La ce folosesc festivalurile de televiziune

Chiar dacă sondajele arată că televiziunea ocu­pă un loc important în viața publicului din România, festivalurile de televiziune, câte mai sunt, au ecou limitat în lumea pro­fe­sio­niștilor. Studiul Indexul con­su­mului de televiziune în Ro­mâ­nia, realizat în 2015 de Mer­cury Research, pe un eşan­tion de 400 de persoane cu vârste de peste 18 ani (66% din mediul urban şi 33% din rural), utilizatori de servicii de televiziune, arată că 84% se uită zilnic la televizor, iar dintre persoanele active in­tervievate, peste 60% îi alocă aproximativ 3 ore din timpul lor. Un Barometru de consum cultural, publicat în 2015 de Institutul Na­țional pentru Cercetare și Formare Culturală, confirmă că, dintre produsele culturale exis­tente – teatru, film, concert, muzeu, biblio­te­că ș.a. –, publicul de la noi pune pe primul loc consumul de televiziune, în special diver­tismentul, care face ratinguri maxime. Pe de al­tă parte, jurnalismul de televiziune, înce­pând cu programele informative și talk-show politic, este criticat pentru că nu e echi­dis­tant, pentru că nu selectează știrile după re­levanță și impact, pentru manipulare și dezin­formare și pentru că, adesea, nu se dovedește profesionist.

Iată de ce competițiile în do­meniu reprezintă o bună cale de a le reaminti teleaștilor că me­seria implică standarde pro­fesionale, contribuție de talent și creativitate, precum și șansa de a evita rutina. Toc­mai s-a încheiat a XIII-a ediție a SIMFEST, desfășurată la Târgu Mureș, un concurs dedicat televiziunilor, locale, regionale și producțiilor independente. Marele Premiu a fost adjudecat de producătorii in­de­pendenți Diana Iarbașu și Alex Condurache din Iași pentru producția Enescu Experience. Fes­tivalul a dezvoltat în timp o seamă de ac­țiuni conexe, de la școala de vară pentru stu­denți, festival de carte, vizionări de film do­cu­mentar și artistic urmate de discuții, până la întâlniri cu asociații profesionale, cum a fost, în acest an, întâlnirea cu AZIR/AEJ. Supra­vie­țuirea festivalului, început la Simeria, de unde i-a rămas numele, se datorează entuziasmului lui Ionuț Ceaușescu și Corinei Ruja-Ceaușescu, fiindcă 13 ediții înseamnă mult în penuria de sponsori din prezent. Antecesorul SIMFEST a fost TELEVEST de la Timișoara, al cărui model îl urmează, festival euroregional de producție TV inițiat în 1997, care a sucombat în 2002, du­­pă șase ediții. Așa cum prestigiosul festival de film documentar, Astra Film Fest, de la Si­biu, este legat de numele antropologului Du­mi­tru Bu­drală, tot astfel și SIMFEST sau alte fes­ti­va­luri atârnă de consecvența inițiatorului, de încăpățânarea de a nu lăsa mediul pro­fe­sional să decadă și de dorința de a crea eve­nimente în comunitate. Este și o formă de edu­care a publicului, prea puțin învățat să dis­cearnă în­tre producțiile de televiziune, prea rar în­dem­nat să caute cu telecomanda cali­ta­tea.

Mai rezistă câteva competiții de televiziune, dintre care cel mai vechi este al Asociației Pro­fesioniștilor de Televiziune din România, APTR, ajunsă anul trecut la ediția a XXV-a, com­petiție legată de numele inițiatorilor, Lucia Hossu Longin și Dan Necșulea. Din pă­ca­te, acolo unde își bagă nasul interesul politic, prestigiul meritat al evenimentului se pierde. Doi premianți, Andrei Gheorghe și Robert Tur­cescu, au restituit premiile fiindcă standardele etice, absolut obligatorii în jurnalism, au fost călcate în picioare. „N-am nevoie de niciun fel de recunoaștere din partea acestei aso­cia­ții care înțelege să premieze jurnalismul de tip Antena 3“, a motivat Turcescu gestul.

Este de înțeles de ce filmul documentar, gen complex, foarte apreciat de publicul educat, se bucură de interes din partea organizatorilor de festivaluri. La București, de cinci ediții se desfășoară DocuArt Festival, cu bune criterii de selecție. One Word Romania dedică de ze­ce ani un festival filmului documentar cu te­ma­tică axată pe respectarea drepturilor omu­lui. Tot tematic este și Festivalul Internațional de Film Etnografic de la Zlatna, aflat la a pa­tra ediție.

Un premiu la festival este pentru oamenii de te­­leviziune un îndemn să continue, creează un sentiment de comunitate, prilejuiește în­tâl­niri de breaslă și reamintește tuturor că, în ciuda dificultăților, meseria este frumoasă. Ce­le mai multe premii au luat, la toate com­pe­ti­țiile de-a lungul anilor, realizatorii din TVR. În­tr-un fel e firesc, în alt fel indică un paradox: cum ajunge televiziunea publică să aibă au­dien­țe debile când are cei mai buni profe­sio­niști? O fi ceva cu managementul și cu... politica.