De același autor
Ar merita să se adâncească discuția despre raportul dintre jurnaliști și instituțiile justiției, într-o țară unde mass-media își asumă adesea un rol politic: fie de partea puterii (a puterii politice sau a comenzilor patronale), fie în opoziție, când opoziția partidelor este mută.
S-a vorbit despre relația justiție-presă cu ocazia Raportului Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare - MCV din ianuarie curent, când afirmația „Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de CNA“ a iscat controverse. Totul a rămas la nivel de reacție emoțională, fără un răgaz de reflecție serioasă asupra conduitei corpului profesional al presei. La acel moment, furibund au reacționat tocmai cei care exercitau presiuni asupra justiției, numiți de altfel în alte rapoarte, „cu subiect și predicat“, aşa cum se exprimă ei înșiși: „Niște români se duc și toarnă la Bruxelles vrute și nevrute despre țara lor, totul cu un scop murdar: al menținerii influenței lor politice, totale, asupra mecanismelor justiției. Abuzurile grave, încălcările de lege și Constituție, elementele de tip mafiot, crimă organizată, prostituția, jaful banului public. Toate aceste chestiuni concrete din guvernarea Băsescu-Boc sunt vizate a fi protejate printr-un mecanism portocaliu București-Bruxelles. Singurii care sunt zugrăviți drept vinovați eterni sunt adversarii politici și presa care-i critică. Presa care-i laudă și are imixtiuni violente în actul de justiție e bună și merită încurajată“. Cam așa comenta Radu Tudor pe Antena 3, la momentul publicării raportului, susținând cu putere interesele trustului și ale USL, aflat deja la putere. Cazul recent dezvăluit de șantaj din trustul Intact relevă la ce folosește atacul, căruia i s-au adăugat numeroase altele la adresa justiției. Ele sunt în ton cu imixtiunile prin declarații ale primului ministru Ponta, care dă „indicații“ publice pentru sentințe, laudă infractori, se pupă cu penalii politici. Sunt în semiton cu felul în care clasa politică de la noi înțelege separația puterilor în stat, fapt reflectat și în proiectul de Constituție care dorește așezarea deasupra legii a politrucilor.
Din nou, subiectul a devenit actual când Consiliul Superior al Magistraturii a analizat cererea de apărare a independenței sistemului judiciar, încălcată de trustul Intact prin campaniile împotriva celor care trebuie să îi cerceteze pentru șantaj și complicitate pe Sorin Alexandrescu, pe Camelia Voiculescu și pe „tati“ care i-a dat și ei „grija aia“. CSM a admis cererea care arăta că „prin afirmaţiile moderatorilor şi invitaţilor emisiunilor 100 de minute, La Ordinea zilei, Sinteza zilei, precum şi a jurnalelor de ştiri difuzate de postul de televiziune Antena 3, în perioada menţionată (30 mai - 6 iunie 2013), s-a căutat acreditarea, direct şi fără echivoc, a faptului că justiţia română este aservită politic sau chiar controlată politic, făcându-se trimitere la lideri politici, la comanda cărora s-ar fi efectuat, de către procurori, presupuse abuzuri în ancheta pe care Direcţia Naţională Anticorupţie a instrumentat-o în legătură cu faptele săvârşite de Sorin Alexandrescu, director executiv al postului de televiziune Antena 3“. Deși România este una dintre țările care dispune de măsuri de separare a sistemului judiciar de cel politic – o subliniază chiar componența CSM, care la noi nu permite decât participarea unui singur membru din Executiv, în vreme ce în Polonia participă 6 parlamentari și un ministru, în Franța 4 din Executiv și un parlamentar, iar în Ungaria 2 parlamentari și un ministru –, justiția e departe de a se simți în siguranță față de abuzul politic. Cu jurnaliștii se mai negociază pe baza Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanţe şi mass media, și el controversat încă. Doar cu jurnaliștii, nu și cu falșii jurnaliști.
Indiferentă la pierderea credibilității sale, presa își permite uneori luxul de a fi folosită ca o curea de transmisie între politicienii dornici să își conserve privilegiile și justiția care trebuie cu orice preț intimidată. Uneori iese, de cele mai multe ori nu. Cazurile Năstase, Becali, Fenechiu etc. o demonstrează. Dar asta nu înseamnă că nu merită ca jurnaliștii să zăbovească asupra măsurilor de igienă etică utile pentru purificarea profesiei. Liviu Avram de la Adevărul, jurnalist cu bună judecată și măsură, crede la fel: „Raportul vorbește și de o revizuire a standardelor jurnalistice și mă tem că politicienilor le-ar putea veni ideea de a concepe o lege a presei. Și dacă o vor face, în mod cert nu o vor face bună. Ar mai fi soluția ca presa însăși să găsească resurse de a-i izola pe cei care abuzează de statutul de jurnalist, îl golesc de conținut, ocupă gălăgios scena și pun această meserie la dispoziția politrucilor. Cred însă că presa română deja nu mai are, dacă a avut vreodată, aceste resurse“. //
