Nu minți! Puterea urăște concurența

Jurnaliștii au de înfruntat nu numai fierbințeala verii și a încleștărilor politice, ci și ofensiva minciunilor sfruntate și a manipulărilor cu care actuala putere îi întâmpină.

Sunt multe de reproșat presei din Ro­mâ­nia, ceea ce am și intenționat scriind cel puțin săptămânal despre derapajele ei. De la senzaționalismul josnic și mizeriile pro­pagandistice, la lenea jur­naliștilor de a alerga după su­biecte majore, până la abandonarea eticii și a or­tografiei, multe dintre pă­catele recente au fost re­levate, cu gândul la re­me­dii. Și totuși, trebuie re­cunoscut că, în zilele asal­tului cinic asupra ins­ti­tu­țiilor statului de drept al USL și al complicilor, presa a fost la post și a dezvăluit ce se întâmplă, a explicat ce înseamnă aceste lovituri și ce consecințe pot avea asupra României. Di­vizată pe timp de pace, subordonată in­tereselor mogulilor și mogulașilor, umilită și sastisită de criză, de întârzierea sa­la­ri­ilor și de perspectiva șomajului, mass-me­dia s-au mobilizat altfel în aceste zile, au scormonit mai mult și au reușit să aducă la vedere ceea ce n-ar fi fost de nasul pu­blicului, dacă ar fi rămas după intențiile po­liticienilor. Efervescența pleacă de la mo­­mentele penibile ale condamnării și are­stării lui Adrian Năstase, o telenovelă prost regizată și prost jucată, care a re­înviat curiozitatea jurnaliștilor, le-a reas­cuțit spiritul de observație și le-a stimulat mândria. „Nu ne luați de proști!“, par să fi gândit deopotrivă tinerii reporteri de teren, cât și vulpile bătrâne, publiciștii-co­mentatori consacrați.

Doar așa a putut publicul să afle, de la te­levizor, din ziare sau de pe Internet, ce este un plagiat și cum arată el în versiunea Ponta, cum se încearcă mușamalizarea, cum s-a politizat de tot televiziunea pu­blică, de ce nu se pot legal modifica anu­mite legi prin ordonanță de urgență, cum se încalcă în premieră deciziile Curții Cons­tituționale și de ce e asta grav ș.a. Mă­ria sa, Internetul, a făcut posibil ca jur­naliștii străini să transmită peste mări și țări alertele despre România, iar opiniile lor să revină la publicul român aproape instantaneu. Cu excepția Antenelor și a OTV, situate în afara regulilor jur­na­lis­mului de vreme ce funcționează în regim de propagandă, celelalte televiziuni – de la Realitatea TV, la TVR, Pro TV, B1 TV sau Digi TV și până la televiziunile locale – mai toate au relatat corect despre îm­pingerea democrației în fa­ța plutonului de execuție al USL. La minciunile de­bi­tate cu zâmbetul pe buze cu care demnitarii au în­dopat zilnic presa, jur­na­liștii au fost mai in­tran­sigenți decât de obicei, au pus întrebări insistente și nu s-au lăsat intimidați. Scena de comedie mută, cu purtătorul de cuvânt al gu­vernului, fost prezentator la trustul Voi­culescu, care dă în bâlbâială, oferind jur­nalistei care l-a hărțuit cu întrebări jus­tificate despre „urgența“ ordonanțelor de urgență o față perplexă și explicații la fel, e un indiciu al dificultății de a escamota tot timpul.

Jurnaliștii au de înfruntat nu numai fier­bințeala verii și a încleștărilor politice, ci și ofensiva minciunilor sfruntate și a ma­nipulărilor cu care actuala putere îi în­tâmpină. „Nu fura! Guvernul urăște con­curența“, citatul celebru venit de la ame­ricani, s-ar parafraza la noi „Nu minți! Pu­terea urăște concurența“. Vin vremuri com­plicate pentru presa românească, sem­nalele date de puternicii zilei nu sunt din­tre cele mai bune: „Mai apăreți?“, îi ataca mai deunăzi Crin Antonescu pe reporterii Evenimentului Zilei, iar pesedistul Dan Șova acuza de trădare, fără a aduce și dovezi, o jurnalistă de la Radio România că ar fi influențat reacțiile comisarului eu­ropean pe justiție. Avertismentele mi­nis­trului Justiției în legătură cu scurgerile de informații din dosare conțineau și o ame­nințare voalată la adresa jurnaliștilor. Mai agresivă și mai arogantă decât orice altă forță politică manifestată la noi după 1989, mai cinică prin ignorarea legii și a instituțiilor, mai disprețuitoare față de oa­meni și competențe, actuala putere use­listă, ca adversar al adevărului, se situează pe poziții opuse presei, apărătoare din prin­cipiu a adevărului. Plecăciunile opor­tuniste să le rămână propagandiștilor de­ghizați în ziariști, care îl pun pe in­frac­to­rul Năstase în rând cu Maniu, demni de ironiile revistelor de satiră și ale jur­na­liș­tilor cu umor. O mostră de haz amar sub semnătura lui Andrei Crăciun de la Ade­vărul: „Vreau să fiu şi eu ziarist de ca­să!... Vreau să mănânc bani publici. Mi-e foame! Vreau să fac trei rânduri de guşi şi două burţi... Vreau să mănânc ra­hat un cincinal întreg şi apoi să urlu că sunt neprihănit!“. E important ca mass-media să își regăsească reflexele și spiritul justițiar în vremuri de risc. Presa să nu doarmă acum. //