Realității TV la Camera Deputaților. O făcea adesea și președintele Băsescu la Cotroceni cu Antenele sau cu televiziunea lui Ghiță. Tăriceanu, umflat în aroganță, are permanent un aer patronal față de jurnaliști. Nicolicea, înainte de a fi îngropat de istorie ca un accident nefericit al politicii românești, rămâne un exemplu al huliganismului politic manifestat în direct într-o emisiune din 2016 a canalului de știri Digi 24, când l-a înjurat pe un jurnalist reputat, adresându-i-se cu „vorbești prostii cu gura plină“, „râzi ca fraierul“ și făcându-l „obrăznicătură“, „sicofant“, „prost... pregătit“, „mare șmecher“. A fost dat afară de moderator. Pagina de Facebook este o altă platformă de invective pentru politicieni. Printre corigenții la bună purtare publică este Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în Guvernul Ponta. Isprăvile sale trec de agresiunea verbală spre agresiunea fizică în direct, într-un studio de televiziune. Printre campionii luptelor de mahala cu jurnaliștii sau cu adversarii politici trebuie înșirați, într-o salbă a rușinii, Codrin Ștefănescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Olguța Vasilescu, Nicolae Bacalbașa. Lista e mai lungă. Mai nou, pe pagina de Facebook a ministrului de Finanțe Teodorovici au apărut jigniri la adresa cetățenilor. El zice că a fost atacat de hackeri, dar știm că golăneala e epidemică în partid.
Portretul creionat în cartea lui Radu Paraschivescu Ghidul nesimțitului descrie, din nefericire, mulți politicieni de azi: „Nesimţitul e lăudăros şi vrea să iasă mereu în faţă. Vanitatea este virtutea supremă pentru el... Când ajunge să poarte o conversaţie, în momentul în care nu mai are argumente, îl jigneşte pe interlocutor, crezând că a găsit raţionamentul suprem pentru a-l învinge pe adversar. În mod ostentativ se pune în capul mesei şi nu îi lasă şi pe alţii să vorbească. Se consideră atât de perspicace şi de inteligent încât vorbeşte numai de unul singur. Dacă altcineva are o altă părere, o interpretează ca pe un atac personal“.
Că politica partizană a multor televiziuni și ziare este blamabilă, asta e altă poveste, criticată săptămânal în rubrica de față. Însă oamenii politici de azi, aflați la cel mai scăzut nivel de educație și civilitate din 1989 încoace, nu-și înțeleg statutul și misiunea, deci își permit să fie lipsiți de bun-simț. „Pentru că putem“ a devenit sloganul și codul de proastă conduită al PSD-ALDE-UDMR. Dar și jurnaliștii pot.
