De același autor
Presa postdecembristă s-a acoperit pe orice vreme, bună sau rea, cu umbrela libertății de exprimare. Libertatea presei și libertatea de exprimare au ținut loc de lege, fiindcă comunitatea media din România a refuzat - pe bună dreptate - ca politicienii să îi croiască o lege a presei constrângătoare, cum ar fi vrut. Libertatea presei a stat în apărarea jurnaliștilor în procesele de calomnie care, pentru câțiva ani, a figurat în Codul Penal, până când ministrul Monica Macovei a reușit transferarea insultei și calomniei în Codul Civil. Cu liberatea presei au defilat jurnaliștii ori de câte ori și-au simțit amenințate drepturile. Nefiind capabili să se organizeze sindical și să aibă o voce comună, jurnaliștii români și-au dat seama devreme că libertatea presei nu ține de cald și nu dă de mâncare, așa că pentru un job numeroși gazetari au renunțat la orice libertate și independență, supunându-se politicii patronale, aflată în relație cu interesele politice ale momentului. Libertatea presei a devenit în România o păcăleală majoră, atât timp cât sub flamura ei funcționează cele mai abjecte oficine de manipulare ca Antena 3 și RTV, iar numele de jurnalist este uzurpat fără rușine de indivizi care nu (mai) au legătură cu profesia, ci sunt instrumente într-o bătălie care nu e a presei, ca Gâdea, Badea, Andronic, Ciutacu, Cristache, Andreea Crețulescu, Cristoiu, Sorina Matei, Chirieac, Răzvan Savaliuc, Denisa Pascu, Adrian Ursu, Oana Zamfir, Mirel Curea ș.a. „Marea performanță a acestor oameni - spune Horia-Roman Patapievici în cartea sa recentă Anii urii - a fost să-i convingă pe oamenii simpli că nu sunt ce sunt, adică slugi propagandistice fără nicio independență editorială, ci mari conștiințe răzvrătite ale neamului împotriva unui tiran (...) Ei au inventat un tip de jurnalism care e bazat pe sădirea, stimularea și întărâtarea emoțiilor din zona morală și intelectuală a urii. Au transformat moderatorul în instigator, informația în denunț, reportajul în militantism și știrile în propagandă.“
Dacă autoreglementarea a eșuat, iar șansele ca însăși comunitatea media să se igienizeze din interior sunt nule, totuși ceva poate fi făcut împotriva acestei haite dezlănțuite care obturează orizontul unei relații normale dintre societate și politică, dintre cetățeni și decidenți, prin intermediul presei. Până la urmă, nici presa nu poate să spună orice, fără să fie sancționată. Cum publicul manipulat, dezinformat nu întotdeauna discerne corect, soluția este justiția, fiindcă nu orice este îngăduit sub acoperirea libertății presei.
Laura Codruța Kövesi a câștigat procese împotriva Antenei 3, care o transformase în ținta unei demolări de durată, instigând împotriva DNA. Monica Macovei a demontat minciunile la adresa ei tot apelând la instanță, după ce mult timp a refuzat să se judece cu presa. Recent, filosoful Gabriel Liiceanu a chemat în judecată Evenimentul zilei & Capital pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale ca „onoare, demnitate, reputație și imagine prin acuzațiile mincinoase, denigratoare și defăimătoare“ publicate sub semnătura lui Victor Roncea. Sub aparența unei investigații, Roncea îl acuză pe directorul Editurii Humanitas de preluare prin abuz a fostei Edituri Politice. Prima reacție a lui Roncea a fost să se autovictimizeze cu majuscule și să se acopere cu „libertatea presei“ pe Facebook: „De Ziua Libertății Presei stau și scriu la Întâmpinarea față de o Cerere de trimitere în judecată absurdă, prin care Liiceanu propune îngrădirea Libertății de Exprimare și reintroducerea Cenzurii în România“. Doare tare solicitarea despăgubirilor morale în sumă de 50.000 de euro.
În 13 iunie a fost pronunțată de o instanță din Târgu Mureș o sentință nedefinitivă împotriva lui Alin Golban, redactorul site-ului www.clujust.ro, obligându-l să șteargă un articol defăimător la adresa unei judecătoare și să publice sentința. Fostul procuror general Augustin Lazăr a anunțat că nu va lăsa netaxate afirmațiile murdare la adresa sa făcute în studiourile Antenei 3 și va apela la instanță. La fel, judecătoarea care l-a trimis la pușcărie pe Dan Voiculescu, Camelia Bogdan. Multe dintre atacurile imunde la adresa unor magistrați fac parte din strategia mai amplă a politicienilor puterii de a supune justiția, iar tactica include instrumentalizarea presei. În apelul la justiție împotriva jurnaliștilor stă ascunsă și o capcană, fiindcă de multe ori cei puternici și potenți financiar se adresează justiției - democrația le dă acest drept - pentru a-i intimida pe jurnaliștii de investigație, oamenii care spun adevăruri incomode și care dezvăluie ceea ce ticăloșii vor să țină ascuns. Denigrarea jurnaliștilor care nu acceptă zăbala continuă să fie un fenomen cotidian într-o țară intoxicată de televiziunile oligarhilor, în România „demolării în urale“, cum a formulat Patapievici în volumul amintit. //
