Moare și capra presei britanice?

Puterea politică britanică a acaparat decizia în privința reglementării mass-media, fără să consulte comunitatea jurnalistică și industria. În acelaşi timp, „modelul britanic“ al mass-media europene, caracterizat prin sobrietate, echilibru, etică, a fost dinamitat din interiorul breslei de scandalul Murdoch.

O lovitură fără menajamente a dat peste cap presa britanică în zorii zilei de 19 martie 2013: premierul conservator David Cameron și li­de­rii principalelor partide parlamentare, labu­ris­tul Ed Miliband și liberal-de­mocratul Nick Clegg, au sem­nat acordul de instituire a unei noi reglementări a presei scrise, cu extensie în online, blogosferă şi site-uri de știri. Acordul politic, fără con­sul­ta­rea industriei media, prevede posibilitatea intervenției di­recte în corectarea infor­ma­țiilor și în dreptul la replică, precum și amenzi până la 1 milion de lire sterline, prin intermediul unui organism de monitorizare înființat prin Carta Regală, ceea ce îi protejează statutul în fața modificărilor. Politicienii britanici și-au motivat decizia cu două argumente: ineficiența organismului de autoreglementare al presei, Press Complaints Comission, sub care s-au putut întâmpla de­rapajele grave ale trustului Murdoch, precum și recomandările raportului Lordului Leveson privitor la cazul interceptărilor de la News Corp. Raportul de peste 2.000 de pagini al Comisiei Leveson extindea păcatele jur­na­liș­tilor de la News of the World asupra întregii pre­se britanice, care n-a taxat la timp încăl­cările etice, dovedind slăbiciune și, mai mult, complicitate. Dar nici sis­te­mul legal, adaugă co­men­ta­to­rii, n-a sancționat prompt in­terceptările ilegale, corupția și jocul politic practicat de pu­blicațiile mogulului Rupert Mur­doch.

Nenorocirea este că puterea politică a acaparat decizia în privința reglementării mass-me­dia, fără să consulte co­mu­nitatea jurnalistică și industria. Nenorocirea mai este că „modelul britanic“ al mass-media europene, caracterizat prin sobrietate, echi­libru, etică, a fost dinamitat din interiorul bres­lei de scandalul Murdoch, iar acum, din nou, dinspre puterea politică, dispusă să în­calece libertatea presei cu măsuri coercitive. Când majoritatea parlamentară ungară a im­pus un consiliu media atotputernic, care poa­te sancționa și închide companii de presă, UE a reacționat imediat cerând abolirea con­tro­lului. În cazul Regatului Unit, OSCE a reac­țio­nat prin vocea reprezentantei pentru li­ber­tatea mass-media, Dunja Mijatovic, arătând că „indiferent de cât de independentă va fi noua autoritate de reglementare creată de guvern, aceasta ar putea constitui o ame­nințare la adresa libertății presei“. Cazurile penale trebuie rezolvate de instanță și nu tre­buie să devină un pretext pentru a controla toată presa, compromițând principiul autore­glementării.

Replicile presei și ale bloggerilor n-au în­târ­ziat. The Sun și The Daily Telegraph i-au acu­zat pe politicieni că aruncă la pubelă 318 ani de libertate a presei și buna ei reputație bri­tanică. Dar ce credibilitate ar putea avea The Sun, ar putea replica aceștia, după nu­me­roa­sele scandaluri de care e legată publicația? Times consideră măsura ca fiind un precedent periculos și trist. Newspaper Society, ca aso­ciere a presei locale cu peste o mie de pu­blicații membre, a denunțat acordul politic ca fiind dezavantajos pentru presa locală. Blog­ge­rul Nick Cohen în The Spectator a spus-o di­rect: este o bătaie de joc la adresa de­mo­cra­ției. „Sunt convins că acest sistem va func­ționa. Protejează libertatea presei și pro­te­jea­ză victimele de abuzurile presei“, a accentuat premierul David Cameron, decis să nu cedeze. Companiile de presă au însă opțiunea de a nu semna un astfel de contract cu noul organism de reglementare, expunându-se însă la sanc­țiuni și mai mari. Pare să fie o menghină din care mass-media din Regatul Unit vor scăpa greu.

La noi, dureile de cap în privința re­gle­men­tă­rilor sunt permanente: pe de o parte, ten­ta­ti­vele de control politic sunt periodice, pe de al­ta, ignorarea oricărei reguli este o tra­di­ție ro­mânească. Avertismentele Comisiei Eu­ropene din recentul raport MCV cu privire la conduita nedeontologică a Antenelor i-au făcut pe po­liticienii momentului să sară în sus, ca mari apă­rători ai libertății presei. Tot ei uită de ea când sunt criticați. Ca noutate, CSM tocmai a admis cererea de apărare a reputației pro­fe­sionale formulată de procurorul Oana Schmidt–Hăineală, față de comentariile penibile difu­za­te de postul Antena 3. De ce? Fiindcă „dreptul la libertatea de exprimare nu este unul ab­solut, acesta fiind susceptibil de anumite re­strângeri, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra“, argumentează CSM. //