Legea presei, pro și contra. Mai mult contra (I)

Cum se pot limita încălcările prea dese ale deontologiei și normelor profesionale într-o meserie așa de influentă cum e jurnalismul?

Pe FreeEx, rețeaua de dialog a jurnaliștilor, s-a iscat de curând o discuție animată despre ne­cesitatea unei legi a presei în România. Totul a plecat de la revolta realizatorului TV Vlad Pe­treanu, exasperat de in­de­cența tabloidă în abordarea morții regizorului Sergiu Ni­co­laescu. „E o isterie media ce nu s-a pomenit în jurul aces­tui eveniment, isterie în care au fost abandonate fără ezi­tare şi fără regret toate re­gulile profesionale şi de bun-simţ... Presa nu este, fireşte, un corp de academicieni, aşa cum nici talk-show-urile nu sunt proiecte de cercetare ştiinţifică, dar, de data aceasta, chiar au fost depăşite toate limitele. E nevoie să fie discutată şi adoptată o lege a presei, care să cureţe şi să salveze, până la urmă, acest domeniu care se scufundă în mizerie şi derizoriu (dacă mai e ceva de salvat). Breasla asta a jurnaliştilor are nevoie de o lege a presei, chiar dacă se împotriveşte cu în­ve­r­şunare ideii, de ani de zile – o lege care să filtreze accesul în meserie, să impună sanc­ţiuni pentru cei care-i încalcă regulile şi, în general, să reglementeze, în fine, un domeniu pe care jurnaliştii n-au reuşit să şi-l auto­re­glementeze de două decenii încoace“, susține jurnalistul pe blog.

Dezbaterea nu e nouă, dar nici terminată nu e. Marii susținători ai unor reglementări le­gislative de presă au fost în toate timpurile po­liticienii. Ori de câte ori li s-a urcat sângele la cap că jurnaliștii își în­găduie prea mult, că își bagă nasul în treburile, dar mai ales în afacerile lor, au ouat câte o lege fantezistă. Să ne amintim: în 1992, senatorul PRM Vasile Moiş şi senatorul PDSR Ion Plătică au depus un proiect care obliga redacțiile să trimită ziarul pentru apro­barea difuzării „prefecturii judeţene şi inspectoratului judeţean de poliţie în a căror rază teritorială îşi au sediile şi se difuzează“. Tot ei cereau ca ofensa adusă preşedintelui statului prin mass-media să se pedepsească cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În 1998, deputatul Petre Ţurlea (FSN), sprijinit de PUNR şi Uniunea Ziariştilor Pro­fesioniști, iniţia un proiect de lege a presei, care prevedea monopolul UZP asupra le­gi­timizării jurnaliştilor, cu drept de excludere din profesie. În 2008, senatorul PNL Ioan Ghi­şe, susţinut de Gheorghe Funar (PRM), a pro­dus unul dintre cele mai controversate pro­iecte, cel al „ştirilor pozitive“. Astfel, pro­gramele de ştiri ale posturilor de radio şi tele­viziune erau obligate să aibă, în proporţii ega­le, ştiri pozitive şi negative. Era definit şi „delictul de presă“, care însemna, printre al­tele, şi „inserarea de informaţii, reflecţii sau comentarii despre fapte care nu au implicaţii asupra societăţii şi cauzează o daună ma­terială şi morală unei persoane“, fiind sanc­ţionată penal inclusiv „omisiunea“. În 2010, Silviu Prigoană, pe atunci senator PDL, visa să controleze şi presa scrisă şi Internetul, ex­tinzând puterea CNA prin dreptul de a acorda şi retrage licenţe pentru ziare tipărite şi on­line. Nu mai departe acum 2 ani, Tudor Ciu­hodaru (UNPR), Mircia Giurgiu (independent), Aledin Amet (minorități) și Petru Movilă (PDL) voiau să marcheze cu bulină roșie publicațiile tipărite și cele online cu conținut violent sau indecent. Datorită opoziției gălăgioase pe mai multe voci a breslei jurnaliștilor, proiectele au căzut.

Bun, atunci cum se pot limita excesele, în­călcările prea dese ale deontologiei și nor­melor profesionale într-o meserie așa de in­fluentă cum e jurnalismul? Cum oprești pros­tituția media de pe OTV și Antene, de prin Click sau...? Răspunsul organizațiilor de media a fost autoreglementarea. Adică, la fel cum alte profesii liberale, ca avocatura, medicina etc. au reguli şi etică, tot așa poate funcționa și în cazul jurnaliștilor. Să se judece în in­teriorul breslei pe baza codurilor etice și să se elimine dinții stricați. Dar merge, se întâmplă? - se vor întreba scepticii, care au mai văzut medici sancționați pentru malpraxis sau avo­cați cercetați pentru mită, dar n-au văzut niciun jurnalist eliminat, nici măcar pe Bog­dan Chirieac, dovedit și răsdovedit, o pată pe­nibilă pe obrazul breslei. Adică, ce să-i faci? Simplu: să nu-l mai inviți, să-l arunci la coșul de gunoi al profesiei.

În plus, subliniază membrii organizațiilor me­dia-fanion, ActiveWatch și Centrul pentru Jur­nalism Independent, există un număr su­fi­ci­ent de mare de legi, chiar prea multe, care pot sancționa mass-media, ca Legea audio­vizualului cu CNA la pachet, Legea in­for­ma­țiilor clasificate, Legea 544 a accesului la in­formațiile de interes public, Legea de orga­nizare și funcționare a SRTV și SRR, Codul Penal, legile antidiscriminare, ca să nu mai vorbim de noul Cod Civil, care aduce articole în avantajul vieții private, deci restrictive pen­tru jurnalism. Dacă întrebarea ar fi ce anume îl apără pe jurnalist de abuzul patronatului, cine îi apără drepturile de salariat amărât da­că nu are o Lege a presei, trebuie spus că în Contractul Colectiv de Muncă pe ramura mass-media există întreg fundamentul pen­tru drepturile sale, inclusiv „clauza de con­știință“, de care n-a uzat până acum ni­ciun jurnalist. Cum nici de alte drepturi din CCM, fiindcă tăcerea oportunistă e de aur. //